E imposibil de frumoasa,
cu ploaie-n ochi, pe sub breton,
mirare-n coltul gurii, roasa
de indoiala. Vaporoasa
cu flori pe fusta si peron.
Scrisoarea-si pierde foi pe sine
din scurta lor poveste. Prins
batand la alte usi, straine,
brodea cuvintele putine
la o cafea, privind-o stins.
Si-alaturi rade Primavara,
cu dintii albi de nea tarzie
si mult frumos. Odinioara,
mana visata intr-o doara
scria aiurea pe hartie.
No comments:
Post a Comment