De cand e la scoala, Matei e mare.

Ne-am obisnuit greu cu trezitul mult prea matinal si impachetatul recrutului pentru o noua zi. El a fost primul care ne-a incrustat in lenea somnului, riguros, momentele diminetii lui, inuman impartite si cu noi. Impreuna, parem programati intr-o matrice precisa, din care visele ies inainte de rasarit, iar cafeaua imbraca orice urma de razvratire in miros cu gust si ramane, la concurenta milostiva, unic tabiet castigator.

Somnul lui pleaca de pe gene intr-o fluturare mica, deasupra razboiului dintre haine si bucati de jocuri cu piese, iar rasul umple golul molcom al ultimelor clipiri de vis, adunate de prin toata casa. Asa, somnul de peste noapte pare o statie scurta intre jocul de seara si cel din zorii inca proaspeti.  

Din mijlocul vartejului, Zmeul tresare cu miscari feline, matematic insirate in siragul fiecarei dimineti: apa calduta, dinti si ochi, rasfat cu spinarea scarpinata, apoi haine, bocanci si ghiozdan utilat, printre altele, cu gustari secrete. La fel cum, din mijlocul jocului de dup-amiaza spre seara, tema triumfa brusc, desenata ca o poveste cu pui de aritmetica si multe culori, intr-un caiet mare si alb, deja posesor al prefixului de student. Si, Doamne, ce ne mai mermetisim la guguloaiele alea de castane adunate corect! Printesa bifeaza mandra toate izbanzile lui din cetatea formelor. 

Dar el trece peste tot si toate, cu naturaletea unui Columb de-un metru si-un pic, perorand intrebari mai mult sau mai putin incomode, adunand ciorchini de raspunsuri prompte sau nu si dospind pozne noi, de copil inca mic.

atentie, se deschid geamuri!

Ileana compune, in tramvaiul 41:

Aeroport, aeroport,

avionul zboara de pe aeroport,

spre un cer unde DANSEAZA

si coboara in parlament,

unde VISEAZA.

Si mai e un parlament,

fara aeroport,

dar are un tren

care merge mult mai lent,

prin PARLAMENT*

*CAPS–urile imbraca lungimea rotunjita a vocalelor din schema de mai sus, plus timbrul hotarat, de Printesa razboinicita.

inaintea somnului

Zmeul face avioane din tot felul de hartii si hartioare. Acum a descoperit ca foaia lucioasa de revista aluneca mai lesne prin aer si ajunge mai departe decat coala tip xerox. Concentrat, cu limba tintuita prin coltul gurii, mestereste la un exemplar mic-micut, cat un degetel de soldatel. Il lanseaza cu aplomb, dar se increteste tot de ciuda cand libelula de hartie renunta, nu mai departe de picioarele lui. 

Printesa urmareste pe sub gene tot procesul, ca si cum nici n-ar fi acolo, sau n-ar preocupa-o prea mult mestereala lui, desi intreaba cu interes: Asa-i ca nu zboara? Ntz, raspunde Zmeul, cu naduf. Printesa prinde curaj: Mi-l dai mie, atunci? Zmeul il culege cu scarba de pe jos si i-l intinde mecanic, fiind deja absorbit sa scoata din urmatoarul exemplar cel putin un B52. Galesa, Printesa il aduna usurel in causul palmelor ei mici, se intoarce felin spre mine si murmura cu grija: e atat de micut, mami… ce daca nu zboara?! Sa zboare aia mai mari, el trebuie sa doarma putin acum. Abia s-a nascut. 

versul de la rever

l-a găsit de cu zori,

râs cu dinţi şi fiori,

pe sub ochii cu flori.

vămuit de cocori,

de vreo câteva ori,

rătăcea printre nori.

s-a destins cu surâs,

lânga versul compus

dupa primul apus.

s-au privit fericit,

dintr-un suflet dospit,

cu sărut amuţit.

s-a întins, povestit

ca un iamb răsucit

spre un alt răsărit.

l-a pierdut căutând,

pe sub soare si vânt,

Oul de gând.

Alterno-stiri din drumul diminetii

Smecheritii murmura in spate, in timp ce boxele duduie de-a jur-imprejurul: aviz din ultimele stiri: a evadat un asasin, s-a daramat un pod pe Rin, iar ploile… Zmeul acopera brusc, cu racnet de sentinta: mamiii, ce-i aia asasin? Explic. Aha, intelege musiu, deci e d'ala de vorbeste tati la stiri despre el. Mda, poate fi, admit. Infloreste tot intr-un ras cu hotot. Ma rasucesc buimac spre el si incerc sa inteleg. Cand face pauza sa mai rasufle, se indura sa ne lumineze: tatii, sa nu iesi niciodata pe camp sa strigi stiri – stiri – stiiiiri! Incrucisam scurt priviri uimite si vizatul incepe sa-i raspunda ca nu crede ca o sa faca asa ceva vreodata dar suntem amandoi curiosi ce poate fi grav in asta. Zmeul rade in continuare, superior: pentru ca o sa umpli campul de tauri! Dupa care incepe sa depene cum ca boul nu poate fi sotul vacii fiindca nu face copii si atunci toata chestia asta n-are sens.

