Printesele stiu cel mai bine cum
e cu povestile de dragoste. Desi ele nu fac mai nimic: sunt pur si simplu
frumoase, clipesc firesc din gene si merg ca prin vata, cu gratie de
felina domesticita natural si isi rotunjesc
suav gura si obrajii pentru a emite cate o pretentie – de printesa, normal –
usoara ca o mieunatura, dar ferma si, indiscutabil, executabila instantaneu.
Pentru ca e inutil sa faci o printesa sa astepte. In toate povestile, printesa
detine un ceas ascuns bine, dar care merge perfect : anunta, dupa caz, miezul noptii, somnul de o suta de ani sau
momentul in care copilitza imposbil de frumoasa si mica se casatoreste brusc cu
printul ce o salveaza fara comentarii. (acuma, pe bune, ati auzit voi vreo poveste
in care printul sa intrebe, macar de conversatie, daca printesa stie sa
gateasca, iubeste copiii si promite sa faca cel putin doi, ar convietui ok cu
mama-soacra sau ii place sa stearga praful minim saptamanal?!?).
Povestile de dragoste incep de la
printese mici. Pe bebe-urs il iubesti matern, ca e mic, pufos si are mutritza
aia de cere sa-i intorci pufosenia chiar si in somn. Din joaca, ai inventat
iubirea care face bine – pisicul stie cel mai bine cand si cum sa o ceara si,
ocazional, noi toti suntem pacientii pe care ii salvezi cu stetoscopul sau
scotand cu grija carligele de rufe de pe degetele-pacienti. Asta fiindca, in
plutirea lor duioasa si suficienta, printesele stiu sa fie teribil de practice
in situatii-limita. Dar si razvratite. De aici, porniri de amazoana in lupte mici si darze, dar cu victorii mari,
purtate cu singurul concurent la tron cu care trebuie sa imparti teritoriul,
caruia, de altfel, ii pazesti bland somnul – asa sunt printii astia, cam
puturosi – si ii executi ordinele pentru a primi, in final, rasfatzul comun. (Printesele
sunt meschere, ai vazut tu asta in
Pisicile Atristocate). Si pentru ca,
la palat, bunele maniere se invata primele, ne servesti explicatia firestilor
mixturi isterice de pozna cu plans cu povesti biblice: “eu nu stiam ca, atunci cand m-a facut Doamne Doamne mica-mica, imi va
face si parinti care se supara”.
Si, pentru ca orice printesa are
cel putin un secret, al tau este o altfel de dragoste. Pentru un necunoscut
de-al nostru, cu care, periodic, te casatoresti, in povestile pe care ni le mai
spui si noua. Este, clar, motivul pentru care cutia cu moatze e mereu prea
mica, rochitele si fustitele prea putine, pantalonii trimisi sa planga in
adancul dulapului, iar culorile hainutelor insuficient de roz si visiniu. Expertul
in ascuns dar si aflat lucruri sustine ca e vorba de un robot, dar, pana la
urma, ce farmec ar avea printesele fara secretele lor de poveste?!
