Tuesday, April 16, 2019

Să ne jucăm

Lucrurile simple se fac cel mai greu.
Dintre toate hârtiile mototolite, ia una,
poate cea mai adusa de spate și grea,
sau cea încă zvelta și albă ca luna.
Pune-i un semn între 'fără' și 'prea'
și vezi dacă poartă pe ea un eseu.

Vei face doi pași în spate, firește,
când vezi că îți spun lucruri pe bune
printre glume naive sau fraze formale,
emoții lăsate să zburde în lume.
Cafele cu lapte, cafele normale?
Apasa pe REC și jocul pornește.



Citește ușor, cu secret artizan,
vocale ce-și spun povestea cu trudă.
Cu toții postăm un profil preferat
în spatele fricii si-a urmei de ciudă
că-n el se ascunde indiciul scăpat
pe treptele unui salut curtezan.

Eu voi aștepta lângă partea de rând
a celor ce n-au hârtii să se joace.
Îmbrăcată-n consoane, risipită aiurea
sub fruntea ta cu șotron și băltoace,
voi ține sub braț un ziar și iubirea,
iar în pumn o formă de ultim cuvânt.

Featured Post

Lady Ga-Ta

- Els de roig en nombres parells es col·loquen a la dreta, els d'imparells a l'esquerra - es va escoltar una veu eixordadora en la q...