buna seara...de seara

Hehhe…ce-a trecut timpul. D-aia tot spun io k asta e o forma de a simti mult mai multe clipe decat atunci knd erai de unu’ singur. Ce simt? Bucurie, teama, nerabdare, duiosie, grija, fluturi in stomac. La propriu, dupa cateva luni (mai exact 4) de cand m-am obisnuit cu acesta altfel de “a fi in doi”. Guri rautacioase ma acuza de ipocrizie, cum ca nu as recunoaste cat de naspa e sa te umflii in burta, picioare si degete, sa te ia capul brusc si fara leac, sa iti vizualizezi meniul proaspat consumat doar pt k sub’soare mirosinde impart autobuzul cu tine si lista pare k nu se mai termina. Dar cum sa nu treci zambind prin toate astea, cand stii ca la capatul drumului te asteapta o minune pe care inca nu esti convinsa ca o meriti? Eu o astept acum pe a doua – partener de joaca si de nazbatii pentru prima – poate spune cineva ca minunile nu se joaca? E-adevarat ca si ei fac lucruri mai putin placute, cum ar fi fite, febra, muci (doamne cat de multi pot produce un nas atat de mic!) si diverse alte chestii puticoase, dar nimic nu se compara cu rasul lor sincer de galme cu picioare. Sau cu miinile lor pufoase si mici cu care incearca sa descopere lumea asta mare-mare, dupa ce si-au incercat forta pumnilor in peretii primei lor casute.

Post a Comment

0 Comments