Ne-am obisnuit greu cu trezitul mult prea matinal si
impachetatul recrutului pentru o noua zi. El a fost primul care ne-a incrustat
in lenea somnului, riguros, momentele diminetii lui, inuman impartite si cu
noi. Impreuna, parem programati intr-o matrice precisa, din care visele ies
inainte de rasarit, iar cafeaua imbraca orice urma de razvratire in miros cu gust
si ramane, la concurenta milostiva, unic tabiet castigator.
Somnul lui pleaca de
pe gene intr-o fluturare mica, deasupra razboiului dintre haine si bucati de
jocuri cu piese, iar rasul umple golul molcom al ultimelor clipiri de vis,
adunate de prin toata casa. Asa, somnul de peste noapte pare o statie scurta
intre jocul de seara si cel din zorii inca proaspeti.
Din mijlocul vartejului, Zmeul
tresare cu miscari feline, matematic insirate in siragul fiecarei
dimineti: apa calduta, dinti si ochi, rasfat cu spinarea scarpinata, apoi haine, bocanci si ghiozdan utilat, printre altele, cu
gustari secrete. La fel cum, din mijlocul jocului de dup-amiaza spre seara,
tema triumfa brusc, desenata ca o poveste cu pui de aritmetica si multe culori,
intr-un caiet mare si alb, deja posesor al prefixului de student. Si, Doamne,
ce ne mai mermetisim la guguloaiele alea de castane adunate corect! Printesa bifeaza mandra toate izbanzile lui din cetatea formelor.
Dar el trece
peste tot si toate, cu naturaletea unui Columb de-un metru si-un pic, perorand intrebari mai mult
sau mai putin incomode, adunand ciorchini de raspunsuri prompte sau nu si
dospind pozne noi, de copil inca mic.