Fustele albe ale valului s-au strans sa mai imprastie din
linistea rasaritului. De sus, de deasupra nisipului, parca, dar inca sub umbra
stufului rotunjit peste trupuri, se aud accente. Mici, dar lungi si suave. Ca o
mangaiere calculata sa cuprinda imbratisari lacuite cu zambet si apoi impartite
la doi.
Sunetul coboara de la bar, in pasi de principesa fada, proptindu-se in
tot felul de banci, lemne, resturi de barci, pufi
pentru lene si oameni. El este cel care leaga, el este cel care imprastie. Adunati
in nisip, sau langa cort tarziu si foc de noapte, ne insiram povestile ca
intr-o codita colorata, impletita pe un alt trotuar, dintr-un par prea sarat.
Unii ne-am vazut si ieri, pentru altii trec secole, iar cei mai multi sunt
niste necunoscuti de-ai nostri. Dar, cum cea mai importanta si stupida treaba a
timpului este sa se dilate cum si cand vrea el, simtim nevoia sa rotunjim
durata in care ei, simpli purtatori de grimase permisive, devin cei mai buni
prieteni. De palavre, cel putin. De glume cu Bula, reclame si barfe suculente
de la jobul lasat sa se coaca singur la oras.
Insa ea, in marea ei bunatate si
suplete, sterge rapid nisipul de pe malul strangerii, umarul pe care ti-ai
lasat, in nenumarate randuri, indoielile si framantarile fruntii atat de blege.
Din toate volanele si rotirile de roabe ziliere pretuite pentru sidef,
impletind accente si impartind degete de bunavointa, rasfirata si sedusa ca o
citadela de turta dulce pictata-n albastru si modern inflorata la mal, marea
aduna istoriile, cu rabdare si nesat, sa aiba ce depana, sagalnic, la mal de
seara, noilor indragostiti.
De ce sa nu admitem ca, din viata aceasta prin care
respiram obiecte si trimitem emotia la reciclare, putem rupe momente sau
evadari desenate mistic pe poala ei creponata, sub clarul sau neclarul lunii,
culegand briza sau vant in falduri pestrite.
Aici avem, in sfarsit, voie sa
explodam tanar, nebun si indecent, dezbracandu-ne fericit de cabotinismul
urban, indus dar controlat.
Comments
Post a Comment