aiunmesaj

Răpus, ca omu’, de dureri, visezi o șansă nouă, mică, langă o zbatere de frică și te trezești… că speri. Blocat, în idei de la ei, visezi imbolduri de aripă, spre izbavirea de o clipă și te trezești… că vrei. Ars, de refuz cu porunci, visezi că ai  găsit povară să-ți râdă fruntea, de ușoară și te trezești… că plângi. Obosit, de atâtea orori, visezi aiurea-o lume bună, ascunsă într-un colț de lună și te trezești… că mori.

Fântâna a secat. În urma ei, parc-a rămas Regatul de Idei dezmoștenit. Uzat. Spre iarnă, fluturii și-au luat vacanța mare, să-nvețe, din cutare în cutare, lăsatul de visat. Vis mic? L-a declarat pierdut și nul, că recompensă n-a cerut destul Povestea din Regat. Și-a scris un ultim mit, fără final, în timp ce asista, din primul stal, la propriul infinit. Dar se simțea ofrandă din trecut, când zeii-și arătau, pe cerul mut, un ochi de Melizandă.

Pe soselele diminetii, dupa ce-am distribuit baietii pe la "birouri", conducem spre gradi si cantam sau discutam lucruri:  Ea: Mami, ce vine dupa secunda? Eu:  Minutul. Da’ dupa minut stii ce vine? Ea (cu triumf):  Da, ora si apoi ziua! Eu:  Perfect. Si dupa zi ce vine? Ea (sec): Noaptea. Eu (copil): Asa e. Dar in jocul nostru venea saptamana si-apoi luna.  Dupa luna ce vine? Ea (ghidus): Soarele, mamiii!  (serioasa, pe silabe):  Anul vine, nu?! Si-apoi... (accelereaza diafan):  apoi vine somnul, lunea, vine sambata si dup-aia vine vara la-la-la. Cu ras si cant, Printesa noastra solara concediaza restul anotimpurilor. Eu zic, totusi, ca poate sa vina si vineri.

Ne-am obisnuit greu cu trezitul mult prea matinal si impachetatul recrutului pentru o noua zi. El a fost primul care ne-a incrustat in lenea somnului, riguros, momentele diminetii lui, inuman impartite si cu noi. Impreuna, parem programati intr-o matrice precisa, din care visele ies inainte de rasarit, iar cafeaua imbraca orice urma de razvratire in miros cu gust si ramane, la concurenta milostiva, unic tabiet castigator. Somnul lui pleaca de pe gene intr-o fluturare mica, deasupra razboiului dintre haine si bucati de jocuri cu piese, iar rasul umple golul molcom al ultimelor clipiri de vis, adunate de prin toata casa. Asa, somnul de peste noapte pare o statie scurta intre jocul de seara si cel din zorii inca proaspeti.   Din mijlocul vartejului, Zmeul tresare cu miscari feline, matematic insirate in siragul fiecarei dimineti: apa calduta, dinti si ochi, rasfat cu spinarea scarpinata, apoi haine, bocanci si ghiozdan utilat, printre altele, cu gustari secrete. La fel cum, ...

Ileana compune, in tramvaiul 41: Aeroport, aeroport, avionul zboara de pe aeroport, spre un cer unde DANSEAZA si coboara in parlament, unde VISEAZA. Si mai e un parlament, fara aeroport, dar are un tren care merge mult mai lent, prin PARLAMENT* *CAPS–urile imbraca lungimea rotunjita a vocalelor din schema de mai sus, plus timbrul hotarat, de Printesa  razboinicita .

Zmeul face avioane din tot felul de hartii si hartioare. Acum a descoperit ca foaia lucioasa de revista aluneca mai lesne prin aer si ajunge mai departe decat coala tip xerox. Concentrat, cu limba tintuita prin coltul gurii, mestereste la un exemplar mic-micut, cat un degetel de soldatel . Il lanseaza cu aplomb, dar se increteste tot de ciuda cand libelula de hartie renunta, nu mai departe de picioarele lui.  Printesa urmareste pe sub gene tot procesul, ca si cum nici n-ar fi acolo, sau n-ar preocupa-o prea mult mestereala lui, desi intreaba cu interes: Asa-i ca nu zboara? Ntz , raspunde Zmeul, cu naduf. Printesa prinde curaj: Mi-l dai mie, atunci? Zmeul il culege cu scarba de pe jos si i-l intinde mecanic, fiind deja absorbit sa scoata din urmatoarul exemplar cel putin un B52. Galesa, Printesa il aduna usurel in causul palmelor ei mici, se intoarce felin spre mine si murmura cu grija: e atat de micut, mami… ce daca nu zboara?! Sa zboare aia mai mari, el trebuie sa doarma...

l-a găsit de cu zori, râs cu dinţi şi fiori, pe sub ochii cu flori. vămuit de cocori, de vreo câteva ori, rătăcea printre nori. s-a destins cu surâs, lânga versul compus dupa primul apus. s-au privit fericit, dintr-un suflet dospit, cu sărut amuţit. s-a întins, povestit ca un iamb răsucit spre un alt răsărit. l-a pierdut căutând, pe sub soare si vânt, Oul de  gând.

