Living coVida loca

Acum îți dai seama că, deși te tundea mereu prea scurt, sau doar ți se părea, era acolo pentru tine și îți făcea cumva loc între două programări, chiar dacă uitai să suni, imediat ce ți s-a pus pata. Ba te mai strecura și la o unghie, 'fără semi, că nu-i timp, dacă nu te superi' între spălat și tuns. Cum să te superi?!

Acum îți dai seama că, deși fiecare dimineață începea zdruncinat, cu bombăneli și pufneli, îi duceai p-ăia mici între oameni mari să învețe să crească și în cap, nu numai din farfurie. Și ai zile cand vrei să fii și tu un om mic, ce?!

Acum îți dai seama că te-ai simțit de atâtea ori vinovată, aiurea de aiurea, că ai căscat prea mult ochii prin vitrine, că era soare și mirosea a primăvară prin oraș, în timp ce ei te așteptau să aduci odată pâinea aia.

Acum îți dai seama de câte ori ai renunțat, stupid, la orele de zumba, la piscină, la role sau la bicicletă. Ai merge și la ping-pong pe role, de-ai refuzat atunci când te dădeai doar You, pe Netflix. Și cu tramvaiul ai merge. Prins în spate, pe skateboard.

Acum îți dai seama că ar trebui să faci în sfârșit pace cu ai tăi, care te băteau la cap să înveți, că dacă n-ajungi medic ajungi gunoier. Îi iubești pe amândoi, respecți ambele joburi, le mulțumești, în sinea ta sau în aplauze de la balcon, dar nu vrei să fii în locul lor. Cinică, soarta nu doarme și stai la coadă ca să duci gunoiul. 

Acum îți dai seama că ți-e dor să speli și mașina, nu numai mâinile. Îți vin în cap toate drumurile alea de-ai zis 'lasă, că mă duc mâine'. Cauți de nebun prin casă toate pungile cu pungulițe în care ai strâns spasmodic mâneci, craci, buzunare, nasturi, gulere și manșete, că o să faci tu odată vreo minune de 5min Craft, salvată în lista de-o umpli de când ai Facebook. Speli geamurile la trei zile, să intre limpede soarele, doar doar ți-o șterge și ție norii de pe frunte. Că singura care-a mai rămas neștearsă din toată casa e putina.

Doamne ferește să te apuce dinții. Trec repede peste, să nu se prindă.

Afară nu se termină, înăuntru ți s-au terminat toate. Rezervele de la pistolul de lipit, holșuruburile, cuiele, becurile, smilgherul, pensulele, tot. S-a uscat și restul ăla de vopsea albă de-l țineai pe fundul găleții că poate, cine știe, tre' să reparăm vreun colț. Copiii nu mai au plastilina, creioane colorate, cariocile li s-au uscat, rezervele de stilou s-au terminat. Și de răbdare. Și de mine.

Ești fanul numărul unu al tuturor celor ce zic așa, un pic lirici dar sfătoși: 'acum este momentul să vă redescoperiți, pe voi și pe cei dragi vouă. Acum e timpul să faceți, pentru voi, toate acele lucruri pe care le-ați amânat mereu'... Exemplele variază de la cărți și filme la spa în baie cu ulei și sare. Mda. Redescoperi perioada gimnaziu-liceu din perspectiva catedrei și faci dansurile alea de le-ai tot amânat, plutind acrobatic printre tot felul de aule virtuale și vreo douajde platforme de unit lecțiile cu temele și lecturile cu catârii. Proclami Spălatul pe Mâini zeul casei la litera S, secondat de Spălatul Fructelor, Spălatul Legumelor, Spălatul pe Jos, Spălatul Rufelor, Spălatul Vaselor, Spălatul Geamurilor și Spălatul pe Dinți. Între ei, faci fripturi cu sare și ulei pentru tot clanul, în bucătărie, nu în baie, unde abia ajungi sleită la duș. Fiindcă Spălatul de mamă e un zeu mic, iar cada* nu se mai poartă. Cred că d-aia. Practic, poți să faci tot ce vrei tu, după o zi în care ai făcut tot ce au vrut alții, sau invers.

Și dacă ți s-ar da s-alegi o singură teleportare, ai renunța s-o faci p-aia cu Zanzibarul și ai alege să vină o mașină de spălat vase, un fel de prospătură la zeu, în timp ce te joci zilnic de-a maseuza personală a unuia care a luat dospit ceva de sursă dubioasă, să se dea acum ispita, de-ajungem iar la 'who the fuck is Drojdia', bă nene, bă?!

Voi? Bine?

* O prietenă încă mai are cadă, am aflat. Spală acolo legumele și fructele de câteva ori pe zi, și-a deschis AproSpa. Mi-a zis că nu știe cum să procedeze cu ceapa. Ea e jurnalistă și așa vorbește, draga de ea, cu 'procedez', să nu iasă 'căcu'. I-am zis să nu se streseze prea mult cu baia, ceapa pute și după. 

Pierdut sărut. Îl declar nul.

Înot zilnic prin mări de lume - mică, tânară, bătrână - mult mai scoasă pe strazi decât firesc, din preaplinul soarelui ăsta de primăvară. Pe și sub pământ (la metrou, nu-ți face vreun gând dubios!) freamătă - verbali, febrili, tonici și dezlănțuiți - puști și puștoaice. Și nu găsesc în ei nimic înlănțuit!!! Rar văd două mâini care se țin de ele (nu de touch-uri îmbrăcate în huse funky).

