Copil.

Se naște dintr-o zbatere de fluturi
într-un stomac matur. Apoi coboară alene,
cu semne de-ntrebare din călcâi și șuturi,
să umple două brațe și să facă scene.

Te leagă strâns, cu mii și mii de vise,
de toate lucrurile ce-ți păreau banale,
ți-arată toată epopeea lumii din culise
și-ți sabotează dorurile orizontale.

Pe când începe, ca o muză despletită,
să-i împletească, gând cu gând, tribut iubirii,
pare desprins dintr-o pictură izbutită,
ce uită des să-i dea dreptate firii.

Și atunci când cea mai cerebrală luptă
se ascunde-n armistițiu efemer,
dispare din sertar, ca o scrisoare ruptă,
criptată într-un avatar de fișier.

Dar îți ridică blând povara supărării,
fără dojană că n-a ascultat povață,
în timp ce-aștepți să îți aducă malul mării
sărut împachetat în foi de viață.