Vama mea de august


Am inceput prin a ne rataci putin in Constanta cea cu Motan si tort-surpriza, bezmeticiti de caldura si nerabdarea drumului spre vise mici prafuite de nisip. Zmeul, gata mare pentru ca stie raspunsuri, ma cearta cu apostrof: mami, brusc am uitat drumul catre Vama??! Infranez un hohot, accelerez si adaug decibeli in expozitia mea de scoici, cu vanzare pe sarut, de la noua pan’ la sase-o tin deschis…”

Ca miezul dintr-o carte fabuloasa, pe care ai vrea s-o scrii sau macar s-o citesti in doi, Vama mea ma pierde atat de mult in prezent, dupa ce m-a adunat din franturi de trecut, incat lucrurile ei se intampla cand nebun ca nebuloasa, cand chill ca rasaritul.  Respir, frumos sau greu, impreuna cu marea, scoicile maruntite si focul, inot, dansez sau doar iubesc muzica rasucita prin toate trupurile ce mananca bronz pe plaja. Ma bucur, ma-nfasor, urc si cobor, alerg si ma-ntorc, zambesc sau ma rad dement... dezlantui prietenia, liber si palpitant, ca viata traita tiganeste la cort. Sasha da maxim de bine in cele cateva butoane.

O pereche muta lent un cort, intr-un joc unduios de hai la groapa cu furnici, intins pe tot lungul malului. Exuberanta, Cristina remarca rostogolit, cu m din c: vedeti, ma, asa se face: cand te-ai saturat, iti iei mortul si te muti! Completarea prompta ascunde urechile copiilor: cu f din m. De unde si axioma construita pe o logica bizara, intr-un moment propice delirului: Cine se prinde nu tre’ sa vada Mortu’! Omul cu ochi de vant si plete sarate apare de sub soare sa deseneze euforic forme pe nisip, dorind, la feminin, piele sub degete. Conform gurii mari a Popii-Pitik, devine Nesuferitul Nostru. Intaiul botez.

Piesa noastra de teatru interactiv se joaca la bar, pe cate o masa sau banca, la taverna, la mal sau pe pufi (nu mai sunt gogosi d-alea simple, s-au furat, sau ce? Cautatura buimaca da ajutor neconditionat, dar cam palid: vezi si tu pe Magheru, langa saorma, daca mai au. Privirea intoarsa explodeaza in hohote, iar printre ele, suvoiul: nu, maaa, d-alea mici de stat pe ele, erau doua, una verde si una rosie, eu asa le zic, gogosi). Rasul devine simplu ca o ecuatie cu pahar si tigari.

Laur – Povestitorul intervine amanuntit, lansat in acolade hilare, pentru a lumina ca un laser modern tuneluri de gand sau amintiri mai vechi. Numele nu mai conteaza. Sunt jucate pe rand, ca piesele mici de scrabble: Molotov ne face buletin de Motolov, Ileana devine Ileanca, Matei ramane miraculos Matei (si chiar poate tumbe aeriene in apa ajunsa din mare in piscina), Pitica se reduce (incredibil, de unde?!) la Mica, Ema -i Emiloi de cand se stie, Cristina se transforma in Catalina, Gabi este Omul Care Vara nu Doarme (prinos adus cartonului, scris cu pix, de pe bordura: dati un leu sa doarma Connect-R), Stefan si Ramona sunt Aradenii Ioanei, Ciprian e Omul cu Salteaua-n Mare, Robert este Printul cu Ochi Frumosi, Shao e Baiatul cu Coama de Print, Vintila-i Omul Care Duce Mielul, Minculescu e Omul Cu Parul Alb, iar Tudor este Chirila, Omul Plajei (de dragul caruia,  Zmeul si Printesa – Copiii Care Alearga Catre Mare – au urcat sa cante “o strofa si-un refren”, pe scena Folk You). Doar Tuca domneste peste toti si toate, ca un Bond: Tuca, Marius Tuca.