DE 3 ZILE nu am văzut NICIUN sărut. Oare se ascund? (așa cum s-a lansat moda asta nouă cu mamele care se ascund când alăptează?) să nu-i vadă vreun grinci? Oare nu mai e la liber să-ți explodezi emoțiile? Tre' să le strângi undeva, ca râsul din biserică, într-o pungă pe care s-o deschizi mai târziu și mai încolo? S-o fi decretat jena de sărut și nu scrie pe net?! 

Toți aleargă furnicoși în toate direcțiile. Oare nu mai au timp să înghețe câteva secunde într-un sărut rupt din ritm? Când eram io mică, babele și moșii din tramvai aveau un motiv comun de comentat momentele de vârf și frecuș din oraș, când se ieșea de la ore - ia uite-i și p-ăștia, prost-crescuții, cum se pupă aici, în văzul lumii. 

Ultima dată am văzut un șef de șantier lângă TVR, c-o tanti durdulie, toată numai zâmbet și cârlionți. Și el radia. Ca toți șefii ce nu fac nimic, clar avea omu' timp. Și-am mai văzut pe lângă Lazăr un puști sălbatic cum se străduia să pupe o fata frumoasă, ce părea crescută de maimuțe. Ăla sigur n-avea nicio jenă, iar ea se uita într-un fel de lasă-mă-mi place. 

Mi-e clar că dragostea încă se mai întâmplă, dar unde se sărută puștii?! 

De-acum e la liber sa fii parinte liber!

Cum arata lista parintilor la capitolul “timp liber”? Te rugam, dupa ce-ai pufnit in ras, sa nu ignori ce urmeaza! 

Sa consultam: plimbari prin parc, vizite pe la bunici, tura de mall, gratar cu inca trei familii la padure si tot asa. “Coltul meu boem de viata a ajuns cam coltisor… Hmmm ”. 

STOP. Recalculare traseu, prin Centrul Vechi! Gasesti CAMERA COPIILOR – e simplu, in La Historia, peste drum de Teatrul de Comedie – si vezi cum e la liber sa fii parinte liber! Noi preluam junimea la jucareala, iar tu poti iesi la o bere cu prietenii, la cina romantica de-o amani in fiecare luna, la un shopping in Unirea, la teatru sau unde mai scria pe post-it-urile alea pe care le arunci frecvent la gunoi cand faci curat.

CAMERA COPIILOR este frumoasa, curata, foarte colorata si plina de jucarii alese special pentru ca micutii vostri sa se simta in largul lor, cat mai “acasa”. Aici ii asteapta Lili, fata ce va deveni din prima zi personajul despre care vor povesti, mai tarziu, in compuneri. Din experienta de mamica – inainte de toate - ea supravegheaza atent joaca lor, ii ajuta cu maini, ochi si sfaturi, intra in joc cu ei sau ii invata jocuri noi. 

ATENTIE! Singurul risc pe care si-l asuma CAMERA COPIILOR este acela de… IMPRIETENIRE!

Dar, fiindca sigur nu e primul loc de joaca vizitat pana acum, nu poti rasufla usurat decat dupa ce afli ca pretul este la fel de confortabil. Chiar este! 25 lei*, indiferent de durata petrecuta la noi. Si pentru ca asa-i frumos cand vii in vizita, il asteptam pe micut cu un suc din partea casei!

* 15 lei pentru clientii La Historia.

https://www.facebook.com/cameracopii

Taifas cu Printesa

Pe soselele diminetii, dupa ce-am distribuit baietii pe la "birouri", conducem spre gradi si cantam sau discutam lucruri: 

Ea: Mami, ce vine dupa secunda?

Eu:  Minutul. Da’ dupa minut stii ce vine?

Ea (cu triumf):  Da, ora si apoi ziua!

Eu:  Perfect. Si dupa zi ce vine?

Ea (sec): Noaptea.

Eu (copil): Asa e. Dar in jocul nostru venea saptamana si-apoi luna. Dupa luna ce vine?

Ea (ghidus): Soarele, mamiii! (serioasa, pe silabe): Anul vine, nu?! Si-apoi... (accelereaza diafan): apoi vine somnul, lunea, vine sambata si dup-aia vine vara la-la-la.

Cu ras si cant, Printesa noastra solara concediaza restul anotimpurilor.

Eu zic, totusi, ca poate sa vina si vineri.

atentie, se deschid geamuri!

Ileana compune, in tramvaiul 41:

Aeroport, aeroport,

avionul zboara de pe aeroport,

spre un cer unde DANSEAZA

si coboara in parlament,

unde VISEAZA.

Si mai e un parlament,

fara aeroport,

dar are un tren

care merge mult mai lent,

prin PARLAMENT*

*CAPS–urile imbraca lungimea rotunjita a vocalelor din schema de mai sus, plus timbrul hotarat, de Printesa razboinicita.

inaintea somnului

Zmeul face avioane din tot felul de hartii si hartioare. Acum a descoperit ca foaia lucioasa de revista aluneca mai lesne prin aer si ajunge mai departe decat coala tip xerox. Concentrat, cu limba tintuita prin coltul gurii, mestereste la un exemplar mic-micut, cat un degetel de soldatel. Il lanseaza cu aplomb, dar se increteste tot de ciuda cand libelula de hartie renunta, nu mai departe de picioarele lui. 

