Fustele albe ale valului s-au strans sa mai imprastie din linistea rasaritului. De sus, de deasupra nisipului, parca, dar inca sub umbra stufului rotunjit peste trupuri, se aud accente. Mici, dar lungi si suave. Ca o mangaiere calculata sa cuprinda imbratisari lacuite cu zambet si apoi impartite la doi. Sunetul coboara de la bar, in pasi de principesa fada, proptindu-se in tot felul de banci, lemne, resturi de barci, pufi pentru lene si oameni. El este cel care leaga, el este cel care imprastie. Adunati in nisip, sau langa cort tarziu si foc de noapte, ne insiram povestile ca intr-o codita colorata, impletita pe un alt trotuar, dintr-un par prea sarat. Unii ne-am vazut si ieri, pentru altii trec secole, iar cei mai multi sunt niste necunoscuti de-ai nostri. Dar, cum cea mai importanta si stupida treaba a timpului este sa se dilate cum si cand vrea el, simtim nevoia sa rotunjim durata in care ei, simpli purtatori de grimase permisive, devin cei mai buni prieteni....
din gara electronică, un grup pestriț de chestii frumo, gălăgios, întârziat, drăgut, cu soare-n ochi și petale-n bagaje, fir-ar ei de nebuni, cu stilul lor zăpăcit!