Chill-out, vis mic

aceasta e clipa
cand totul se poate,
cand ora se poate
si noaptea se poate,
cand luna se poate
si marea se poate


-  dovezi repetate
ca iubirea se poate
si totul se poate.

albastru

Prima baie, la casute, cum spune Tere. Langa unicul caine de pe insula, cred. Latzos, imens si foarte latros, dar la fel de frumos si pe dinauntru. Rasete in delir haotic continua maini si picoare mici cu care copiii-ratuste incearca sa dovedeasca marea.

Zmeul se pregateste sa atace: Ileana, ai idee unde e laba mea?! Noi chichotim adult, iar Printesa puncteaza, rotunjind cuvintele: tu nu vezi ca esti tot cocotat pe ea?! Si ne amintim de o razvratire mai veche, cand Teri il certase sfatos: haide, mai, Matei, tu nu vezi ca te porti ca si cum locuiesti pe o insula pustie?! Replica lui a lovit cu logica: pai bine, mai, Tere, daca eu locuiesc acolo, cum explici ca e pustie?!

Plaja ne ia salbatic in brate. Marea se arata putin mai cremoasa, de la sare. De pe sub stanci apar tot felul de pesti colorati, ca in Nemo. Par ca vor sa te invete cum se-noata pe la ei. Neam de Alin, aricii dorm mai mereu, cu cate-o fosta scoica-n tepi, in loc de perna. Vantul vine, mangaie putin si apoi pleaca sa plimbe cate un val mic-micut.

Vaporase cochete trec elegant prin larg, dementa copiilor: uiteee, Piratii din Caraibe! Bratele sunt aruncate in aer sa faca semne, cu zvanc si ochi ingustati.

La taverne, grecii infloresc si mai mult in zambete, ofertand turistic food. Vin spre tine cu paharele inghetate, numai bune de umplut cu chestii pentru dezlegat limba. Care, oriunde ti-ai intoarce urechea, este atat de romana, incat, daca ar fi sa se desfiinteze ferry-boat-ul, am putea, relaxat, sa ocupam organizat intreaga insula. 

Kalimera!

Matei la granita, sfatos, la 5 dimineata, topindu-l pe granicerul deja plictisit: stii, noi mergem la Greciaaa! Apoi Bulgaria, ramasa in anii 80, de unde incercata si pe contrasens. La ultima curba dinainte de granita, ascunsa prin dealuri sinuoase ce nu se mai terminau, intrebam nerabdatori unicul sofer zarit pe stanga. Rade plin la noi, arata in spate si spune cu placere. 

Kalimera, kalimera… cum ar veni, calda-i marea, eu dau berea!

Grecii s-au nascut sa te primeasca acasa. Cred ca si bebelusii lor isi formeaza, pe sub suzete, un zambet rotund, elastic cat toata fata, sub ochiul drept incretit a smechereala: Jiasu... Jiasu, bine-ai venit la mine, sunt bucuros, fericit chiar, ca ai trecut pe strada mea. Ai concediu o saptamana? Te fac eu sa stai 3 si sa uiti ca ai vreun sef p-acasa.

Si au si de ce sa fie asa. Soarele mangaie a primavara, marea sta la sfat cu stranca, coborata pana in mal sa cuibareasca sub poale familii intregi de arici. Zici c-au iesit, ca fetele in colt, la spart seminte sarat-sarate, sa vorbeasca si ele despre oaspeti astia noi si albi. Degeaba ma innebuniti cu totii ca aici e altceva fiindca e atat de curat-albastra si pitoreasca prin dedesubturi. Nu d-aia e aici altfel. Clima si oamenii. Uscat si primitor. Ca in reclama de la scutece. Lipsa naduselii, a mirosurilor, a broboanelor de peste tot, a fetzelor sictirite deja de oboseala gradelor: da, dom’le, bine, eu stau aici sa ma coc si ma uit la tine cum pipai rosiile alea de-o sa ajunga sos pana te hotaresti tu… nuuu. Aici, zambetele, ce-mai-faci-uri vii, rasul sanatos, chiar, fac piata odata cu tine.