Printesa urmareste pe sub gene tot procesul, ca si cum nici n-ar fi acolo, sau n-ar preocupa-o prea mult mestereala lui, desi intreaba cu interes: Asa-i ca nu zboara? Ntz, raspunde Zmeul, cu naduf. Printesa prinde curaj: Mi-l dai mie, atunci? Zmeul il culege cu scarba de pe jos si i-l intinde mecanic, fiind deja absorbit sa scoata din urmatoarul exemplar cel putin un B52. Galesa, Printesa il aduna usurel in causul palmelor ei mici, se intoarce felin spre mine si murmura cu grija: e atat de micut, mami… ce daca nu zboara?! Sa zboare aia mai mari, el trebuie sa doarma putin acum. Abia s-a nascut. 

Alterno-stiri din drumul diminetii

Smecheritii murmura in spate, in timp ce boxele duduie de-a jur-imprejurul: aviz din ultimele stiri: a evadat un asasin, s-a daramat un pod pe Rin, iar ploile… Zmeul acopera brusc, cu racnet de sentinta: mamiii, ce-i aia asasin? Explic. Aha, intelege musiu, deci e d'ala de vorbeste tati la stiri despre el. Mda, poate fi, admit. Infloreste tot intr-un ras cu hotot. Ma rasucesc buimac spre el si incerc sa inteleg. Cand face pauza sa mai rasufle, se indura sa ne lumineze: tatii, sa nu iesi niciodata pe camp sa strigi stiri – stiri – stiiiiri! Incrucisam scurt priviri uimite si vizatul incepe sa-i raspunda ca nu crede ca o sa faca asa ceva vreodata dar suntem amandoi curiosi ce poate fi grav in asta. Zmeul rade in continuare, superior: pentru ca o sa umpli campul de tauri! Dupa care incepe sa depene cum ca boul nu poate fi sotul vacii fiindca nu face copii si atunci toata chestia asta n-are sens.

Noi ramanem blocati in prima informatie si incercam sa ne dumirim ce trebuie sa intelegem din ea. Desprinsa dintre desenele ei cu inimioare si petale inflorite in aburul de pe geam, Printesa ne scoate din anonimat: pentru ca la taur se zice stier pe nemteste, maaai! Zmeul incuviinteaza cu gropite si o cearta molcom: puteai sa ii mai lasi un pic. Apoi ataca din nou: Noi de ce mergem mai repede decat camioanele? Pentru ca suntem mai usori? Da, raspunde stiristul de la volan, dar nu numai de greutate depinde viteza, ci si de puterea masinii. Uite, de exemplu, avionul este mult mai mare decat orice masina si merge cel mai repede, nu?! Raspunsul vine din spate, prompt ca un semn de exclamare: da, dar avionul nici nu tre’ sa stea ca noi la coada! Dupa care ne taie audienta, se intoarce complet la Printesa: de ochii altora ferit, ma strangi in brate, sunt trofeu. Nu-ti pasa de nimic… si mixeaza, mai rapid decat casul, cu o inima pe-asfalt, un strop, o palma intinsa si doi ochi, aduna toamna apa-n stropi. In timp ce imi cautam prin gandurile inca adormite o explicatie usoara a veninului produs in Teheran, Zmeul conchide: mami, aveam patru ani cand imi placea Lanternosfera asta a ta!

click'n'listen!

Poveste de dimineata

Mami, daca acum sunt la scoala, ma mai scarpini pe spate cand ma trezesc, dimineata? Pauza consternata, condusa de ras spre fruntea lui bronzata de vara si alungita de intrebare, deasupra ochilor inca somnorosi, pe care depun firescul sarut. Fiindca mi-am asumat demult ca sunt mama cumparata de la magazinul de mame care scarpina, ii mangai lin spinarea indoita ca a motanilor de casa, in mormaiturile binecunoscute: hai, baleteaza, mami, baleteaza cu manutza...

Odata cu septembrie, diminetile lui de mic elev intr-o clasa ce pastreaza inca boemia gradinitei rasar din ce in ce mai responsabile si au si paj. Dintre perne, prin razboiul de bucle cu suras si gropita, Printesa se asigura ca desaga Zmeului e umpluta cu tot ce-i trebuie: I-ai pus caietul si cutia cu papa? Culorile? Are voie jucarie? Elevul murmura plin de suficienta: mda, o sa-mi iau spinnin-ul. Mi-am facut deja doi prieteni: Andrei si Stefan. Si o sa facem si echipe de bay-blade. Dar nu joaca toti. Cred ca o sa inscriem si fete.

Auzi, in-scri-em. Ma uit la ei cum sunt mici si inca plini de somn pufos, cu ciripituri sau soapte de poveste spusa pe roluri, cu ochi ageriti de minunea unei magii ce reuseste, inca, sa-i pacaleasca sau de cate-o posibila pozna cu care sa mai adune putina atentie. Si ma bucur ca timpul e inca mic, ca pasii lor ce trec in joaca prin el. 

Red Hot Chili Peppers. Epic.

Cum sa aduni in cuvinte milioane de simtiri? E ca atunci cand faci, fizic, ceva banal, gen mersu’ pe jos si, dupa ce ai trecut prin vreo trei cartiere, iti asezi epuizarea in pat, o-nvelesti grijuliu si apoi te trezesti ca te dor muschi pe care nici nu stiai ca-i ai. Cam asa iti dai seama ca lipsesc parti importante din “cum imi pot netezi viata cand simt ca se increteste ca un stereotip”.

Numai ca nu te claxoneaza nimeni (varianta moderna a trasului de maneca) atunci cand chiar ti se intampla. Pur si simplu apare ceva fabulos, care te trimite instant sa evaluezi situatia, tu cu tine. Poate fi un om nou si minunat, poate fi una dintre cartile fericit alese sau un film groaznic de frumos, o excursie implinita sau doar o evadare, poate fi un copil nou-nascut (desi asta te pregateste din timp, chiar daca urmeaza sa te uimeasca o viata-ntreaga).

