de pe malul Dansei

Dansa nu incepe si nu se termina niciodata. E facuta sa revii, fara de start si end, pierdut intre liniile-i delicate. Poate tu nu, dar eu da. Rasfirata ca nisipul, adunata cu valul. Pe banca malului, mult prea devreme sau nicicum prea tarziu, ba cucerita, ba abandonata - doar pana cand o vei cuceri iar, pentru a i te abandona. 

Rasaritul vine mereu in pasi de dans lin, cu talpi scancind epuizat, extenuat dupa o noapte fierbinte (de foc intre nisip si cer, de lampioane indraznete, de trupuri arzand prin ritm nebun, de suflete si vorbe inlantuite firesc). Acelasi. Ii cunosc fiecare crestere de lumina din fiecare val spart bland si luat in brate, atat cat sa nu-i deranjez linistea. Si totusi, cu totii il asteptam, dimineata de dimineata, ca si cum ni s-ar trimite unul nou. Altfel.

Septembrie se lasa-ncet peste dansa numai in calendarul ne-concediului si, mai posac, in racoarea vantului. La malul ei prieten, pot zbura rasucit, desprinsa din vartejul unui leagan banal in valtoarea unui vis mic trimis la apus.

Sufletul dansei ramane cald, desi palpita mai cuminte decat la inceputuri de mai, cand abia pornise pe drum de august. Respira domolit de povara clipelor soptite printre nisip, pe sub umbrele si prin corturi, cu decibeli plimbati relaxat din urechi in suflet si cu rasaruturi. Au venit peste mine, ca din poveste, mirari sau chiar nauciri de copil ascuns cu zgomot in orasul captiv, unde razele au alta dogoare. Si-apoi s-au intors, cu zbantz de blitzuri nebune, in noptile cele cu oameni frumosi, atat de bine traiti pe scaune din lemn colorat.

Dansa nu incepe si nu se termina niciodata. Important e sa nu te lasi furat de tot si sa ii pierzi, pe strada sau la joc, menirea din care au scapat - poate prea mult - si in mine, atunci cand a fost sa fiu zamislita.