Toate cererile sau verificarile de stare proferate spre Laurentiu se proptesc robotic in acelasi raspuns: lasa-ma, sunt in vacanta! Popa-Pitik consemneaza in caietul ei imaginar de reguli, permisii si comportamente indisciplinate: traieste neregulamentar, nu misca cum trebuie, ii voi hotari mai tarziu pedeapsa, dupa care, pentru a vorbi suficient de mult si obligatoriu ultima, traseaza: du-te de fa si tu o baie, ce stai asa, ca bosorogii?! Perplex, raspunsul lui vine schiop si putin galgait: sunt in vacanta! Pentru ca ii place, Ileana prinde totul dintr-o fluturare, aduna si amesteca putin pe sub gene si inscrie replica in repertoriul ei de vrajit printii cei mari de la bar sau de pe plaja, eventual detronati din hamacul adjudecat fara drept la recurs. Dupa ce si-a epuizat victimele locale, se muta din brate de Alex in brate de Vama cu voce, in backstage, felina mica, incolacita si rumena, menita sa dea peste cap obiectivul lui Man si toate semnalele Antenelor. Altfel, copil de nisip cu frate Zmeu, bucurie cu valuri si cort, fluturas intre cele doua umflatele – gardieni ai plutitului, floare a soarelui rasturnata in ras cu dinti, fuga desculta cu zbenghi si potop de povesti cu versuri.

Proaspat unsi membri in Grupul Proastelor (a fi Proasta e o virtute, doar se stie ca traim vremuri in care Proastele conduc lumea), Laurentiu devine Proasta din Poveste, Cristina e Proasta Mortului, iar Danila Fara Leac se reduce unanim la Proasta Fara Forma. Apoteotic, in seara cu apa multa, stropeala navalnica si furtuna apocaliptica, apar Gemenii, prieteni de demult, cu care vorbim pe rand dar impreuna si ne intelegem separat, intr-o frumoasa confuzie ce-si primeste, meritat, tributul: a, stai, ma, asa, ca asta e Celalalt!

Matei il vaneaza pe Magician, c-un pachet de carti de joc in mana si-un suras smecherit in coltul gurii: stiu eu ca ai magii noi, ai avut atata timp sa le inveti. Zburator si efemer, acesta rade-copil pentru cateva clipe, in care joaca i se bucura, confuz, crud si adevarat, ca micutii cand primesc ciocolata. Ochii rotunjiti a uimire ii urmaresc, fascinati, miscarile improvizate. Apoi redevine adult ocupat, imunizat si scuturat de orice urma de vers, ca un iamb ratacit din greseala intr-o proza scurta scrisa pe fuga, de unde neatentia sau lenea l-au prins, inutil si chiar fara de leac, in lesa vietii.

Simplu trecator, nu intelegi nimic. Simplu traitor, te lovesc alene momente in care este atat de misto sa dezbati fara sa mai fie nevoie sa stii de la ce ai inceput si afli ca tocmai ai gasit locul in care n-ai decat sa te impaci cu LUMEA, daca te-ai certat uneori din nimicuri, cand timpul era prea ocupat sa iti devoreze miseleste balastul de bun si frumos... Si parca ar trebui sa te scuture ceva, sau cineva, spre a te dezmetici din acest acasa minunat, ud si sarat, spre a te conduce serpeste spre orasul de care te leaga sfori atat de concrete, incat papusareala trebuie sa ti-o asumi chiar daca n-ai chef s-o mai si consumi. Asta cand nu poti sa-ti amintesti, fara post-it-uri, ce-ai citit dupa prefata (ce plictisitori am fi cu totii, daca viata ar avea prefata!).


Revelatiile apar firesc sau – cel mai nostim – nepoftite. Fitza niseaza (ca tot ne-a lipsit crunt Munteanu, cu maximele ei, bre) si se-apuca sa demonstreze-n noapte adevaruri recunoscute universal si ziua: nulitatea platinata a unei distruse de anonimat persista mana-n mana cu moldovenismu-i, la fel cum nuditatea unui gabarit depasit e greu de manevrat cu decenta printr-un public armonios. Nu pot oferi, in acest troc atat de brusc impus, decat un ras copios cat toate culorile barului, izvorat organic dintr-un suflet imposibil de mare si - bag seama - deranjant de fericit.

Am parasit orasul pentru un vis de lemn si de pamant, stelele pe cer... Iubito, pune masa, lumina lunii sa ne spele bland... Atent ascult furnicile si invat cum e sa ai un vis comun cu alte mii si mii. Am parasit orasul, blestemul viselor ce stau la rand...~ Primesc botezul fiarelor, in noptile tarzii... departe... Iubire este cand asculti furnicile cum plang...

Post a Comment

0 Comments