Ieri a fost un concert. Rar ca eveniment, in viata mea de mama, dar mult-asteptat, dorit, umplut cu speranta retrairii unor amintiri “din vechi”. Aproape ca un fel de “ce minunat ar fi sa ma pot intoarce in timp, sa vad orice Queen live”. Cand alergi mai mult decat iti pot membrele, te opresti, cand depasesti masura la mancat, ti-e rau, cand bei mai mult decat poti duce, ti-e foarte rau, cand respiri un aer mult prea curat, te sufoci, cand apa te-nconjoara pana nu o mai poti domina, te-neci, iar cand visezi, dar lui i se flutura de fluturii tai, renunti. Acestea sunt cateva aspecte foarte simplu de explicat in cuvinte.

Dar cum sa spui, lizibil, ce se-ntampla cu tine dupa ce ai depasit toate treptele coplesirii, dupa ce te-ai dus incarcat deja de emotie, structural, pe masura ce stiai ca se apropie si te-ai trezit ca accepti, cu entuziasm, sa ti se implanteze, suplimentar, doze intregi de adrenalina, peste o limita pe care credeai ca ti-o poti controla?! Cum sa-ti numeri firul adolescent-tineretii fara sa simti cum se schimba orele?! 

A fost un amestec fabulos de sunet nou si de demult, la fel de cunoscut, dar incredibil de maret amplificat pana-n cord, cu lumini hranitoare pentru ochi exact atat cat trebuie, intr-o rezonanta perfecta cu miile de fapturi adunate in arena. Firesc, Flea si Chad s-au dat in stamba cat i-a tinut scena, "Bucuresti" a fost doar putin stalcit, dar a ramas in Romania, n-au stat la barfa cu publicul, dar nici nu s-a simtit nevoia, chimia a inceput odata cu chemarile la rampa, absolut superbe.

Reactii-sincron pe piese, val de euforie, empatie bezmetica scena-public si invers, explozii de bucurie (acelea autentice, specifice copiilor), cuvintele de la revedere confortabile, ca-ntro vorba la o bere c-un prieten vechi, haos de frumos!

Despre ce nu le-a convenit diversilor carcotasi, sa scrie ei. Mie pana si cel mai cald “multumesc” mi se pare mai sec decat o samanta sparta-n dinti dupa seceta.

Vama mea de august

Am inceput prin a ne rataci putin in Constanta cea cu Motan si tort-surpriza, bezmeticiti de caldura si nerabdarea drumului spre vise mici prafuite de nisip. Zmeul, gata mare pentru ca stie raspunsuri, ma cearta cu apostrof: mami, brusc am uitat drumul catre Vama??! Infranez un hohot, accelerez si adaug decibeli in “expozitia mea de scoici, cu vanzare pe sarut, de la noua pan’ la sase-o tin deschis…”

Ca miezul dintr-o carte fabuloasa, pe care ai vrea s-o scrii sau macar s-o citesti in doi, Vama mea ma pierde atat de mult in prezent, dupa ce m-a adunat din franturi de trecut, incat lucrurile ei se intampla cand nebun ca nebuloasa, cand chill ca rasaritul.  Respir, frumos sau greu, impreuna cu marea, scoicile maruntite si focul, inot, dansez sau doar iubesc muzica rasucita prin toate trupurile ce mananca bronz pe plaja. Ma bucur, ma-nfasor, urc si cobor, alerg si ma-ntorc, zambesc sau ma rad dement... dezlantui prietenia, liber si palpitant, ca viata traita tiganeste la cort. Sasha da maxim de bine in cele cateva butoane.

O pereche muta lent un cort, intr-un joc unduios de hai la groapa cu furnici, intins pe tot lungul malului. Exuberanta, Cristina remarca rostogolit, cu m din c: vedeti, ma, asa se face: cand te-ai saturat, iti iei mortul si te muti! Completarea prompta ascunde urechile copiilor: cu f din m. De unde si axioma construita pe o logica bizara, intr-un moment propice delirului: Cine se prinde nu tre’ sa vada Mortu’! Omul cu ochi de vant si plete sarate apare de sub soare sa deseneze euforic forme pe nisip, dorind, la feminin, piele sub degete. Conform gurii mari a Popii-Pitik, devine Nesuferitul Nostru. Intaiul botez.

Piesa noastra de teatru interactiv se joaca la bar, pe cate o masa sau banca, la taverna, la mal sau pe pufi (nu mai sunt gogosi d-alea simple, s-au furat, sau ce? Cautatura buimaca da ajutor neconditionat, dar cam palid: vezi si tu pe Magheru, langa saorma, daca mai au. Privirea intoarsa explodeaza in hohote, iar printre ele, suvoiul: nu, maaa, d-alea mici de stat pe ele, erau doua, una verde si una rosie, eu asa le zic, gogosi). Rasul devine simplu ca o ecuatie cu pahar si tigari.