Smecheritii murmura in spate, in timp ce boxele duduie de-a jur-imprejurul: aviz din ultimele stiri: a evadat un asasin, s-a daramat un pod pe Rin, iar ploile… Zmeul acopera brusc, cu racnet de sentinta: mamiii, ce-i aia asasin? Explic. Aha , intelege musiu, deci e d'ala de vorbeste tati la stiri despre el. Mda, poate fi , admit. Infloreste tot intr-un ras cu hotot. Ma rasucesc buimac spre el si incerc sa inteleg. Cand face pauza sa mai rasufle, se indura sa ne lumineze: tatii, sa nu iesi niciodata pe camp sa strigi stiri – stiri – stiiiiri!   Incrucisam scurt priviri uimite si vizatul incepe sa-i raspunda ca nu crede ca o sa faca asa ceva vreodata dar suntem amandoi curiosi ce poate fi grav in asta. Zmeul rade in continuare, superior: pentru ca o sa umpli campul de tauri! Dupa care incepe sa depene cum ca boul nu poate fi sotul vacii fiindca nu face copii si atunci toata chestia asta n-are sens. Noi ramanem blocati in prima informatie si incercam sa ne dumirim ce tre...

Oare ne vom aminti vreodata daca era inceput de zi sau sfarsit de noapte nebuna, rasarut de poveste sau plictis de timp invartit la trecut, obosit de-atata invaluit in sincroane? Incepea mai, viata parea devreme, iar toate indoielile sapate in noi terminasera demult sa se mai intrebe unde le e randul la coada din trecuturi. Pierduti, atinsi, incinsi, adusi si uniti in racoarea ei, de sub raze de soare indoielnic, singura noastra grija era sa nu ne pierdem. Noi de noi. Fiecare cu semnele-i cardinale. Nu ea de parca-e-altfel-de-mine , nu eu de atat-de-albastra-de-ea . Fiindca timpul e scurt si nu ne-a fost impartit destul sa putem facem ce vrem cu un noi rebel, intre atat de multi ei, altii, printre care am fi putut sa ne si intregim firesc. Cam greu sa incurci treaba unui vis. Stiu ca poti inchide cu frumosul un cerc desenat de viata, in care doar oamenii intalniti in calea-ti, pe nestiute, pot pune cate-o virgula. Stiu ca poti fi, matematic, o acolada stravezie intre bine...

Mami, daca acum sunt la scoala, ma mai scarpini pe spate cand ma trezesc, dimineata? Pauza consternata, condusa de ras spre fruntea lui bronzata de vara si alungita de intrebare, deasupra ochilor inca somnorosi, pe care depun firescul sarut. Fiindca mi-am asumat demult ca sunt mama cumparata de la magazinul de mame care scarpina, ii mangai lin spinarea indoita ca a motanilor de casa, in mormaiturile binecunoscute: hai, baleteaza, mami, baleteaza cu manutza... Odata cu septembrie, diminetile lui de mic elev intr-o clasa ce pastreaza inca boemia gradinitei rasar din ce in ce mai responsabile si au si paj. Dintre perne, prin razboiul de bucle cu suras si gropita, Printesa se asigura ca desaga Zmeului e umpluta cu tot ce-i trebuie: I-ai pus caietul si cutia cu papa? Culorile? Are voie jucarie? Elevul murmura plin de suficienta: mda, o sa-mi iau spinnin-ul. Mi-am facut deja doi prieteni: Andrei si Stefan. Si o sa facem si echipe de bay-blade. Dar nu joaca toti. Cred ca o sa inscri...

Dansa nu incepe si nu se termina niciodata. E facuta sa revii, fara de start si end, pierdut intre liniile-i delicate. Poate tu nu, dar eu da. Rasfirata ca nisipul, adunata cu valul.  Pe banca malului, mult prea devreme sau nicicum prea tarziu, ba cucerita, ba abandonata - doar pana cand o vei cuceri iar, pentru a i te abandona.  Rasaritul vine mereu in pasi de dans lin, cu talpi scancind epuizat, extenuat dupa o noapte fierbinte (de foc intre nisip si cer, de lampioane indraznete, de trupuri arzand prin ritm nebun, de suflete si vorbe inlantuite firesc). Acelasi. Ii cunosc fiecare crestere de lumina din fiecare val spart bland si luat in brate, atat cat sa nu-i deranjez linistea. Si totusi, cu totii il asteptam, dimineata de dimineata, ca si cum ni s-ar trimite unul nou. Altfel. Septembrie se lasa-ncet peste dansa numai in calendarul ne-concediului si, mai posac, in racoarea vantului. La malul ei prieten, pot zbura rasucit, desprinsa din vartejul unui leagan ban...