Noi ramanem blocati in prima informatie si incercam sa ne dumirim ce trebuie sa intelegem din ea. Desprinsa dintre desenele ei cu inimioare si petale inflorite in aburul de pe geam, Printesa ne scoate din anonimat: pentru ca la taur se zice stier pe nemteste, maaai! Zmeul incuviinteaza cu gropite si o cearta molcom: puteai sa ii mai lasi un pic. Apoi ataca din nou: Noi de ce mergem mai repede decat camioanele? Pentru ca suntem mai usori? Da, raspunde stiristul de la volan, dar nu numai de greutate depinde viteza, ci si de puterea masinii. Uite, de exemplu, avionul este mult mai mare decat orice masina si merge cel mai repede, nu?! Raspunsul vine din spate, prompt ca un semn de exclamare: da, dar avionul nici nu tre’ sa stea ca noi la coada! Dupa care ne taie audienta, se intoarce complet la Printesa: de ochii altora ferit, ma strangi in brate, sunt trofeu. Nu-ti pasa de nimic… si mixeaza, mai rapid decat casul, cu o inima pe-asfalt, un strop, o palma intinsa si doi ochi, aduna toamna apa-n stropi. In timp ce imi cautam prin gandurile inca adormite o explicatie usoara a veninului produs in Teheran, Zmeul conchide: mami, aveam patru ani cand imi placea Lanternosfera asta a ta!

click'n'listen!

Octombrie devreme, vis mic tarziu.

Oare ne vom aminti vreodata daca era inceput de zi sau sfarsit de noapte nebuna, rasarut de poveste sau plictis de timp invartit la trecut, obosit de-atata invaluit in sincroane? Incepea mai, viata parea devreme, iar toate indoielile sapate in noi terminasera demult sa se mai intrebe unde le e randul la coada din trecuturi.

Pierduti, atinsi, incinsi, adusi si uniti in racoarea ei, de sub raze de soare indoielnic, singura noastra grija era sa nu ne pierdem. Noi de noi. Fiecare cu semnele-i cardinale. Nu ea de parca-e-altfel-de-mine, nu eu de atat-de-albastra-de-ea. Fiindca timpul e scurt si nu ne-a fost impartit destul sa putem facem ce vrem cu un noi rebel, intre atat de multi ei, altii, printre care am fi putut sa ne si intregim firesc. Cam greu sa incurci treaba unui vis.

Stiu ca poti inchide cu frumosul un cerc desenat de viata, in care doar oamenii intalniti in calea-ti, pe nestiute, pot pune cate-o virgula. Stiu ca poti fi, matematic, o acolada stravezie intre bine si rau, intre corect si ratat, intre banal si superb. Intregesti o viata cu spuneri soptite si clipe rupte din timpul tau atat de prezent, cu naturaletea ignoranta a trecatorului care isi face singur lumina pe strada, doar pentru ca nu stie daca ceea ce urmeaza e groapa sau spatiu verde, eventual onorat de caini, intru noroc.

Infasori in cerc simtiri si plutiri menite sa opreasca timpul lor, sa il straluceasca putin si apoi sa il lase sa fiarba sub raze toride, dorindu-ti apasat sa vina odata ploile alea de mai, pentru ca stiu! Indecise. Improbabile. Imorale. Impermeabile. Inaccesibile vara. In timpul tau de vis, nisipul de pe strada noastra a fost uscat, soarele mangaios, privirea lina si adanca, surasul lung si apasat, mireasma valurilor un pic manjita a pacat, adaosul de stralucire pur, firesc, minunile din palme aburinde, soptirile absurde, poate chiar frivole, pentru cele mai rele guri, privirile imprumutate de la alte vise si insirate intr-un joc de domino fragil, sub vraja soarelui fecund.

Acum urla octombrie din toate cele, desi uite cum se-nvarte intre noi un soare capos, ratacit din alt anotimp, fierbinte si fara de ploi, inca! Stim ca il apuca, uneori si din greseala, sa rasara noaptea, vis mic visat printre atatea luni si lumi. In timp ce ea a ramas acolo, in departele ei linistit, albastru inchis si azuriu timpuriu - moale si bland impletite departe, langa alte valuri ale unei alte mari, de maini necunoscute - se prind zalog rasucit la gatul sau si imi tapeteaza sambetele si zambetele cu saruturi tarzii de toamna.