Laur – Povestitorul intervine amanuntit, lansat in acolade hilare, pentru a lumina ca un laser modern tuneluri de gand sau amintiri mai vechi. Numele nu mai conteaza. Sunt jucate pe rand, ca piesele mici de scrabble: Molotov ne face buletin de Motolov, Ileana devine Ileanca, Matei ramane miraculos Matei (si chiar poate tumbe aeriene in apa ajunsa din mare in piscina), Pitica se reduce (incredibil, de unde?!) la Mica, Ema -i Emiloi de cand se stie, Cristina se transforma in Catalina, Gabi este Omul Care Vara nu Doarme (prinos adus cartonului, scris cu pix, de pe bordura: dati un leu sa doarma Connect-R), Stefan si Ramona sunt Aradenii Ioanei, Ciprian e Omul cu Salteaua-n Mare, Robert este Printul cu Ochi Frumosi, Shao e Baiatul cu Coama de Print, Vintila-i Omul Care Duce Mielul, Minculescu e Omul Cu Parul Alb, iar Tudor este Chirila, Omul Plajei (de dragul caruia,  Zmeul si Printesa – Copiii Care Alearga Catre Mare – au urcat sa cante “o strofa si-un refren”, pe scena Folk You). Doar Tuca domneste peste toti si toate, ca un Bond: Tuca, Marius Tuca.

Toate cererile sau verificarile de stare proferate spre Laurentiu se proptesc robotic in acelasi raspuns: lasa-ma, sunt in vacanta! Popa-Pitik consemneaza in caietul ei imaginar de reguli, permisii si comportamente indisciplinate: traieste neregulamentar, nu misca cum trebuie, ii voi hotari mai tarziu pedeapsa, dupa care, pentru a vorbi suficient de mult si obligatoriu ultima, traseaza: du-te de fa si tu o baie, ce stai asa, ca bosorogii?! Perplex, raspunsul lui vine schiop si putin galgait: sunt in vacanta! Pentru ca ii place, Ileana prinde totul dintr-o fluturare, aduna si amesteca putin pe sub gene si inscrie replica in repertoriul ei de vrajit printii cei mari de la bar sau de pe plaja, eventual detronati din hamacul adjudecat fara drept la recurs. Dupa ce si-a epuizat victimele locale, se muta din brate de Alex in brate de Vama cu voce, in backstage, felina mica, incolacita si rumena, menita sa dea peste cap obiectivul lui Man si toate semnalele Antenelor. Altfel, copil de nisip cu frate Zmeu, bucurie cu valuri si cort, fluturas intre cele doua umflatele – gardieni ai plutitului, floare a soarelui rasturnata in ras cu dinti, fuga desculta cu zbenghi si potop de povesti cu versuri.

Proaspat unsi membri in Grupul Proastelor (a fi Proasta e o virtute, doar se stie ca traim vremuri in care Proastele conduc lumea), Laurentiu devine Proasta din Poveste, Cristina e Proasta Mortului, iar Danila Fara Leac se reduce unanim la Proasta Fara Forma. Apoteotic, in seara cu apa multa, stropeala navalnica si furtuna apocaliptica, apar Gemenii, prieteni de demult, cu care vorbim pe rand dar impreuna si ne intelegem separat, intr-o frumoasa confuzie ce-si primeste, meritat, tributul: a, stai, ma, asa, ca asta e Celalalt!

Matei il vaneaza pe Magician, c-un pachet de carti de joc in mana si-un suras smecherit in coltul gurii: stiu eu ca ai magii noi, ai avut atata timp sa le inveti. Zburator si efemer, acesta rade-copil pentru cateva clipe, in care joaca i se bucura, confuz, crud si adevarat, ca micutii cand primesc ciocolata. Ochii rotunjiti a uimire ii urmaresc, fascinati, miscarile improvizate. Apoi redevine adult ocupat, imunizat si scuturat de orice urma de vers, ca un iamb ratacit din greseala intr-o proza scurta scrisa pe fuga, de unde neatentia sau lenea l-au prins, inutil si chiar fara de leac, in lesa vietii.

Simplu trecator, nu intelegi nimic. Simplu traitor, te lovesc alene momente in care este atat de misto sa dezbati fara sa mai fie nevoie sa stii de la ce ai inceput si afli ca tocmai ai gasit locul in care n-ai decat sa te impaci cu LUMEA, daca te-ai certat uneori din nimicuri, cand timpul era prea ocupat sa iti devoreze miseleste balastul de bun si frumos... Si parca ar trebui sa te scuture ceva, sau cineva, spre a te dezmetici din acest acasa minunat, ud si sarat, spre a te conduce serpeste spre orasul de care te leaga sfori atat de concrete, incat papusareala trebuie sa ti-o asumi chiar daca n-ai chef s-o mai si consumi. Asta cand nu poti sa-ti amintesti, fara post-it-uri, ce-ai citit dupa prefata (ce plictisitori am fi cu totii, daca viata ar avea prefata!).

Revelatiile apar firesc sau – cel mai nostim – nepoftite. Fitza niseaza (ca tot ne-a lipsit crunt Munteanu, cu maximele ei, bre) si se-apuca sa demonstreze-n noapte adevaruri recunoscute universal si ziua: nulitatea platinata a unei distruse de anonimat persista mana-n mana cu moldovenismu-i, la fel cum nuditatea unui gabarit depasit e greu de manevrat cu decenta printr-un public armonios. Nu pot oferi, in acest troc atat de brusc impus, decat un ras copios cat toate culorile barului, izvorat organic dintr-un suflet imposibil de mare si - bag seama - deranjant de fericit.

