aiunmesaj

În timp ce-și cerne valul aprig printre stânci, ca o mireasă părăsită fată mare, se dă în bărci Oceanul, fumegă strigare: eu te cuprind, Pământ, iar tu văd că te strângi. Cu plete albe, creț, se hohotește Cerul, ca o fereastră dinspre tot ce nu se vede: La mine doarme Soarele și cine crede că mă topesc? Prin mine zboară fierul. Prin cartier se vântură agale Vântul, îndrăgostit de cate-o fustă colorată:  mă joc cu Focul, ca de fiecare data, în timp ce am puterea s-amuțesc cuvântul. Din drumul lui de lut, în Om se-avântă toate durerile ce i-au țesut menirea: în mine, Raiul și cu Iadul se înfruntă și tot în mine s-a născut Iubirea...

am obosit sa sap autostrazi spre marea noastra, uite, iti fac cu mana de la "plecari".  mi-am intins cateva fusuri neuro-musculare spre leaganul degetelor tale, din care m-as arunca in cer, desculta. orasul lasa-l departe si haide sa luam cu noi numai oamenii care si-au facut deja cuib in hamacul diafragmei.  sa rupem cu dintii hartia frumoasa in care ne-au impachetat bucuria, ca atunci cand ti se da voie sa visezi despre tine. sa ne albastrim talpile fugind peste puterea plamanilor, dupa ce-am aruncat toate tocurile in urma, ca prea ne dureau. sa-ti impletesc in trei vantul cu cadenta de copita, in timp ce-ti spun ca imi doresc sosete mov cu degete si fara cusaturi.  sa ne oprim doar cat sa imi aranjez putin parul si sa iti zambesc de pe margine coastei-bonus, privind cum iti trag sufletul ostenit oamenii pe care i-ai tot tinut in brate. in urechea stanga sa taca muzica si sa-mi vorbeasca doar numele tau, unduit pe beat-urile din cea dreapta, atat de fe...