FLOAREA ROSIE (Poveste cu talc, autor anonim)

Poveste pentru (educatorii de) copii.

A fost odata un baietel, care intr-o buna zi s-a dus la scoala. Baietelul era mic, iar scoala era mare. Dar, când baietelul a vazut ca intrarea în clasa lui se facea printr-o usa direct din curte, a fost foarte fericit… iar scoala nu i s-a mai parut atât de mare ca la început.

Într-o dimineata, când baietelul se afla în clasa, profesoara le-a spus copiilor: Astazi o sa facem un desen! Grozav, a spus baietelul, deoarece îi placea foarte mult sa deseneze. Stia sa deseneze o multime de lucruri: lei si tigri, pui si vaci, trenulete si vapoare. Si-a scos cutiuta cu creioane colorate si a început sa deseneze…

Dar profesoara a zis: Asteptati, nu începeti înca!. Si a asteptat pâna când doamnei profesoare i s-a parut ca toti copiii sunt pregatiti. Acum o sa desenam o floare, a zis profesoara. Grozav, s-a gândit baietelul, fiindca îi placea sa deseneze si flori. Si a început sa deseneze flori frumoase, le-a colorat în galben, portocaliu si albastru.





Dar profesoara le-a zis copiilor: Asteptati, va voi arata eu cum sa colorati! Si a desenat o floare rosie cu o tulpina verde. Acum puteti începe!, a zis profesoara. Baietelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la florile sale. Ale lui erau mai frumoase decât a profesoarei... dar n-a spus nimic. A întors doar pagina si a desenat o floare ca a profesoarei… Era o floare rosie, cu o tulpina verde.

Într-o alta zi, când baietelul intrase în clasa prin usa din curte, profesoara le-a spus copiilor: Astazi o sa facem ceva din lut! Grozav, a spus baietelul, deoarece îi placea sa lucreze cu lut. Stia sa faca tot felul de lucruri: serpi si oameni de zapada, elefanti si camioane. Dar a asteptat pâna ce toti copiii au fost gata. 


Acum o sa facem o farfurie, a zis profesoara. Grozav, s-a gândit baietelul, fiindca îi placea sa faca farfurii de toate formele si marimile. Si a început sa faca farfurii de toate formele si marimile. Dar profesoara le-a spus copiilor: Asteptati, va arat eu cum se face!. Si le-a aratat cum sa faca o farfurie adânca. Asa! Acum puteti începe!, a zis profesoara.

Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei si apoi la ale sale. Îi placeau mai mult farfuriile lui. Dar n-a spus niciun cuvânt. Si-a transformat farfuriile lui într-o bila mare de lut, din care a facut o farfurie adânca si mare, ca a profesoarei.

Baietelul a învatat sa astepte si sa priveasca… si sa faca lucruri ca acelea facute de profesoara si, foarte curând, n-a mai facut nimic de unul singur.

Dar a venit o zi cand baietelul si familia lui s-au mutat într-o alta casa, într-un alt oras.

Si baietelul a trebuit sa schimbe si scoala. Scoala cea noua era si mai mare si nu mai avea nicio usa prin care sa intre direct din curte în clasa lui. Trebuia sa urce niste trepte înalte si sa mearga de-a lungul unui coridor lung pâna ajungea în clasa lui.

În prima zi de scoala, profesoara le-a zis copiilor: Astazi o sa facem un desen! Grozav, a zis baietelul si a asteptat cuminte sa-i spuna profesoara ce sa faca… 

Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasa. Când a ajuns lânga baietel i-a spus:
Tu nu vrei sa desenezi?

Ba da, ce desen facem? a intrebat baietelul.

Nu stiu pâna nu-l faci, a zis profesoara.

Cum sa-l fac? zise baietelul.

Cum îsi place tie! raspunse ea.

Sa-l colorez cum vreau eu? a mai întrebat baietelul.

Cum vrei tu! a fost raspunsul ei. Daca toti ati face acelasi desen si l-ati colora la fel, cum sa stiu eu cine l-a facut?

Nu stiu! zise baietelul.

                 




Si a început sa deseneze o floare rosie cu tulpina verde...