Am parasit orasul pentru un vis de lemn si de pamant, stelele pe cer... Iubito, pune masa, lumina lunii sa ne spele bland... Atent ascult furnicile si invat cum e sa ai un vis comun cu alte mii si mii. Am parasit orasul, blestemul viselor ce stau la rand...~ Primesc botezul fiarelor, in noptile tarzii... departe... Iubire este cand asculti furnicile cum plang...

fata din maslini, cu floare de leandru-n par

Sub noua ei tunsoare “meschera”, Printesa flutura cele mai candide priviri de pana acum, soptind in dimineata de dupa vis: daca ai stii cat de frumos visez eu de Matei... Ups, buton de panica! Alung urgent somnul din ochi si raspund voit neutru: pai normal, daca l-ai lasat sa doarma singur in camera voastra si te furisezi p-aici printre noi, ce sa zic acu’... Ea se bosumfla instantaneu si ma cearta: nu, mai mami (i lung), nu de Mateiu nostru! Apoi infloreste brusc: de Matei a lu’ Lulu (cu puncte in suspensie). 

Aaaa, pfiu, sa ne revenim, imi zic. Dusurile scotiene nu-s nimic pe langa ce poate sa iti rezerve Printesa asta, chiar la matineu, asa. Si incepem barfa de fete: Pai zi-mi, mai mami, cand il mai chemam pe la noi, ca asa frumos (cu o-ul rotunjit a fructa coapta) ne-am mai jucat noi si - ai vazut, nu? - i-am dat si bicicleta mea! Ce nu-ntelegi? Raspunsul meu cautat la repezeala ramane suspendat in ultima ei propozitie, pe care Ileana o foloseste, in ultimul timp, ca semn de punctuatie pentru tot ce emite. 

Altfel, in asteptarea Greciei, au luat-o razna cu totii. Eu, la mijloc, incerc sa imi pun singura semnele de punctuatie. Greu de conceput, d-apoi de comis.

Tati, mami, veciniii... eu imi iau si asta, mai ales asta si neaprat astalalta. Intre atatea hotarari, incerc sa fiu placida: asta nu iti trebuie, sunt 37 de grade, asta e un joc prea greu, nu ne relaxam si noi un pic?! Iar papusa aia e prea mazgalita sa-i mai distingi buzele tuguiate a "vreau lapte". 


Prin toata bagajeala asta, pe apucate si pe luate, e bine sa-ti pastrezi un buzunar secret, atat cat pentru un vis mic.

joaca de-a povestile

povestile de muscat limba au inceput dintr-un banc, pe care Printesa nu stim cat de bine l-a inteles, dar i-a placut vizibil: au fost odata 3 serpisori, unul mic, unul mijlociu si unul mare. intr-o zi, serpisorul cel mic o intreaba pe mama serpoaica: mami, noi suntem veninosi? mama rapunde: nu, puiul mamii, dar de ce intrebi? fiindca mi-am muscat limba.

de aici povestile. doua pe zi, ne face Ileana portie. ne urcam in masina dimineata si ea incepe da depene, din nimic: a fost odata o familie de pestisori. unul mare, unul mic si unul mijlociu. pestisorul cel mic o intreaba pe mami pestoaica: mami, noi inotam numai in apa? mama ii raspunde: da. puiul meu, dar de ce intrebi? sa stiu ce fac daca ma inghite un monstru. 

era odata o familie de elefanti (mic, mare si mijlociu - ordinea e mereu acceasi). elefantul cel mic o intreaba pe mama elefanta: mami, noi, elefantii, trebuie sa avem neaparat doi colti? da, mami, dar de ce intrebi? pentru ca mi-am pierdut unul intr-un copac.


a fost odata o familie de flori: floarea mica, floarea mare si floarea mijlocie. floarea cea mica a intrebat-o pe mama-floare: mami, noi mirosim frumos? da, mami, raspunse floarea, dar de ce intrebi? fiindca m-a mirosit Pantera Roz.


dupa cateva zile de povesti d'astea de muscat limba, proaspat auto-denumita Regina Haitei (deh, ne-a plantat pe mal, de unde eram pirati mai deunazi) s-a sesizat ca o ascultam ca niste iezi cuminti sau radem camuflat si ne-a pus la treaba: ne mai spune doar inceputul: a fost odata o familie de... si ne someaza - cu gene, dinti si gropite razboite - sa continuam povestea. 


asa ne jucam noi dimineata.

Pai mai exista viata dupa Vama?!

Totul a pornit de la vecinu’. 

Dimineata blanda si mangaioasa, cu lenea cafelei pe terasa. Ileana plantand rasaduri cu tati, Zmeul plecat hai-hui, plin de smechereli pe noua lui bicicleta. Vecinu’ saluta vesel si comenteaza: viata, dom’le, ia uite si tu - tata cu fata de serviciu la straturi, mami se crede la mare. Primul harsht! 

Apoi sms-uri si telefoane cu povesti deja de-acolo si intrebari firesti, pe genu’: cat mai aveti, unde sunteti, da un semn cand ajungeti etc... Prea multe harshturi, zic. Cer frumos voie si bani de la omu’ meu si intreb alene copiii: ce ziceti, mai, mergeti si voi cu mami pana in Vama, ei?! Chiote, zmunceli pe dupa gat, pupaturi, rasete cu dinti multi si goana prin dulapuri si valize: eu imi iau neaparat 3 rochite, proclama Printesa, iar Mateiu isi cauta frenetic ochelarii de apa. Incerc sa domolesc aspectul: mai, s-ar putea sa fie rece apa, poate nu ne scufundam, hai sa luam si un hanorac, un blug, ceva, o sa stam la cort... aia e! Impingem telefon la Pitik, pe care o gasim protzapita prin Moghioros: vezi ca ai maxim o ora sa te impachetezi!

Autocar, apa, bandane, butoane pentru aer, lumina, difuzoare muzicale, chestii. Vreo doua repetitii: cum stam, mai avem muuult?! Si am ajuns!

