Dumnezeu a plecat dintre noi şi ne-a lăsat fără rost... ţeluri înalte se zbat în noroi, iar noi am uitat ce am fost. În jur stăpâneşte dispreţul, de la umil pân’ la zei. Senili înţelepţi măresc preţul unor absurde idei. Gândurile au îmbătrânit până şi printre copii, Iubirea-De-Sine a devenit refrenul de zi cu zi. Oameni s-au învechit şi-au murit de o moarte confuză şi-n fiecare s-a prăpădit câte-o urmă de muză. Inima-mi abia se abţine de râs, gata e să se spargă, habar n-am cum s-o dreg şi, în plus, m-apasă pe diafragmă.
din gara electronică, un grup pestriț de chestii frumo, gălăgios, întârziat, drăgut, cu soare-n ochi și petale-n bagaje, fir-ar ei de nebuni, cu stilul lor zăpăcit!