Căzut dintr-un roman cu prinți și zuze
printre fiori livrați
pe seară în pahare
se uită lung, ca soarele în mare
când seara-i pune rujul preferat pe buze.
Poartă picturi semețe pe obraz,
cu icsi și igreci prinși în inimi goale,
deasupra lui se-mpreunează rotocoale,
forfota coatelor îl cruță spre amiaz.
Mai pune-mi gheaţă peste rom cu mentă,
să n-am ce face cu mirarea ta adultă
când primavara nu se mai ascultă
prin boxele cu umbră decadentă.
De când s-a strâns nisipul pe pământ
să împletească focuri fără vetre,
în mare nu-i urât s-arunci cu pietre,
de-oi vrea să-ți tacă greierii din gând.
Așa ceva… mă risc de nu exiști!
Strâng dur din umeri aer îngustat
pletoși bărboși, cu lobul perforat,
rupți dintr-o ilustrată chill cu ochii triști.
Sătul de-atâtea stele fără colți,
Sătul de-atâtea stele fără colți,
cuvinte mici lipește sub bretoane,
în timp ce noaptea zburdă razna din platane,
să nu-și rămână mică pe sub bolți.
Și-n clipa-n care nu se mai observă
cum ei iți beau, tribal, cafeaua fără lapte,
tăblia-mi spune c-ai garat la 7apte
și-a fost odata o Mărie de rezervă.
No comments:
Post a Comment