Soarele asta indoielnic imi provoaca dor de Vama – aia salbatica,
intinsa dupa ultimele corturi. Mostenite din uterul mamei, cred eu, cele mai
libere clipe ale omului sunt cand inoata, iar apa marii este cea mai “de-a mea”
unda pentru a visa.
Sparg si imprastii valuri sau plutesc lenes, cand marea se mai
si odihneste. Fiecare bolboroseala din joaca cu aerul – up and down, like a
yo-yo - arunca furiile si toate
celelalte rele si aduna pofta de trai simplu, frumos si sarat.
Golit de
ganduri, griji, zbateri si forte, capul conduce corpul mai firesc decat
oricand, intr-o relatie fizica de subordonare perfecta, in care inima se ocupa
doar cu pompatul, fara alte comentarii. Odata pornite toate aceste mecanisme
rudimentare, imi simt sufletul eliberat de tot balastul adunat profilactic de
pe la altii. Neted, lin, fara confuzii si tot felul de trairi paralele. Si frumos.
Singurul lucru mai putin limpede este urma de invidie pentru delfini.
No comments:
Post a Comment