amintiri din uter :D

deja o calc intr-a 5-a....smecheeeeeeeer

textul lu' tati alin

hii, e unu fix! hminf(nazal)

inainte de a pleca la munk, sunt gol de ginduri si plin de idei. knd ma voi intoarce miine voi bea tot vinul asta (2 sticle)... am o pofta sa ma imbat...ma rog, k si astazi. hai k mai beau o gura de cafea si plec. o sa isi fak lumea idei gresite despre mine...oaia asta o pui pe balcon sau in frigider? (o sa zik lumea k avem o oaie in ksa). nu-mi place rama aia... e de poza! e un mos craciun blurat de vodka...se vede rizind (in spatele sticlei de vodka e o figurina de ciocolata imbracata in mos craciun)... grasimea asta sa n-o arunci, sa o stringi asa intr-un borcanel si s-o pui in frigider...si o punem pe piine prajita asa frumos, cu usturoi ras asa... ce mai mincam io d-astea knd eram copil la vinatori...

(pre)starea cronik (din România, o stradă pe maidanul Europei de Est)

Ne-am obişnuit şi asta nu e bine! Legea lui „las-o mă că merge şi aşa” deţine supremaţia în orice cod, în orice strat sau chiar răsad de românism. Lupii au rămas doar simboluri în cărţile de istorie, din care elevii copiază când nu e grevă. Măreţul imn al deja perimatei Revoluţii e transformat în manea cu lejeritatea cu care te închei la fermoar după. Deja mă aştept să fie lansat pe piaţă ca sound-track de telenovelă, pe banalul principiu „facem, ca popor, ceea ce simţim şi ne place”! Suntem, din păcate, ceea ce suntem, chiar dacă mândria caprei râioase ne face să ne batem cu pumnii în piept cum că n-am fi aşa, ci plini de valori naţionale, ce trebuie promovate. Care sunt acestea? Păi fotbaliştii la pachet cu pipiţele şi tatuajele lor şi alţi diverşi inşi ajunşi mari afacerişti în străinătăţile pentru care România nu este decât o extensie de păr a Ungariei. Şi încă una ieftină. 

Legea lui „las-o mă că merge şi aşa” ne guvernează cu deplinul nostru acord, pornind din şcoli, traversând tarabele din piaţă şi magazinele de lux spre a se cuibări confortabil în instituţii. Reminiscenţele comuniste cotropesc orice urmă de revoluţie capitalistă întârziată şi se exprimă prin regrete patetice şi demonstraţii de prost-gust alese după calendarul de tristă amintire. Deşi vremurile în care toţi făceau cultură şi românii făceau războiae au trecut, nu ne deranjăm mai deloc să umplem golul astfel creat cu ceva de calitate. E mult mai simplu să bârfeşti când proverbul cu găina vecinului e mai la modă ca oricând. Pe acelaşi principiu, e mai uşor să cerşeşti mizer în tramvaie sau metrou decât să pui osu’ la treabă într-un loc de muncă decent. Lipsa motivaţiilor extrinseci e un prilej minunat să te revolţi isteric că eşti subestimat pentru o muncă pe care, de fapt, nu o faci, dar te prefaci minunat între două pauze de cafele şi ţigări.

Din toate aceste situaţii aberante, românul creează sau alimentează crize sociale „de turmă”, strângând mulţimi de fani de aceeaşi teapă şi organizând comitete de protest pe care, în final, le târăşte la televizor. Pe genul sindicate producătoare de... greve. Pentru că se poate, pentru că se cere, pentru că la asta îi place lui să se uite. Iar când apare vreun amărât ce încearcă să demonstreze că totul este doar o butadă sinistră, grupul nou-format îl exclude, sau chiar linşează, ca pe un paria infiltrat în trib.

Nasul pe care încercăm să îl scoatem afară din carapacea românească spre a ne „împrieteni” cu cei din a căror mare gaşcă vrem să facem parte este deja bolnav de guturai şi nu ştie să facă altceva decât să se smiorcăie copilăreşte în timp ce magazinul de batiste a dat faliment. Ne punem poalele-n cap că suntem un popor amărât fără noroc în viaţă, dar vrem să ne integrăm trimiţând pe eşicherul european pioni care nici măcar nu ştiu o limbă de ciculaţie internaţională. În schimb, despre elevii ce ajung de pe băncile şcolilor, trecând prin filtrul olimpiadelor internaţionale, vârfuri în cadrul celor mai importante companii din lume, nu se ştie nimic, nu se spune nimic. Ei nu merită publicitate. Păi normal, dacă Bucureştiul este o anexă a Budapestei, cine naiba să ştie că Popescu sau Ionescu sună îngrozitor de româneşte?!

SALUTARE INTEGRARE!

intrebarile semnului

oare cum vezi tu lumea prin ochii aia ai tai atat de mici? ti-au crescut gene luungi si intoarse codat, printre care filtrezi expresii smecheresti de om gata mare. usor incruntat, strabatut de ginduri profunde si idealuri marete...zici. instantaneu redevii prunc rotunjind gura a punct al semnului de intrebare.

oare ce inseamna "atiishii''? se pare k toti traversati perioada frinturilor de vorbe mici pe acceasi zebra, pe la acelasi semafor. stiu, la tine s-a facut portocaliu iar lumea zimbeste.
cred k stii sa rizi de knd jucai curcubeul cu cordonul. oare o sa se mai joace frunza la virsta scolii tale?

OMUL ȘI FRICA DE MASCĂ

Privea în ochii tăi, absurd,
cu ironii de gură-cască.
Părea că-i mut, părea că-i surd,
inconştient sau furibund...
era o Mască. 

Părea că-ţi bănuie, pedant,
trecut trucat, prieteni proşti
şi-apoi, cu pasul elegant,
se retrăgea, insinuant,
spre alte Măşti.



Te-ndepărtai, cu pas grăbit,
să scapi de cercetări jenante,
dar te urmau necontenit,
cu teorie şi chibrit,
Măşti penetrante.

Simţeai că minţi şi când respiri,
eşti anormal, opac şi hâd,
dar te trezeşti şi-apoi te miri
de-un vis cu Măşti
şi... doar atât!

la multi BUNI!!!

Asta e, a trecut si Revu' asta, iar am mancat, iar am baut si ne-am adus aminte cat de cald e in familiune. Si pentru ca scolile inalte ne-au invatat sa fim recunoscatori cand ni se intampla un lucru frumushel, purced la a va multumi pentru mesaje (fie ele si asa, "standard", semnate regulamentar). Si fiindca portocala s-a predat precum stafeta, va anunt sportiv ca acum functionez numai pe connex. Asta knd nu tin minunea mik in brate, k atunci nimic nu mai conteaza, no ofense... Atentiune! Atentiune! Mai sunt 3 minute pana la plecarea trenului, persoanele care au insotit calatorii sunt rugate sa coboare - vibreaza megafonul afumat de vreme. Sau soarele? Sau petalele? Sau lasa?