poveste din mersul de seara


Intr-o data (asa incepe ea orice depanare de vise sau intamplari), a fost o floare mov facuta din pene. Avea si frunza cu gargaritza. (nerabdator, Zmeul intrerupe: gargaritele sunt mai mici decat albinele, nu? Dar ce cauta pe flori, ca ele nu fac miere?). 

Povestitoarea continua, nealterata, sa impleteasca: si pe-atunci s-a auzit in padure un strigat mare-mare. Era un voinic, care a speriat floarea si s-a mai auzit si un plas de bebelus, care isi pierduse mama. Voinicul voia sa ajute floarea sa o gaseasca pe mami lu’ bebelush. (logica fireasca a Zmeului explodeaza cu suvoi: pai cum, mai Ileana, ca nu vezi tu ca nu are sens ce spui? Floare sta in pamant, nu in padure si apoi, daca s-a speriat de voinic, cum sa o ajute sa caute?? Instantaneu, gura-cireasa plina de confuzii se rotunjeste si mai mult, intr-o porunca ferma: Trebuie sa schimbi povestea!)

Printesa stie sa se tina tare, in timp ce il asculta calculat, cu zambet superior: Mai, Matei, e povestea mea, ce te bagi?! Nu intelegi ca floarea e magica? Uite, o tin in mana in timp ce ea e in povestea cu padurea, veeezi?! E magica. Asa cum e si globul meu de cristal in care vad ce face tati la serviciu. Apoi matura brusc urmele indignarii de sub gene si continua duios: si pe-atunci a aparut un lup care e vrut sa manance floarea, dar … tatiii, lupul e mai mare decat un voinic?! Raspunsul de la volan nu apuca sa ajunga spre urechile din spate, fiindca Zmeul deja nu se mai suporta: aici chiar nu ai dreptate, chiar daca esti si tu magica! Lupul nu mananca flori! Este c a r n i v o r! (sunet cu sunet, insira sentinta lui de lup). Mai bine ne spui, tati, daca un ciclop este mai mare decat un urias sau un lup si daca pot manca un elefant!

Detronata, printesa respira cu zambet si cauta salvarea tot in fata, dar spre scaunul din dreapta: mamii, nu-i asa ca e frumoasa povestea mea? Dar sa stii ca nu e gata. Iti spun maine mai departe, acum sunt obosita, mi-a venit somnul. (adaptare fireasca a replicii de parinte epuizat in noapte si silit, dintre perne inca vioaie, sa spuna povesti fara sfarsit).

Post a Comment

0 Comments