aiunmesaj

En algun lloc de la meitat de arrodonit de la roba de pluja, l'home es va aturar. No sé si és vell o jove, aquesta nova, encorbat sota la tendència a el desgast a terra quan camina pel carrer, va deixar allà en un metre i sobre l'asfalt entre les mans plenes donar scroll als mòbils. El fet és que en realitat no hi ha pluja. Sent menys fix en aquest dilema, mentre que l'home torna lentament. Ulls vius sota despentinat dones de cabells arrissats són gairebé tan vents de nord portar aquí i una mica d'amor colorit exòtic passat. I bufat. Com de vegades bufar al nord en una dona. Com marea cansats juga el seu amor, que lluita en va per posar el banc de volants blancs. En realitat, és a partir de tabac. Una veu ronca em va sacsejar per sortir de les profunditats dels seus ulls. - Sovint entrar en raó? Al coll del riure en la memòria. Una vegada que un noi guapo poderós s'avorreix en una habitació, a l'espera de les esperes nois i faci cas d'un eriçó de pelu...

Undeva, pe la mijlocul treptelor rotunjite de atâta ploaie, omul s-a oprit. Nu știu dacă e bătrân sau tânăr d-ăsta nou, cocoșat sub trendul de a-ți purta privirea în pământ când mergi pe stradă, fixată pe la un metru și ceva deasupra asfaltului, între mâinile ocupate să dea scroll pe mobil. Cert este că aici nu prea e ploaie. Rămân puțin fixată în dilema asta, în timp ce omul se întoarce alene. Ochii vii de sub părul vâlvoi și cârlionțat sunt ca de femeie nordică, adusă pe aici de vânturi și de vreo ultimă iubire colorată exotic. Și suflă greu, la fiecare pas. Cum suflă câteodată nordul în femeia aia. Cum se ostenește valul în joaca lui de dragoste, când luptă în van să-i pună malului volane albe. De fapt, e de la tabac. O voce răgușită mă scutură să ies din adâncul ochilor lui: - Vii des p-aici? În gât îmi urcă râs din amintire. Odată, un băiat frumos tare se plicitisea într-o cameră - așteptând cam ce așteaptă băieții - și se băga în seamă cu un arici de pluș: vii des p-aici?! Pe dal...

Acum îți dai seama că , deși te tundea mereu prea scurt, sau doar ți se părea, era acolo pentru tine și îți făcea cumva loc între două programări, chiar dacă uitai să suni, imediat ce ți s-a pus pata. Ba te mai strecura și la o unghie, 'fără semi, că nu-i timp, dacă nu te superi' între spălat și tuns. Cum să te superi?! Acum îți dai seama că, deși fiecare dimineață începea zdruncinat, cu bombăneli și pufneli, îi duceai p-ăia mici între oameni mari să învețe să crească și în cap, nu numai din farfurie. Și ai zile cand vrei să fii și tu un om mic, ce?! Acum îți dai seama că te-ai simțit de atâtea ori vinovată, aiurea de aiurea, că ai căscat prea mult ochii prin vitrine, că era soare și mirosea a primăvară prin oraș, în timp ce ei te așteptau să aduci odată pâinea aia. Acum îți dai seama de câte ori ai renunțat, stupid, la orele de zumba, la piscină, la role sau la bicicletă. Ai merge și la ping-pong pe role, de-ai refuzat atunci când te dădeai doar You...

Se naște dintr-o zbatere de fluturi într-un stomac matur. Apoi coboară alene, cu semne de-ntrebare din călcâi și șuturi, să umple două brațe și să facă scene. Te leagă strâns, cu mii și mii de vise, de toate lucrurile ce-ți păreau banale, ți-arată toată epopeea lumii din culise și-ți sabotează dorurile orizontale. Pe când începe, ca o muză despletită, să-i împletească, gând cu gând, tribut iubirii, pare desprins dintr-o pictură izbutită, ce uită des să-i dea dreptate firii. Și atunci când cea mai cerebrală luptă se ascunde-n armistițiu efemer, dispare din sertar, ca o scrisoare ruptă, criptată într-un avatar de fișier. Dar îți ridică blând povara supărării, fără dojană că n-a ascultat povață, în timp ce-aștepți să îți aducă malul mării sărut împachetat în foi de viață.

Lucrurile simple se fac cel mai greu. Dintre toate hârtiile mototolite, ia una, poate cea mai adusa de spate și grea, sau cea încă zvelta și albă ca luna. Pune-i un semn între 'fără' și 'prea' și vezi dacă poartă pe ea un eseu. Vei face doi pași în spate, firește, când vezi că îți spun lucruri pe bune printre glume naive sau fraze formale, emoții lăsate să zburde în lume. Cafele cu lapte, cafele normale? Apasa pe REC și jocul pornește. Citește ușor, cu secret artizan, vocale ce-și spun povestea cu trudă. Cu toții postăm un profil preferat în spatele fricii si-a urmei de ciudă că-n el se ascunde indiciul scăpat pe treptele unui salut curtezan. Eu voi aștepta lângă partea de rând a celor ce n-au hârtii să se joace. Îmbrăcată-n consoane, risipită aiurea sub fruntea ta cu șotron și băltoace, voi ține sub braț un ziar și iubirea, iar în pumn o formă de ultim cuvânt.

În timp ce-și cerne valul aprig printre stânci, ca o mireasă părăsită fată mare, se dă în bărci Oceanul, fumegă strigare: eu te cuprind, Pământ, iar tu văd că te strângi. Cu plete albe, creț, se hohotește Cerul, ca o fereastră dinspre tot ce nu se vede: La mine doarme Soarele și cine crede că mă topesc? Prin mine zboară fierul. Prin cartier se vântură agale Vântul, îndrăgostit de cate-o fustă colorată:  mă joc cu Focul, ca de fiecare data, în timp ce am puterea s-amuțesc cuvântul. Din drumul lui de lut, în Om se-avântă toate durerile ce i-au țesut menirea: în mine, Raiul și cu Iadul se înfruntă și tot în mine s-a născut Iubirea...