Octombrie devreme, vis mic tarziu.


Oare ne vom aminti vreodata daca era inceput de zi sau sfarsit de noapte nebuna, rasarut de poveste sau plictis de timp invartit la trecut, obosit de-atata invaluit in sincroane? Incepea mai, viata parea devreme, iar toate indoielile sapate in noi terminasera demult sa se mai intrebe unde le e randul la coada din trecuturi.

Pierduti, atinsi, incinsi, adusi si uniti in racoarea ei, de sub raze de soare indoielnic, singura noastra grija era sa nu ne pierdem. Noi de noi. Fiecare cu semnele-i cardinale. Nu ea de parca-e-altfel-de-mine, nu eu de atat-de-albastra-de-ea. Fiindca timpul e scurt si nu ne-a fost impartit destul sa putem facem ce vrem cu un noi rebel, intre atat de multi ei, altii, printre care am fi putut sa ne si intregim firesc. Cam greu sa incurci treaba unui vis.


Stiu ca poti inchide cu frumosul un cerc desenat de viata, in care doar oamenii intalniti in calea-ti, pe nestiute, pot pune cate-o virgula. Stiu ca poti fi, matematic, o acolada stravezie intre bine si rau, intre corect si ratat, intre banal si superb. Intregesti o viata cu spuneri soptite si clipe rupte din timpul tau atat de prezent, cu naturaletea ignoranta a trecatorului care isi face singur lumina pe strada, doar pentru ca nu stie daca ceea ce urmeaza e groapa sau spatiu verde, eventual onorat de caini, intru noroc.

Infasori in cerc simtiri si plutiri menite sa opreasca timpul lor, sa il straluceasca putin si apoi sa il lase sa fiarba sub raze toride, dorindu-ti apasat sa vina odata ploile alea de mai, pentru ca stiu! Indecise. Improbabile. Imorale. Impermeabile. Inaccesibile vara. In timpul tau de vis, nisipul de pe strada noastra a fost uscat, soarele mangaios, privirea lina si adanca, surasul lung si apasat, mireasma valurilor un pic manjita a pacat, adaosul de stralucire pur, firesc, minunile din palme aburinde, soptirile absurde, poate chiar frivole, pentru cele mai rele guri, privirile imprumutate de la alte vise si insirate intr-un joc de domino fragil, sub vraja soarelui fecund.

Acum urla octombrie din toate cele, desi uite cum se-nvarte intre noi un soare capos, ratacit din alt anotimp, fierbinte si fara de ploi, inca! Stim ca il apuca, uneori si din greseala, sa rasara noaptea, vis mic visat printre atatea luni si lumi. In timp ce ea a ramas acolo, in departele ei linistit, albastru inchis si azuriu timpuriu - moale si bland impletite departe, langa alte valuri ale unei alte mari, de maini necunoscute - se prind zalog rasucit la gatul sau si imi tapeteaza sambetele si zambetele cu saruturi tarzii de toamna.



Post a Comment

0 Comments