dimineata de mama

!

Soarele acestei dimineti a venit filtrat prin perdelele portocalii ca in fiecare dimineata. Dar parca azi a ascuns mai multa stralucire in buclele tale castanii, in timp ce iti terminai somnul si iti incepeai ziua cu un MAMA soptit parca altfel. Din burta, piciorusele lui LULU raspund ca la un semnal inteles numai de voi doi. Eu simt cel mai frumos sentiment din lume: sunt femeie si sunt mama. Domnitelor, suntem minunate! Pentru ca putem transforma in dragoste tot ce atingem si pentru ca avem rezerve interminabile de daruit! Pentru ca stim sa sadim frumosul si in cel mai intunecat colt de existenta. Pentru ca suntem fierbinti si d-aia ne aprindem repede. Pentru ca stim sa-l iertam fara sa-i scoatem ochii. Pentru ca reusim sa facem si dintr-o maghernita un cuib frumos. Si pentru ca stim sa inflorim splendid, chiar daca nu ne straluceste mereu un soare deasupra capului. Pentru toate astea – si nu numai – meritam sa fim number ONE! La multi ani, dragi domnite! Domnilor… traiasca 
fotosinteza!!!


Post a Comment

0 Comments