Tudorita ne asteapta ca o mama, cum e ea cand vin copiii – acum deja domnisorei, remarca. Asistenta, cui! Printesa il ofera cu mandrie, Zmeul il trimite adanc in pamant, opintindu-si toata forta in ciocan. Ridicam casuta din fas, cu grija si rabdare de mesteri priceputi, ce marcheaza cu varful limbii in coltul gurii satisfactia trebii cea temeinic facuta.

Firesc, pornim din iarba spre nisip. Marea ne asteapta cald, linistit, cu rumoare placuta, prieteni vechi si noi stransi la o bere rece si o muzica chill. In tot si toate, sentimentul acela de acasa, pe care il am aici de cand eram mica si-l vad cum creste incet-incet si in micutii de acum. Franturi: cand ati venit... cat stati... v-ati luat cazare?... Noi suntem de ieri... pe cutare l-ai vazut... cutare vine... hai, te pup, sa-mi dai un like pe feisbuc, la Bucuresti... vorbe d-ale vremii, bucati de povesti adunate din adultii-copii, ca intr-un goblen vintage plin de culori vii si cu desen abstract. 

Natural, Zmeul se descurca si la bar: Şipcă, te rog, doua sucuri, pentru mine si Ileana, dar vezi tu sa nu fie reci, ca facem galci! nici nu-i complicat, avem si oameni mari cu griji dinastea. 

Printesa zambeste larg peste tot jur-imprejurul plajei si face cuceriri, clipocind talpici pe mal si desenand inimioare, in ciuda valurilor ce vin in ritmul lor sa le stearga. Si, pe langa barul cel cu ochi, o murmura p-aia cu Molotov ...vad stelute mov.

Cum ma uit alaturi, Munteanu are cafea si hamsii, Hana bere, iar Pitik chiote-n micuti. Bine, draga mea! Pai nu evadez eu in mare un pic?! Ca vine noaptea cu lampioane pe cer, foc pe plaja si rotiri nebune in jur, pe ritmul bun facut cu ochiu’ la Sile.

Frame dupa frame... cu issues de la rasarit, ne adunam filmul. Pai nu iti fac io tie o cafea?!

Mirare, ras, culori si soare, visare lunga, blanda, grea... era sa-nviu, nu ma lasa! 

Primaversuri

Caisul nins, pe inserate,

cu roua noua pe obraz,

invarte fuste inflorate

cu alb si roz, peste pervaz.

Alba, moale, ca din vata
cu cinci degete rotunde
pare ea, facuta roata.
Brosa roz la piept ascunde.

Batani visatori

pe pamant, ca visul

cand nu-l uiti in zori:

bradul si caisul

Cine galbenul acuza
ca ar fi gelos si-n floare,
chiar ca n-are nicio scuza.
sa se plimbe pe culoare!

Explodeaza mic si des

sa anunte-n toata tara

ca pe colea, pe la ses

se revarsa primavara.

Odata culeasa, fusese vanduta
uitata, promisa sau poate dorita.
o fata-i presase-ntr-o doara smintita
viata ei de narcisa batuta.

Ceasca alba, frisca-ntinsa

peste tot, sa dea de sase

nu cumva sa fie prinsa

in rasfatul cu albus

si barfita-n alte case

miezului de galbenus.

Iarba a rasfrant, umila,
cumpana culorilor
sub un zambet de zambila
sau... canishul florilor.

Cum spuneam, paleta-i plina

de culori indeplinite.

Roz-bombon pe-o crinolina

cu fundite zmotocite.

Tufa-i inca mititica
langa drumul desantat,
unde vrea sa se lanseze,
inocenta si peltica.
Cu ritual si descantat,
vine iarba s-o aseze
cu batranele, la sfat.

Intr-o margine senina

de-a caisului comoara,

face soarele-n gradina,

cu o creanga in deriva

si parfum de domnisoara,

conversatie activa

raza lui sa nu o doara.

copilarisme

Matei: De e nu poti sa treci peste punct?

Poftim?

Adica atunci cand spui: am zis ca nu va uitati la desene. Punct. De ce nu poti sa treci peste punct?

Rad interzis. Pana sa apuc sa gandesc un raspuns, imi traseaza si morala: pe cand tu stai pe net cat vrei tu si nu iti pune nimeni punct!

* * *

In parc, dupa o zburatacire de maini lasata cu varsare de apa, incerc sa aflu: 

Ileana, te simti uda?

Nu, mami, ma simt obosita.

Zmeul: Sau te simiti Regina Ploii.

Printesa: Nu, Matei, ma simt obosita, mi-e soomn.

Dupa care se urca amandoi in leagane si se dau pana in cer si inapoi, zglobinind diverse replici despre galaxii, Duck Dogers, cele 3 cuiburi din copacul cel inalt si cat de tare e sa fie ei si frati si prieteni, pe cand nu toti prietenii sunt si frati. Matei opreste brusc schimbul de impresii: Ileana, daca te simti obosita, de ce ai vocea asta plina de energie? Dupa cateva puncte de suspensie, adauga filosofic: negativa!

Plecatul din parc e mereu cu cantec si cu viguroase rugaminti de a mai sta, doar avem o gramada de lucruri de facut aici, nu?! Arunc strategic momeli ce imbraca in poleiala toata casa de acasa - destinatia corecta pentru seara si-i urnesc. 

