Omul și Frica de Vis

Răpus, ca omu’, de dureri,

visezi o șansă nouă, mică,

langă o zbatere de frică

și te trezești… că speri.

Blocat, în idei de la ei,

visezi imbolduri de aripă,

spre izbavirea de o clipă

și te trezești… că vrei.

Ars, de refuz cu porunci,

visezi că ai  găsit povară

să-ți râdă fruntea, de ușoară

și te trezești… că plângi.

Obosit, de atâtea orori,

visezi aiurea-o lume bună,

ascunsă într-un colț de lună

și te trezești… că mori.

ScliPocire

Fântâna a secat.

În urma ei,

parc-a rămas Regatul de Idei

dezmoștenit. Uzat.

Spre iarnă, fluturii și-au luat

vacanța mare,

să-nvețe, din cutare în cutare,

lăsatul de visat.

Vis mic? L-a declarat

pierdut și nul,

că recompensă n-a cerut destul

Povestea din Regat.

Și-a scris un ultim mit,

fără final,

în timp ce asista, din primul stal,

la propriul infinit.

Dar se simțea ofrandă

din trecut,

când zeii-și arătau, pe cerul mut,

un ochi de Melizandă.

Taifas cu Printesa

Pe soselele diminetii, dupa ce-am distribuit baietii pe la "birouri", conducem spre gradi si cantam sau discutam lucruri: 

Ea: Mami, ce vine dupa secunda?

Eu:  Minutul. Da’ dupa minut stii ce vine?

Ea (cu triumf):  Da, ora si apoi ziua!

Eu:  Perfect. Si dupa zi ce vine?

Ea (sec): Noaptea.

Eu (copil): Asa e. Dar in jocul nostru venea saptamana si-apoi luna. Dupa luna ce vine?

Ea (ghidus): Soarele, mamiii! (serioasa, pe silabe): Anul vine, nu?! Si-apoi... (accelereaza diafan): apoi vine somnul, lunea, vine sambata si dup-aia vine vara la-la-la.

Cu ras si cant, Printesa noastra solara concediaza restul anotimpurilor.

Eu zic, totusi, ca poate sa vina si vineri.