fiindca e 5 septembrie, iar ziua e devreme. fiindca, asa cum bine zicea Motanu' , oamenii ce nu mai sunt se pretuiesc in ziua nasterii lor, nu in cea a ridicarii. fiindca ar fi fost un nenea de 66 de ani si poate e mai bine ca nu vom afla niciodata daca la fel de frumos. fiindca degetele lui scriau versuri si cand piciorul destinat pedalelor pianului era in ghips. fiindca la cele ce urmeaza ar fi raspuns razand, ironic si fermecator, in stilul lui. GAND (pentru farama de Mercury din fiecare, mai mult sau mai putin resemnata) se plimba gandul sus, in tampla, ramas in urma c-o idee si parca obsedant se-ntampla sa-ti pierd si ultima alee . de sunt nebun, nu-s ostenit nici de poeme, nici de lume. metaforele-au zbenguit pe scene, clape, dinti si strune . de-s ostenit, nu plang, nebun, dupa vreo muza efemera, sa-mi arda gandul pan' la scrum. furati, va rog, o scrumiera... am grija sa ma cant usor, sa nu-ti trezesc regrete vechi. prin tampla...

Cum sa aduni in cuvinte milioane de simtiri? E ca atunci cand faci, fizic, ceva banal, gen mersu’ pe jos si, dupa ce ai trecut prin vreo trei cartiere, iti asezi epuizarea in pat, o-nvelesti grijuliu si apoi te trezesti ca te dor muschi pe care nici nu stiai ca-i ai. Cam asa iti dai seama ca lipsesc parti importante din “cum imi pot netezi viata cand simt ca se increteste ca un stereotip”. Numai ca nu te claxoneaza nimeni (varianta moderna a trasului de maneca) atunci cand chiar ti se intampla. Pur si simplu apare ceva fabulos, care te trimite instant sa evaluezi situatia, tu cu tine. Poate fi un om nou si minunat, poate fi una dintre cartile fericit alese sau un film groaznic de frumos, o excursie implinita sau doar o evadare, poate fi un copil nou-nascut (desi asta te pregateste din timp, chiar daca urmeaza sa te uimeasca o viata-ntreaga). Ieri a fost un concert. Rar ca eveniment, in viata mea de mama, dar mult-asteptat, dorit, umplut cu speranta retrairii unor amintiri “di...

erai un Cineva fara adresa, un Ce suspect si cu profil banal, ca o bacterie scapata din spital, sau ca o barfa mica-mica, de prin presa. te-ai scuturat de ganduri si de praf, m-ai salutat, cu reverente demodate, mi-ai spus ca oamenii te crediteaza-n rate, cu punctul culminant pe-un epitaf. m-ai inmuiat cu micile-ti demersuri, te-am adoptat intr-un moment de fericire si-acuma, tu, in semn  de multumire, ma minti firesc, cu zambet lung si-n versuri. si spui prostii fara macar sa-ti pese daca nu au aspecte anormale, bacterii evadate din spitale, sau Cineva-uri fara de adrese.

cumpar o poala de sambete, dar poate sa vina si vineri, platesc cu fiori sau cu zambete, cand versul are retineri. macii au apus mai demult, rapusi de multimea de soare... insir amintiri si ascult nisipul cum rontaie mare. lumina se-aduna in cercuri deasupra malului ud si prinde o forma de miercuri, de care si scoicile rad. obrazul Printesei pastreaza, ca boarea cand vrea sa adoarma, o urma de vis inca treaza, iar cerul luceferi rastoarna. orasul o striga departe de Omul ce-nvaluie ganduri taiate cu semnul de carte,  cand zorii citesc printre randuri. chiar daca ploua marunt peste Vama fara idee, pamantul se-nvarte rotund, iar vara se vinde pe zmee. mai bine ramaneti asa, uitati intr-o lene pe dos,  un nimeni si-o ea, undeva, pierduti pe la piata de gros. desprins din Regatul de Soapte, ascuns sub cortina si fire, obrazul din miazanoapte apune cu zambet subtire.

Am inceput prin a ne rataci putin in Constanta cea cu Motan si tort-surpriza, bezmeticiti de caldura si nerabdarea drumului spre vise mici prafuite de nisip. Zmeul, gata mare pentru ca stie raspunsuri, ma cearta cu apostrof: mami, brusc am uitat drumul catre Vama??!   Infranez un hohot, accelerez si adaug decibeli in “ expozitia mea de scoici, cu vanzare pe sarut, de la noua pan’ la sase-o tin deschis…” Ca miezul dintr-o carte fabuloasa, pe care ai vrea s-o scrii sau macar s-o citesti in doi, Vama mea ma pierde atat de mult in prezent, dupa ce m-a adunat din franturi de trecut, incat lucrurile ei se intampla cand nebun ca nebuloasa, cand chill ca rasaritul.  Respir, frumos sau greu, impreuna cu marea, scoicile maruntite si focul, inot, dansez sau doar iubesc muzica rasucita prin toate trupurile ce mananca bronz pe plaja. Ma bucur, ma-nfasor, urc si cobor, alerg si ma-ntorc, zambesc sau ma rad dement... dezlantui prietenia, liber si palpitant, ca viata traita tig...