rezolutii



am obosit sa sap autostrazi spre marea noastra, uite, iti fac cu mana de la "plecari". 

mi-am intins cateva fusuri neuro-musculare spre leaganul degetelor tale, din care m-as arunca in cer, desculta. orasul lasa-l departe si haide sa luam cu noi numai oamenii care si-au facut deja cuib in hamacul diafragmei. 

sa rupem cu dintii hartia frumoasa in care ne-au impachetat bucuria, ca atunci cand ti se da voie sa visezi despre tine. sa ne albastrim talpile fugind peste puterea plamanilor, dupa ce-am aruncat toate tocurile in urma, ca prea ne dureau. sa-ti impletesc in trei vantul cu cadenta de copita, in timp ce-ti spun ca imi doresc sosete mov cu degete si fara cusaturi. 

sa ne oprim doar cat sa imi aranjez putin parul si sa iti zambesc de pe margine coastei-bonus, privind cum iti trag sufletul ostenit oamenii pe care i-ai tot tinut in brate. in urechea stanga sa taca muzica si sa-mi vorbeasca doar numele tau, unduit pe beat-urile din cea dreapta, atat de fericit ca din ceata asta nu poate sa muste nimeni. iar tu sa rupi ritmul - intrecere - asteptand sa te corectez - petrecere… si tot asa, pana la ultimul bob de frisca.

sa ne trambitam primele zile din calendarul anului cu buletin, dupa ce nu se mai aude absolut deloc fosnetul zilelor batranului ce a plecat, ca un brad impodobit pe dinauntru, cu zbenghiul ghinionului in frunte. 

sa zburam asa, infasurati ochi in ochi, sensibili la nori si sa avem buzunarele pline cu carlige de rufe, pentru aripi. si-apoi sa ne oprim in colt, doar cat sa dam o tabla.

iar inainte de somn sa-ti spun ca, dintre toate ipotezele pamantului, una este, clar, confirmata: domnii sunt receptivi la iele!

Post a Comment

0 Comments