Definiția de azi

Freamătul este secretul frunzelor, pe care omul simte că l-a furat de când era mic abia în clipa aceea frântă în care aripile din stomac reclamă niște fluturi adulți. 

Este folosit, deseori inutil, mai mult de către femei. Și nu pentru că ele sunt desenate din delicatețe și ușurime, cu multiple linii curbe și mai inspirat talent, ci pentru că freamătului îi place să se cuibărească. În cea mai molatecă și ghemuită felin zonă pe care o găsește, așteptând, în femeie. Mai stă ascuns în florile din preajma-i, pitulat printre culorile lor, păstrând încă urme din adierea câmpului din care au fost răpite. 

Statistic, se manifestă mai puternic la mame, fiindcă ele dezvoltă altfel de mângâieri exterioare după atâtea luni de plutire pufoasă coaptă în interior. 

Născut exclusiv din iubire, este frate vitreg cu tremurul - fiu de drept al fricii - și este des surprins cum îi clipește confuz, ca într-o relație cu valențe medicale. 

Nu se transmite prin cablu sau strănut. Se transmite de la om la om, prin atingere și susur. Se găsește și virtual, dar lui îi place să rămână cald. 

Îl recunoști ușor pe stradă, prin case, pe alei sau prin parcări, în ochii ăia cu zâmbet tâmp, în vorbe gâtuite în timp ce cântă, în mâini zburătăcite spre nicăieri și din nimic, ce-ți răstoarnă capul spre cer ca-nspre sărut. 

Dar cel mai sigur și mai adânc îl simți atunci când îl ții - măcar pentru câteva clipe - în brațe.