Cucii lasati la Otopeni de Sanziene prin nuci si tei batrani, comenteaza cuminti prin leandrii si maslini. Si par sa reziste, pe sub sfada ragusita si razvratita a pescarusilor. Floarea portocalie m-a asteptat boboc, sa-mi infloreasca sub nas de dimineata. Deasupra usii, trei cuiburi de randunici cresc piuituri cu cas la cioc. Oare vor zbura pana plecam? 

poveste din Regat

s-au ratacit trei vorbe in tacerea
rulata in covorul de solie.
Regatul a emis greoi parerea
cu care ne-am ales dintr-o prostie.

Printesa porunceste sa nu-i pui

cuvintele anapoda-n scrisoare,
sa-i impletesti o boare cu feng shui
pe-obrazul colorat de-atata soare.

s-amesteci bine oamenii din carte,
cand visul tau copil n-are adresa,
din ochi sa-ti strangi plutirile deoparte 
si-apoi sa le iubesti fara compresa.

sa treci usor prin tot ce te separa
de campul plin de ganduri fara doage,
sa nu ceri noima noptilor de vara,
cand marea fuge fara sa te roage.

si-atunci cand toate dungile se-ndreapta
sa-ti ia, incet, dogoarea de acasa,
Regatul si Printesa te asteapta
sa numeri jumatatea mai frumoasa.

fata din maslini, cu floare de leandru-n par

Sub noua ei tunsoare “meschera”, Printesa flutura cele mai candide priviri de pana acum, soptind in dimineata de dupa vis: daca ai stii cat de frumos visez eu de Matei... Ups, buton de panica! Alung urgent somnul din ochi si raspund voit neutru: pai normal, daca l-ai lasat sa doarma singur in camera voastra si te furisezi p-aici printre noi, ce sa zic acu’... Ea se bosumfla instantaneu si ma cearta: nu, mai mami (i lung), nu de Mateiu nostru! Apoi infloreste brusc: de Matei a lu’ Lulu (cu puncte in suspensie). 

Aaaa, pfiu, sa ne revenim, imi zic. Dusurile scotiene nu-s nimic pe langa ce poate sa iti rezerve Printesa asta, chiar la matineu, asa. Si incepem barfa de fete: Pai zi-mi, mai mami, cand il mai chemam pe la noi, ca asa frumos (cu o-ul rotunjit a fructa coapta) ne-am mai jucat noi si - ai vazut, nu? - i-am dat si bicicleta mea! Ce nu-ntelegi? Raspunsul meu cautat la repezeala ramane suspendat in ultima ei propozitie, pe care Ileana o foloseste, in ultimul timp, ca semn de punctuatie pentru tot ce emite. 

Altfel, in asteptarea Greciei, au luat-o razna cu totii. Eu, la mijloc, incerc sa imi pun singura semnele de punctuatie. Greu de conceput, d-apoi de comis.

Tati, mami, veciniii... eu imi iau si asta, mai ales asta si neaprat astalalta. Intre atatea hotarari, incerc sa fiu placida: asta nu iti trebuie, sunt 37 de grade, asta e un joc prea greu, nu ne relaxam si noi un pic?! Iar papusa aia e prea mazgalita sa-i mai distingi buzele tuguiate a "vreau lapte". 


Prin toata bagajeala asta, pe apucate si pe luate, e bine sa-ti pastrezi un buzunar secret, atat cat pentru un vis mic.

rosu amurg

valuri

valuri-valuri. 

alb-albastru-verde-alb cu dor de auriu-maruntiu-sclipiciu-auriu. unduiri sub soare, imbratisari la umbra. si saruturi. cu lumini in piept si flori in ochi. 

alb-rosu-alb. 

cu muscaturi de-albastru printre dinti, cand rostogolul lor se lasa rupt in doua, pentru a se intregi dupa. dorit, asteptat, amanat, surprins, dorit, rasarit, alungat, chemat, dorit, primit si strans tare-tare. sa nu se piarda niciun clipoci-clipoci, nicio buza de spuma, niciun fir-de-fir de nisip si mai ales cu grija mare la delfini. perfecti, intregi, trimisi, tacuti si iubiti. 

