vama pentru vorba


Toate sunt mai zburatucite ca niciodata... seamana cu cel mai prost ciorap comunist cand nu ai o oja la indemana. Filmele sunt putine. Doua. Intr-unul joci tu, in celalat eu. Faza e ca nu imi dau seama de ce scenariile se amesteca. Si de aici nebuloasa.

Am descoperit ca am uitat sa scriu. Este ca si cum, emancipata la oras, mi-am abandonat prietenul de la tara. Fara fasoane, fara pretentii de tot felul, s-a repliat si a tacut. Nasol ! Acum, pe buza haului fiind, am renuntat sa mai astept mana sau sutul. Si-atunci, am mers spre a povesti impreuna. Participi si tu la sezatoarea asta, dar nu te punem sa impletesti nimic. Tu ai adus porumbul.
 
Atata liniste imprastie fata noastra... fara nechezatul zburdalnic al lui Matei ne-ar creste barbi albe si mustati. Ne-am crede filosofi. Oricum, prea mult nas de tine in jurul meu. Reperez usor momentele in care asa bine mi-ar fi daca te-as uita de tot. Doar fiindca sapatul in straturi intarite nu e un sport usor – ti-ai dat seama de asta si tu, destzelenind Otopenii.

 Vama e acum tricoul de la Stuff (« Nici Cambogia nu mai e ce-a fost » ). Hamsiile ceva mai bune, porumbul doar mai scump. Peste toate, « berea la hatz » s-a scumpit si ea. Clatitele sunt mai multe si mai bune, iar baietii de le vand mai draguti. Tequila la Hardila mai blanda cu portocala. Fetele sunt la fel de cele mai frumoase, iar focurile de pe plaja te fac nomadul lor si te duc in departele tau. Tot felul de surprize Queen si Folk You. Pentru mine. Tu nu mai esti.

Alaturi de tine, am inceput sa uit si eu cum eram noi mai demult. (Fa-mi si mie cuib si hai sa impartim opt minute de sinceritate. Sa vorbim din-nauntrul nostrului in drum spre mare...pe care o salutam juma’ de ora cu berea de lamaie. Chiar daca ai ajuns inaintea mea ma voi invarti pe-ntuneric in jurul trupului tau pitit in nisip, vorbindu-ti la telefon. Weekend-urile cortului de la doi mai si guvizii prinsi de pe stabilopozi. Ce trag la tine cainii de mare... hai sa ne aruncam si hai sa fim delfini... Sunt doar cateva cadre generale in sepia, printre saruturi la prim-plan).
 
E ca atunci cand actiunea dintr-o carte te prinde atat de mult in prezent, lucrurile se intampla rapid si ramai proiectat in grijile pentru viitorul imediat. Parca respiri si tu greu alaturi de personaje. Si trebuie sa te scuture ceva spre a te dezmetici si, daca mai poti, a-ti aduce aminte ce-ai citit dupa prefata. (ce plictisitori am fi daca viata ar avea prefata !). Sau ca atunci cand e asa de misto sa te certi incat nu mai stii de la ce te-ai luat. Ai o multime de inceputuri de scrisori p’acasa. Este priceperea mea deosebita de a incepe lucruri si a le lasa asa. Iar tu de a le incepe intr-un fel si de a le termina altfel.


Tudorita are greieri si valuri. Intre, fragmente de muzici de pe plaja, aduse de vant. Aceelasi vant care i-a impodobit si nasucul printesei cu muci proaspeti. Vechea Vama se re-croseteaza din crampeie. La Spice – nou si el, crescut in locul Proplacai, te duci sa vezi filme. Scaune de ratan comode si masute cochete. Un camin cultural modern pe care te poti baza lejer pentru prima intalnire. Am vazut Love Me If You Dare si mi-am amintit cat de tiran esti. Doar ca noi nu ne stim de cand eram mici – desi asa pare – si nu avem un carusel de jucarie. In rest, « cap au pas cap » e viata noastra. Doar cele doua jucarii din ea nu pot fi miza.
 
Am fi avut si indrazneala. O vad cum zace ingropata in clisee. S-a instalat comod si nu o mai intereseaza. In locul ei, frica nu are legatura cu insectele urate, traznetele sau cutremurele. E frica de minele-de-mai-tarziu. Si de tinele-de-acum. Asa cum il visai tu p-ala raul de te urmareste in labirint asa visez io hauri in mare ce ma inghit. Mai grea e spaima de lucruri reale.


Valurile mi-au readus bucuria. Pocnindu-ma-n plex, mi-au amintit ca, incercand sa zidesc caramizile aduse de tine cu prea multa grija pentru cuib, am tot uitat sa ma veselesc. Si, intr-adevar, viata este curiozitatea de a sari de pe o trambulina fff sus intr-o piscina fff jos doar pentru a vedea daca chestia aia de pe fund e apa sau poster (din benisme).
 
Nu stiu de ce storci cosul cu lucruri urate cand ceva ne tulbura echilibrul. Nu mai stiu daca el a existat vreodata sau eu abia acum imi dau seama cat de departe era. Nu vom concura niciodata pentru acelasi post, fiindca nu ne angajeaza nimeni. Noi ne-am angajat sa facem un lucru care nu ne iese. 


Dar din toata povestea asta – desi nu pare – eu am castigat fericirea. Tu te pricepi prea bine sa o mimezi…  
 

Post a Comment

1 Comments

  1. Ce-am inteles eu de aici... Vama asta e un drog dulce-amarui pentru multi dintre noi..avem senzatia ca e un taram in care zmeii si zanele convietuiesc intr-o frumoasa nesfarsire...
    Revenind la continutul problemei numita realitate, suntem invatati ca nesfarsirea nu exista, deci nici taramul magic si nici zmeii si zanele.. Avem povesti castigatoare si necastigatoare.. Cu sigurantza ala de pe fund nu e un poster ca (citand tot din benisme) "Are Sefu' scenarii mai bune!" Sunt oameni care pricep oameni si oameni care nu se pricep nici pe sine.. vba cantecului "We've got freaks to the left, we've got jerks to the right"... Ceea ce mi se pare stupid si nu sunt inca pregatita sa-mi asum e nevoia acuta de a "avea pe cineva"... Nu-i ami simplu sa zicem "CUT" si sa ne aranjam noi acdrele cum si cabd avem noi chef? Hai k bat campii..ce s-o fi-nteles... Dumnezeu cu mila! Toate bune sa se-adune!

    ReplyDelete