Căzut dintr-un roman cu prinți și zuze printre fiori livrați pe seară în pahare se uită lung, ca soarele în mare când seara-i pune rujul preferat pe buze. Poartă picturi semețe pe obraz, cu icsi și igreci prinși în inimi goale, deasupra lui se-mpreunează rotocoale, forfota coatelor îl cruță spre amiaz. Mai pune-mi gheaţă peste rom cu mentă, să n-am ce face cu mirarea ta adultă când primavara nu se mai ascultă prin boxele cu umbră decadentă. De când s-a strâns nisipul pe pământ să împletească focuri fără vetre, în mare nu-i urât s-arunci cu pietre, de-oi vrea să-ți tacă greierii din gând. Așa ceva… mă risc de nu exiști! Strâng dur din umeri aer îngustat pletoși bărboși, cu lobul perforat, rupți dintr-o ilustrată chill cu ochii triști. Sătul de-atâtea stele fără colți, cuvinte mici lipește sub bretoane, în timp ce noaptea zburdă razna din platane, să nu-și rămână mică pe sub bolți. Și-n clipa-n care nu se mai observă ...
din gara electronică, un grup pestriț de chestii frumo, gălăgios, întârziat, drăgut, cu soare-n ochi și petale-n bagaje, fir-ar ei de nebuni, cu stilul lor zăpăcit!