Despre 29 mai 2010

ei bine, mie mi-e mai greu sa va strang pe toti sa va povestesc, cum v-a fost voua simplu sa ne strangeti pe noi 2 intr-o masina si sa ne trimiteti carel poteca tai-tai in povestea asta...


k sunt blonda poate banuiam, dar atat de in straturi nu as fi crezut nici la sfatul stilistului. spre a inlatura orice suspiciune: nu, nu am stiut/banuit/simtit/suspectat/transpirat nimic si pe nimeni. sunteti o gasca de actori perfecti si de-acum incolo m-am invatat minte sa nu va mai cred nici knd imi spuneti k e soare afara! 
 

m-ati lasat sa ma lamentez isteric k nu merg la mare cu iubitu', k oricum ploua si nici petrecerea campeneasca de la otopeni n-o sa iasa, m-ati vrajit apoi k nici acolo nu mai veniti k aveti alte treburi tare credibile...am fost mixata intr-o reteta perfecta din care iese prajitura numita popular "cartof". miezul din toata aceasta Fanta a fost, bineinteles, jumatatea vietii mele (k celelalte 2 sferturi se stie cine sunt), stapanul inimii si ratiunii mele, printul de pe toti caii albi, a carui existenta i-am nimicit-o cu reprosuri k nu mai studentim si noi o fuga frumoasa... iar el, cu stoicism si prefacuta nepasare, se refugia senin in rasul cu copiii - caruia niciodata nu trebuie sa ii gasesti justificare. nu, nu m-am prins...nu te mai cred, Alineeeeee....


vestea k vin de la Sibiu Traie cu Vio-Vio si Marutza (inventie de producator ce pacaleste politicistii sa nu plece din emisiune) mi-a decimat orice urma de speranta ratacita k vom evada, totusi, la mare. visam cu ochii deschisi plaja, cortul si cearta valurilor cu malul de jos si cu ploaia de sus. ii respiram mirosul si mangaiam cu lene nisipul, scotocindu-l de scoici si de Alin - ratacit intre somn si sticla de bere uitata langa prosop, intr-un echilibru indecent. sorbeam un mojito rece, in care gheata era exact atat cat trebuie sa fie. erau singurele senzatii pe care imi doream sa le am si carora sa-mi darui, triumfatoare, fiinta implinita si oarecum impacata cu cel de-al treizecisitreilea an...


din reverie m-au trezit cu avalansa brusca tipetele ascutitite pe care le emit copiii atunci knd s-au prins k nu-i mai bagi in seama. am inchis ochii din interior si i-am lasat pe cei miopi de-afara sa identifice si sa rezolve strategic conflictul pornit de Ileana, kre voia ochelarii de soare cu kre se juca Matei. m-au apucat, ca de multiple ori de-o vreme incoa, diverse sentimente vecine cu remuscarea si cu vina de a visa la libertate fara a fi nici pe departe inchis. am concediat definitiv basmul din ochi si m-am clatit in frumoasa lor impacare. mergeam, k in fiecare zi la piata presei, sa il luam pe tati si sa mergem acasa. in traseu sau dupa se impunea un carrefoure rapid, plictisit dar responsabil, de mici si bere pentru campeneasca de sambata, la care ink mai speram k o sa vina cineva.



n-am observat trepidatia Oanei-Pitik, nici a lu tati, nimic nu parea aiurea. ma gandeam k mi-am facut inutil unghelutzele spre a arata decent la party, la cat smotru aveam de bagat akasa. in loc de asta, am avut 10 min sa imi fac bagajul. cred k am folosit 5. spiritul de closca mieuna k nu e mancare in frigider pentru pitici, dar micutza Mary Poppins m-a strafulgerat cu privirea ei de "sa nu-l luam pe Matei in bratze si n-o mai pupati in c..r atata pe Ileana" si mi-a zis: n-ai tu treaba, du-te odata... de unde a inceput sa se insurubeze ideea k depindem de o ora. la un drum lung nu m-am gandit, recunosc...



iar drumul ce urma sa vie...o sa se dezvaluie si aici, asa, incet incet, cum v-ati jucat voi cu inocenta mea de mama...si cu increderea mea in voi, coropisnitzelor!!!!

Post a Comment

0 Comments