Drumul de intoarcere e intotdeauna mai lung, prevestind opriri dese pe bancutele parca anume puse. Ne uitam lung la lac si la luminile vii din jurul insulitei. Le mut atentia de la tarat pe jos picioare obosite: Uite, Ileana, ce frumos. Sunt roz si mov, cum iti plac tie... Prevestind o primejdioasa discutie de fete, Zmeul intervine sagalnic: Nu-i asa, mami, ca marea este foarte frumoasa noaptea?! Si-uite asa rascoleste el, cu un zambet naiv, dorurile mele multe, dintre care cel de duca se intinde pana-n Vama si ramane acolo, tamp, ochi in ochi cu valul, desenand tot felul de oameni pe nisip.

avem Printesa de 4 ani!

Eram nerabdatori. De sus ne uda cu stropinela, marunt si rece, cu pauze rare si tot noroase. Fusesem preveniti in repetate randuri ca "boaba de cafea" va veni mai repede, in pofida tuturor dimensiunilor recunoscute universal (3D, 4D, cat mai multi D). Conform trendului unanim acceptat si folosit, tati stransese deja toata gashca la et 14, la bere. Dar, se stie, adevaratele Printese vin la bal numai dupa ce sunt mermetisite complet. Mai mult, atunci am aflat ca si la ora fixa, de pranz si cu noroc: 13.00. Poate din originalitate, stiind de noua luni ca avem deja un Zmeu lunar (si uneori lunatic:), Ileana a ales partea solara a noii ei lumi. Soarele i-a salutat venirea cu un zambet mic si s-a ascuns din nou, rusinat putin. Asta e, devii timid in fatza unei printese care plange. 

Nu voi gasi niciodata formularea exprimabila concis a multimii de zbateri pe care le simti, in cel mai de mama moment, intre corp si suflet. Dar stiu ca primele cuvinte legate cu sens in capul meu au fost versuri: zece intamplari ciudate si-o minune... te-au adus in casa, zece pictori se tot mira cat esti de frumoasa... puse pe melodia ce le-a consacrat.

Firesc, ca omul sau somnul, timpul se aduna, uneori destul de povestit si surprins in fotograme, clasice sau epice. Am strans deja 4 ani de mici si mari minunatii, intamplari, prieteni, pozne, emotii, papusi, plansete, culori, multumiri, flori si pisici, de exemplu. Impartite toate, mai mult sau mai putin... nemtzeste(!) cu Matei, zmeul si delfinul casei. Azi am impartasit, frumos, cu dragii cei mai dragi, multe dintre aceste margele colorate. Pentru sarbatoare, Motanu a copt toata noaptea un tort din cupcakes, pe care mi-am desenat bucuria cu bomboane si glazura, iar gashca frumoasa de prieteni minunati si-a rotit si trambitzat nastrusnicia si iubirea la o cafenea cu arta si pisica in sezlong, unde Pox a invatat manutze mici sa modeleze si picteze lut. 

Printesa va multumeste frumos, din suflet si delicat. Pentru ca i-a placut mult cu voi toti, la "catifea".

Grasanul, Clestele si Elasticul.

Ei sunt prietenii imaginari ai Printesei. Zmeul are acces conditionat de importanta sau gravitatea intamplarilor si apoi limitat brusc, cand Printesa simte sa isi rotunjeasca suveranitatea. Dar ii stie, ceea ce-i transforma in niste necunoscuti de-ai nostri. 

Din diverse discutii de joc sau serioase, aflam si noi cum sta treaba. Chiar daca iubeste pisicile, Grasanul e cam artagos, chiar rau. Desi Zmeul sustine ca n-ar fi, din moment ce mananca tot (ca orice pusti istet dar mofturos, compara). Insa Printesa da vina pe Grasan de fiecare data cand e rost de pozna si urmeaza explicatiile. Altfel, pare ca doarme mult, ascuns pe unde nici cu gandul nu gandesti. Zmeul deduce, firesc: pai doarme, ca orice motan dupa ce-a mancat! Ne gandim ca poate e vorba de un altfel de Tigru - pisoi real si de casa, portocaliu, pufos si foarte des folosit ca perna. Dar nu, Grasanul e pur si simplu un Grasan cam bataus si-atat. 

Clestele iubeste fetele. Pare a fi doctor sau se pregateste sa devina, fiindca apare des in schema alaturi de snapsurile pentru nas infundat si gat rosu. El e singurul care o ajuta pe Printesa sa prefaca jucariile ascunse in preferatele sale, doar pentru ca a trecut mult timp de cand i le-am pitit strategic. E bland si somnoros, deci e prieten bun cu Grasanul, mai ales ca aflam ce mustrari ii peroreaza daca impinge sau pune piedica (cam asa ni se explica tot felul de rasturnari din casa si viata).

Elasticul iubeste baietii. Este extrem de secret, doar banuim ca e un prieten-fetita, fiindca o inspira chochet la ales moate, fundite si clamite. Stie ca strugurelul de buze doarme in frigider. Cu Zmeul nu se poate barfi mai departe de nume, iar Printesa surade cu inteles cand o-ntrebam ce-i mai face Elasticul. Sau incepe sa cante si sa rasuceasca piruete. Trebuie sa fie ceva cu muzica in povestea asta! - ne face fra'su cu ochiul.

Prin casa noastra reala, intors din exploatari polare cu iglu topit si derdelus, Zmeul ud miorlaie cu voce subtire, redimensionata pentru pui: mamiii, m-am udat pana la piele! Eu, militareste, pastorind independenta: dezbraca-te, sa te schimbi cu ceva uscat! Printesa completeaza cu aplomb: dezbraca-te si de piele! Apoi imi sopteste: Grasanul n-are piele, ca are blana ... si rade, cu triumf regesc in ochii cat migdalele.