Ce-ar fi dac-ar fi?! (joc de copii recomandat si parintilor)

Cum ar fi sa fie o zi in care sa te poti desprinde legal de tine? Sa iti uiti in culcus, la dospit sub pilota, mulajul de peste noapte, inainte de alarma cafelei si vartejul diminetii. Sa te strecori senin in lume si sa o iei la drum in ce directie vrei tu, nu tot felul de ei. Sa te plimbi pe strazi pe langa care, altfel, trece doar talpa timpului in goana masinii si sa mergi prin parc doar pentru a-ti insira, lenes, picioarele pe dalele lui rupte. Sa te bucuri de rasul plin al unui prieten caruia, in sfarsit, ai reusit sa ii faci o surpriza, dupa multiple telefoane intrerupte abrupt de cei carora le trebuiai atunci. Sa poti sa te opresti si sa asculti povestea intortochiata a femeii care cerseste, zilnic si zdrentuit, mila bordurii, in timp ce tu fumezi Sobranie Black Russian fiindca - asta e - ai un dealer foarte cool. Sa nu te irite drumul nervos si aglomerat spre cea mai buna supa iute, desi poti sa fericesti o foame de copil nerasfatat si cu salata ta de vinete. Sa intri intr-un chiosc din colt de strada si sa iti impletesti degetele alegand balsamul de rufe cu cel mai bun miros, doar pentru ca simti acea nevoie acuta de pufos. Si sa poti sa pleci de-acolo cu un vin vechi, de povestit molcom, mai usor si mai prieten decat peturile cu apa plata si contractul cu volanul. Si-apoi, desi traiesti portocaliu, sa iti ingadui sa iubesti azi rosul-rostogol, doar pentru ca ziua e frumoasa ca o placere vinovata. Iar cand orele chiulite pe franturi din fisa ta de post se-ndreapta spre-nnoptat, sa te desfeti scriind doar pentru acea pereche de ochi.  

Click' N' Listen

Omul și Frica de Vis

Răpus, ca omu’, de dureri,

visezi o șansă nouă, mică,

langă o zbatere de frică

și te trezești… că speri.

Blocat, în idei de la ei,

visezi imbolduri de aripă,

spre izbavirea de o clipă

și te trezești… că vrei.

Ars, de refuz cu porunci,

visezi că ai  găsit povară

să-ți râdă fruntea, de ușoară

și te trezești… că plângi.

Obosit, de atâtea orori,

visezi aiurea-o lume bună,

ascunsă într-un colț de lună

și te trezești… că mori.

ScliPocire

Fântâna a secat.

În urma ei,

parc-a rămas Regatul de Idei

dezmoștenit. Uzat.

Spre iarnă, fluturii și-au luat

vacanța mare,

să-nvețe, din cutare în cutare,

lăsatul de visat.

Vis mic? L-a declarat

pierdut și nul,

că recompensă n-a cerut destul

Povestea din Regat.

Și-a scris un ultim mit,

fără final,

în timp ce asista, din primul stal,

la propriul infinit.

Dar se simțea ofrandă

din trecut,

când zeii-și arătau, pe cerul mut,

un ochi de Melizandă.

Taifas cu Printesa

Pe soselele diminetii, dupa ce-am distribuit baietii pe la "birouri", conducem spre gradi si cantam sau discutam lucruri: 

Ea: Mami, ce vine dupa secunda?

Eu:  Minutul. Da’ dupa minut stii ce vine?

Ea (cu triumf):  Da, ora si apoi ziua!

Eu:  Perfect. Si dupa zi ce vine?

Ea (sec): Noaptea.

Eu (copil): Asa e. Dar in jocul nostru venea saptamana si-apoi luna. Dupa luna ce vine?

Ea (ghidus): Soarele, mamiii! (serioasa, pe silabe): Anul vine, nu?! Si-apoi... (accelereaza diafan): apoi vine somnul, lunea, vine sambata si dup-aia vine vara la-la-la.

Cu ras si cant, Printesa noastra solara concediaza restul anotimpurilor.

Eu zic, totusi, ca poate sa vina si vineri.

De cand e la scoala, Matei e mare.

Ne-am obisnuit greu cu trezitul mult prea matinal si impachetatul recrutului pentru o noua zi. El a fost primul care ne-a incrustat in lenea somnului, riguros, momentele diminetii lui, inuman impartite si cu noi. Impreuna, parem programati intr-o matrice precisa, din care visele ies inainte de rasarit, iar cafeaua imbraca orice urma de razvratire in miros cu gust si ramane, la concurenta milostiva, unic tabiet castigator.

Somnul lui pleaca de pe gene intr-o fluturare mica, deasupra razboiului dintre haine si bucati de jocuri cu piese, iar rasul umple golul molcom al ultimelor clipiri de vis, adunate de prin toata casa. Asa, somnul de peste noapte pare o statie scurta intre jocul de seara si cel din zorii inca proaspeti.  

Din mijlocul vartejului, Zmeul tresare cu miscari feline, matematic insirate in siragul fiecarei dimineti: apa calduta, dinti si ochi, rasfat cu spinarea scarpinata, apoi haine, bocanci si ghiozdan utilat, printre altele, cu gustari secrete. La fel cum, din mijlocul jocului de dup-amiaza spre seara, tema triumfa brusc, desenata ca o poveste cu pui de aritmetica si multe culori, intr-un caiet mare si alb, deja posesor al prefixului de student. Si, Doamne, ce ne mai mermetisim la guguloaiele alea de castane adunate corect! Printesa bifeaza mandra toate izbanzile lui din cetatea formelor. 

Dar el trece peste tot si toate, cu naturaletea unui Columb de-un metru si-un pic, perorand intrebari mai mult sau mai putin incomode, adunand ciorchini de raspunsuri prompte sau nu si dospind pozne noi, de copil inca mic.

atentie, se deschid geamuri!

Ileana compune, in tramvaiul 41:

Aeroport, aeroport,

avionul zboara de pe aeroport,

spre un cer unde DANSEAZA

si coboara in parlament,

unde VISEAZA.

Si mai e un parlament,

fara aeroport,

dar are un tren

care merge mult mai lent,

prin PARLAMENT*

*CAPS–urile imbraca lungimea rotunjita a vocalelor din schema de mai sus, plus timbrul hotarat, de Printesa razboinicita.

inaintea somnului

Zmeul face avioane din tot felul de hartii si hartioare. Acum a descoperit ca foaia lucioasa de revista aluneca mai lesne prin aer si ajunge mai departe decat coala tip xerox. Concentrat, cu limba tintuita prin coltul gurii, mestereste la un exemplar mic-micut, cat un degetel de soldatel. Il lanseaza cu aplomb, dar se increteste tot de ciuda cand libelula de hartie renunta, nu mai departe de picioarele lui. 

Printesa urmareste pe sub gene tot procesul, ca si cum nici n-ar fi acolo, sau n-ar preocupa-o prea mult mestereala lui, desi intreaba cu interes: Asa-i ca nu zboara? Ntz, raspunde Zmeul, cu naduf. Printesa prinde curaj: Mi-l dai mie, atunci? Zmeul il culege cu scarba de pe jos si i-l intinde mecanic, fiind deja absorbit sa scoata din urmatoarul exemplar cel putin un B52. Galesa, Printesa il aduna usurel in causul palmelor ei mici, se intoarce felin spre mine si murmura cu grija: e atat de micut, mami… ce daca nu zboara?! Sa zboare aia mai mari, el trebuie sa doarma putin acum. Abia s-a nascut.