Pai mai exista viata dupa Vama?!


Totul a pornit de la vecinu’. 

Dimineata blanda si mangaioasa, cu lenea cafelei pe terasa. Ileana plantand rasaduri cu tati, Zmeul plecat hai-hui, plin de smechereli pe noua lui bicicleta. Vecinu’ saluta vesel si comenteaza: viata, dom’le, ia uite si tu - tata cu fata de serviciu la straturi, mami se crede la mare. Primul harsht! 

Apoi sms-uri si telefoane cu povesti deja de-acolo si intrebari firesti, pe genu’: cat mai aveti, unde sunteti, da un semn cand ajungeti etc... Prea multe harshturi, zic. Cer frumos voie si bani de la omu’ meu si intreb alene copiii: ce ziceti, mai, mergeti si voi cu mami pana in Vama, ei?! Chiote, zmunceli pe dupa gat, pupaturi, rasete cu dinti multi si goana prin dulapuri si valize: eu imi iau neaparat 3 rochite, proclama Printesa, iar Mateiu isi cauta frenetic ochelarii de apa. Incerc sa domolesc aspectul: mai, s-ar putea sa fie rece apa, poate nu ne scufundam, hai sa luam si un hanorac, un blug, ceva, o sa stam la cort... aia e! Impingem telefon la Pitik, pe care o gasim protzapita prin Moghioros: vezi ca ai maxim o ora sa te impachetezi!

Autocar, apa, bandane, butoane pentru aer, lumina, difuzoare muzicale, chestii. Vreo doua repetitii: cum stam, mai avem muuult?! Si am ajuns!

Tudorita ne asteapta ca o mama, cum e ea cand vin copiii – acum deja domnisorei, remarca. Asistenta, cui! Printesa il ofera cu mandrie, Zmeul il trimite adanc in pamant, opintindu-si toata forta in ciocan. Ridicam casuta din fas, cu grija si rabdare de mesteri priceputi, ce marcheaza cu varful limbii in coltul gurii satisfactia trebii cea temeinic facuta.

Firesc, pornim din iarba spre nisip. Marea ne asteapta cald, linistit, cu rumoare placuta, prieteni vechi si noi stransi la o bere rece si o muzica chill. In tot si toate, sentimentul acela de acasa, pe care il am aici de cand eram mica si-l vad cum creste incet-incet si in micutii de acum. Franturi: cand ati venit... cat stati... v-ati luat cazare?... Noi suntem de ieri... pe cutare l-ai vazut... cutare vine... hai, te pup, sa-mi dai un like pe feisbuc, la Bucuresti... vorbe d-ale vremii, bucati de povesti adunate din adultii-copii, ca intr-un goblen vintage plin de culori vii si cu desen abstract. 

Natural, Zmeul se descurca si la bar: Şipcă, te rog, doua sucuri, pentru mine si Ileana, dar vezi tu sa nu fie reci, ca facem galci! nici nu-i complicat, avem si oameni mari cu griji dinastea. 

Printesa zambeste larg peste tot jur-imprejurul plajei si face cuceriri, clipocind talpici pe mal si desenand inimioare, in ciuda valurilor ce vin in ritmul lor sa le stearga. Si, pe langa barul cel cu ochi, o murmura p-aia cu Molotov ...vad stelute mov.

Cum ma uit alaturi, Munteanu are cafea si hamsii, Hana bere, iar Pitik chiote-n micuti. Bine, draga mea! Pai nu evadez eu in mare un pic?! Ca vine noaptea cu lampioane pe cer, foc pe plaja si rotiri nebune in jur, pe ritmul bun facut cu ochiu’ la Sile.

Frame dupa frame... cu issues de la rasarit, ne adunam filmul. Pai nu iti fac io tie o cafea?!
Mirare, ras, culori si soare, visare lunga, blanda, grea... era sa-nviu, nu ma lasa

Post a Comment

0 Comments