Primaversuri

Caisul nins, pe inserate,

cu roua noua pe obraz,

invarte fuste inflorate

cu alb si roz, peste pervaz.

Alba, moale, ca din vata
cu cinci degete rotunde
pare ea, facuta roata.
Brosa roz la piept ascunde.

Batani visatori

pe pamant, ca visul

cand nu-l uiti in zori:

bradul si caisul

Cine galbenul acuza
ca ar fi gelos si-n floare,
chiar ca n-are nicio scuza.
sa se plimbe pe culoare!

Explodeaza mic si des

sa anunte-n toata tara

ca pe colea, pe la ses

se revarsa primavara.

Odata culeasa, fusese vanduta
uitata, promisa sau poate dorita.
o fata-i presase-ntr-o doara smintita
viata ei de narcisa batuta.

Ceasca alba, frisca-ntinsa

peste tot, sa dea de sase

nu cumva sa fie prinsa

in rasfatul cu albus

si barfita-n alte case

miezului de galbenus.

Iarba a rasfrant, umila,
cumpana culorilor
sub un zambet de zambila
sau... canishul florilor.

Cum spuneam, paleta-i plina

de culori indeplinite.

Roz-bombon pe-o crinolina

cu fundite zmotocite.

Tufa-i inca mititica
langa drumul desantat,
unde vrea sa se lanseze,
inocenta si peltica.
Cu ritual si descantat,
vine iarba s-o aseze
cu batranele, la sfat.

Intr-o margine senina

de-a caisului comoara,

face soarele-n gradina,

cu o creanga in deriva

si parfum de domnisoara,

conversatie activa

raza lui sa nu o doara.