Ce poti face knd se varsa peste tine cate 40 de grade deodat’? Fuuuugi, don’t metter what – cum zice cantecu’ ala de-ti place sa dansezi pe el. Asa facuram si noi (bietul tati!) atat amar de vreme in care messu’, mailu’ si uneori telefonu’ - da-da-da…ta-ta-ta…haida-da … nu te-ai prins, mama, k pe mine ma sunaaaaa?! – au zbarnait fiecare in felul lui. (inclusive bug-urile de pe yahoo care mi-au dat o pauza de vreo luna…asta spre a nu deveni paranoik sa banuiesc pe cineva k mi-a spart mail-ul. Vorba Motanului – “nu sunt paranoik, dar asta nu insemna k nu sunt urmarita”.)
Vama Veche nu mai e vechea Vama, asta-i cert. Revin obsesiv, cu nostalgia primului fluture din burta (mult inainte de a se forma Matei acolo) si tot sper k am sa gasesc macar cate un coltisor din ea, sa ma pot justifica in fata intrebarilor cu ochi rotunzi ce vor veni curand. Degeaba. Ori voi vorbi despre o legenda greu de inteles pentru anii lui mici, ori mai bine tac. Raman amintiri cu alge innodate in par, treziri bruste in ciocanituri stupide ale soarelui in panza cortului – oare cat de tare se poate incinge porcaria asta? – piele innegrita legal peste tot si sfios albita pe la incheieturi, de sare si nisip, betii trainice in dansul ielelor invelite-n in cret si inflorat cumsecade, prin crasme in care nu se percepe taxa la intrare, iar urcatul pe mese e k si obligatoriu. Vremuri vechi cum au mai ramas doar pe placuta de la intrare, cu dimineti esuate-n Stuf, cersind acreala in ritm de bolero (asta ink mai rasuna uneori, inainte sa se trezeask cei cu dumtzi-dumtzi) si recuperand de la bar orfanii de azi-noapte: prosoape, papuci, hanorace si uneori chiar ochelari.
Prin urmare am petrecut semi-familist la eforie, cea la fel cum o stim de knd lumea. Mai putin doua-trei terase noi, cochete si comode in sensul pufos. Muzica chill-out si lume ok, iar fitzele in cantitate acceptabila. Multa voie buna si comfort in casa de machidon mare la stat, serios de glumet tare haios si o un pic altfel de Bia, aici, intre familie si Baxi.
Tu pe plaja si in mare…delfineasca ipostaza! Busilesti inversunat pana la mal si intri in apa k si cum ea nu ar fi acolo. Nu ii trebe mult sa-ti ajunga sub nas si dupa a doua-treia dusca sarata intorci o privire interogativa – si io ce fac acu’? Te agati cam intr-o doara de bratele mele si te lasi in voia lor si-a apei, nici tu nu stii prea bine cine te tine pluta. Conduci barcuta-umflatura cu aplomb si chiuit voinicesc de capitan investit pe nisip sa cucereask albastrimea aia mare, cam neagra dar uda si sa o aduca, supusa, pe tinutul prosopesc. Cred k ai impresia k pufosul taram se hraneste doar cu apa si degeaba incerci tu sa il convertesti la nisip si scoici. Drept capitulare, te-am ingropat pana la gat, ti-am facut coif din galetusa si am ras amandoi k de-o prostie facuta de oricare dintre adulti.
No comments:
Post a Comment