cusuți pe dos

El, frumos și sălbatic, ca un mers desculț prin nisip îndoielnic și mângâios, cu vânt în păr, fluturi în cap și flori în ochi. Știe să adune primăvara, îmbrăcată-n albastru marin cu dungi de soare și răsturnată pe malul încă rece, într-o poveste înfășurată cu amețeli, raze de somn, răsfăț moale și vis încâlcit.

Cu ochi adânci și zambet larg, iși construiește lumea din basm cu piese de lego-curcubeu, pentru a o împărți, frățește, lumilor terne ale altora, cu bucuria aia pe care o simți când iți piepteni părul pentru nimeni.

Ea, pierdută și mută, ca o floare cazută pe jos din ochiul lui stâng. Se-adună rar și greu, pentru a-și coace fructele elastice, rostogolite alene din livada copilăriei pe asfaltul întins pentru oameni, roți si scârț, când viața dă buzna așa, în dragostea ta de zi cu zi.

Aplecată să iși respire sufletul, ascultă cum se vaită gândurile ca un cor stângaci adunat din toate colțurile minții într-o primă audiție, cu demnitatea celor ce știu să primească bacșiș având aerul că ei l-au dat.

Ei, dâre de nori despicați pe un cer limpede, vămuiți într-o goană de cocori prea flămânzi.

Post a Comment

0 Comments