poveste despre rac



o cafea la nisip? mda... ochi mijiti dupa somnul din cort, cu amestec de mare si cer impartit generos la doi. o zburataceala de fetita in corp de copil cu suflet de femeie. blandete de mama cu razvratiri de pisica si visari utopice de expat poposit din greseala intr-o lume atat de aiurea, pe care incearca riguros s-o puna la punct doar knd chiar nu se mai poate altfel. o plutire senina, des transparenta, dar atat de uman proptita in asfaltul de zi cu zi, in care vointa ei planteaza, natural, flori, pe principiul "Nimic nu se construieşte pe piatră; totul se construieşte pe nisip, dar trebuie să construim ca şi când nisipul ar fi piatră"* . pentru ca, da, ea este desprinsa, cu sau fara stirea ei, din:

Nu eşti ceilalţi*

Scăpare n-ai în ce-au lăsat în scris
Acei pe care spaima ta-i imploră.
Nu eşti ceilalţi. Te vezi în astă oră
În centrul gol de labirint închis
De paşii tăi. Nici fi-vei izbăvit
De chinul lui Socrate, de Iisus
Ori de Siddhartha ce-a murit răpus
Într-o grădină, către asfinţit.
Tot pulbere e şi cuvîntul scris
De mâna ta, şi vorba îngânată
De gura ta. E crudă-a ta ursită.
Iar noaptea Domnului e nesfârşită.
Tu plămădit ai fost din timp. Eşti vis.
Eşti fiecare clipă-nsingurată.


si pentru ca "Nu ne pot răni decât oamenii la care ţinem"* si "din moment ce nu există lucruri simple în Univers, totul este complex"*, iar "oamenii pot fagadui, fiindca in fagaduinta exista ceva nemuritor"*, iubeste-ne in continuare, fiindca "nu poţi pierde decât ceea ce nu ai avut"*.    




La multi buni, Ruxandra, alaturi de Vlad - pentru care acum 30 de ani ai fost sadita, fiindca "e greu să-i dăruieşti ceva unui bărbat căruia ai vrea să-i dai Universul"* - Petru si Olga, alaturi de care, mereu, "când adormi, uiţi de tine însuţi. Şi când te trezeşti, îţi aduci aminte"* si Tudor, caruia i-ai mancat mereu bomboanele doar pentru ca te-ai nascut inainte...




*Jorge Luis Borges

Post a Comment

0 Comments