aiunmesaj

Jocul picaturilor de ploaie pe obrazul ferestrei il dusese lin spre lumea aceea, cu minunile ei naive. Atunci se certa usor cu copacii – fiindca ii furau zmeiele, cu pietrele – pentru zgaibele din genunchi, cu pomii verii – ca-si ascundeau prea sus fructele lacomiei lui sau cu fluturii care-i amageau mereu pornirile de zmeu mic.  La intrecere cu vantul, pedala voios, spre alte minuni ce-l imbiau cu necunoscutul, din golfuri ascunse cu grija sub stanca, unde marea se aseaza nestingherita pe marginea nisipului, in timp ce fuste lungi si vii sunt aruncate nesatios peste camasi albe, cand… Ploaia se opri brusc, ca lacrimile unui copil cand primeste ciocolata. Isi uita bratele atarnand usor, pe langa panza barcii pe care valurile cuminti desenau visele de mai tarziu. Deasupra – cerul proaspat albastru, ca un descantec al necunoscutului. In oglinda geamului – ochii buni sub bretonul gri. Jos, lumea lui calda si blanda, in care intrusi necrutatori semanau talazuri furioase....

E imposibil de frumoasa, cu ploaie-n ochi, pe sub breton, mirare-n coltul gurii, roasa de indoiala. Vaporoasa cu flori pe fusta si peron. Scrisoarea-si pierde foi pe sine din scurta lor poveste.  Prins batand la alte usi, straine, brodea cuvintele putine la o cafea, privind-o stins. Si-alaturi rade Primavara, cu dintii albi de nea tarzie si mult frumos. Odinioara, mana visata intr-o doara scria aiurea pe hartie.

Hei! As fi vrut sa te sarut. De luni de zile, adanc si acut, demult si acum, fara idile subtile, stergand de pe drum scurte ganduri ostile. Uitata si muta, agatata-n oricum, supusa, cernuta prin temeri duium. Atat de viteaza, pornita si treaza din vise natangi  cu printi si cu murgi. Prea grav domolita in tremur de fuga si ras cu emfaza, prin degete lungi, spre gura ispita -  - a zbaterii sluga. Dau doua maini stangi pentr-o clipa unita!

Caisul nins, pe inserate, cu roua noua pe obraz, invarte fuste inflorate cu alb si roz, peste pervaz. Alba, moale, ca din vata cu cinci degete rotunde pare ea, facuta roata. Brosa roz la piept ascunde. Batani visatori pe pamant, ca visul cand nu-l uiti in zori: bradul si caisul Cine galbenul acuza ca ar fi gelos si-n floare, chiar ca n-are nicio scuza. sa se plimbe pe culoare! Explodeaza mic si des sa anunte-n toata tara ca pe colea, pe la ses se revarsa primavara. Odata culeasa, fusese vanduta uitata, promisa sau poate dorita. o fata-i presase-ntr-o doara smintita viata ei de narcisa batuta. Ceasca alba, frisca-ntinsa peste tot, sa dea de sase nu cumva sa fie prinsa in rasfatul cu albus si barfita-n alte case miezului de galbenus. Iarba a rasfrant, umila, cumpana culorilor sub un zambet de zambila sau... canishul florilor. Cum spuneam, paleta-i plina de culori indeplinite. Roz-bombon pe-o crinol...

Matei: De e nu poti sa treci peste punct? Poftim? Adica atunci cand spui: am zis ca nu va uitati la desene. Punct. De ce nu poti sa treci peste punct? Rad interzis. Pana sa apuc sa gandesc un raspuns, imi traseaza si morala: pe cand tu stai pe net cat vrei tu si nu iti pune nimeni punct! * * * In parc, dupa o zburatacire de maini lasata cu varsare de apa, incerc sa aflu:  Ileana, te simti uda? Nu, mami, ma simt obosita. Zmeul: Sau te simiti Regina Ploii. Printesa: Nu, Matei, ma simt obosita, mi-e soomn. Dupa care se urca amandoi in leagane si se dau pana in cer si inapoi, zglobinind diverse replici despre galaxii, Duck Dogers, cele 3 cuiburi din copacul cel inalt si cat de tare e sa fie ei si frati si prieteni, pe cand nu toti prietenii sunt si frati. Matei opreste brusc schimbul de impresii: Ileana, daca te simti obosita, de ce ai vocea asta plina de energie? Dupa cateva puncte de suspensie, adauga filosofic: negativa ! Plecatul din ...

privea roata, ud si obosit. ca de fiecare data, la final, ochii se miscau mai repede decat restul trupului, prea inmuiat de efort.  in jur, tipete. ca prin vata, dilatate spre urechi, fugind si ele din niste corpuri la fel de obosite ca al lui. grindina si zgura. ce 'mnezeu se intampla?   era in mijlocul unei gramezi intoarse impotriva lui. cam 29. stia ca are aliati, dar parca ii pierduse pe toti. mai stia si ca poate sa iasa de acolo doar daca lasa vama. n-avea.  tare ovala mai e lumea asta. si   inconjura gramada aia cu tot felul de incercari sleite.  timpul se scugea pe langa el, ca o marmelada transparenta. unde a disparut dunga aia pe care o ravneam cu totii?  deja era pe trei sferturi. ultimul s-a terminat inainte.  si n-a fost sa fie eseu.

Dorul ce doare, adanc si tacut, e clipa in care chiar n-ai mai putut. Aduni amintiri sa spele cuvinte, soptiri si priviri fugite din minte. Ai scrie un sfat de clipa fireasca cu vers aplecat. El n-o sa-l citeasca.   Te strangi din trecut, c-o mima dresata, cum n-ai mai avut prin acel altadata. Si-arunci, in prezent, o noua tunsoare si-un zambet absent, sa stergi dorul ce doare. Cu rochia cea noua din altii sa storci o vlaga sau doua si-apoi sa-l intorci.