valuri-valuri. cu caldura de om fara timp probabil. rece-caldut-cald-frige-frige. managaios, vamuit si amurgit.

incins pe dinafara si racorit-rascolit pe dinauntru, ca un icnet mare cat marea, nisipul, omul si somnul.

alb-albastru-verde-alb si valuri-valuri de rosu.

cine nu e gata il iau cu lopata!

odata ce micutii au iesit din scutece, landou si hamuri, sau si-au trambitat destul juliturile de hai-sa-invatam-sa-mergem, cea mai mare grija de parinte se invarte in jurul fericirii juvenile. am depasit episoadele in care micile nefericiri se traduceau in solfegii intregi de urlete (reglabile cu lapte, suzete sau leganat) si observam la ei stari, expresii, gesturi care ascund altfel de nemultumiri. mult prea adulti uneori, gresim enervandu-ne. pe noi, pana la urma, ca nu reusim sa multumim puiul de om. 

citesc frecvent pe net articole despre tot felul de situatii-cheie nelipsite din vitrina interioara a vietii de parinte. sunt asortate, destul de rar, cu solutii salvatoare, care, insa, par scrise pentru oameni ce nu traiesc aceeasi viata cu noi. par ca nu au aceeasi viteza, nu se desfasoara in acelasi spatiu si cu aceleasi resurse, sunt incredibil de disponibili si au rezerve inimaginabile de tact, maleabiltate, imaginatie si, mai ales, rabdare.

pentru a vorbi concret, despre parinti concreti, reali si cu mici necazuri la fel de concrete create de micii lor copii-tirani (!), haide sa vedem ce poti culege dintr-un parc, cand s-a lasat un pic racoarea:

o mamica spune despre fetita ei ca nu isi face prieteni, nu comunica si toti ceilalti copii i se par plictisitori. acum ea isi face griji ca micuta a crescut numai printre adulti si de aici buba. pai haide atunci sa o invitam pe mica salbaticiune intr-o tabara de creatie - ati auzit despre incredibil de reala Poiana Fermecata?! - unde, departe de parinti si gask lor de amici, poate aduna primul buchet autentic de prieteni.

alta mama sufera ca baiatul ei e foarte violent cu copiii. acasa joaca mielu' bland, dar in parc ii bate mar pe toti, fara sa-i mai intrebe cum ii cheama (cunosc modelul, si Zmeul meu incearca, deseori, toate caile posibile si imposibile de afirmare, chiar daca e mult mai pasnic de fel). il invitam pe acest mini Chuck Norris de parc sa pofteasca in arena din hartie alba, cu talpicile inmuiate in culori alese si sa ne deseneze cea mai tare confruntare, cu sau fara monstri, cum alege el.


o fetita a scris urat la scoala si a luat nu stiu ce calificativ nasol, iar taticul sau o apostrofa apocaliptic, c-o teorie mare cat lacul din mijloc. oare s-o fi gandit vreodata ca ar putea invata sa scrie frumos, din si prin joaca, o compunere despre jucaria preferata, de exemplu?! intr-un altfel de loc decat cel supravegheat de doamna calificatoare.

acestea sunt doar cateva povesti, dintr-o dup-amiaza a parcului. sunt sigura ca si tolba ta da pe dinafara. te invit la o mare descarcare, ce se lasa cu rezolvare, la Scoala de Joaca! scrie ce ai vrea sa se (sau sa nu se mai) intample cu copilul tau si apoi vino cu el la treaba! treaba de joaca!

joaca de-a povestile

povestile de muscat limba au inceput dintr-un banc, pe care Printesa nu stim cat de bine l-a inteles, dar i-a placut vizibil: au fost odata 3 serpisori, unul mic, unul mijlociu si unul mare. intr-o zi, serpisorul cel mic o intreaba pe mama serpoaica: mami, noi suntem veninosi? mama rapunde: nu, puiul mamii, dar de ce intrebi? fiindca mi-am muscat limba.

de aici povestile. doua pe zi, ne face Ileana portie. ne urcam in masina dimineata si ea incepe da depene, din nimic: a fost odata o familie de pestisori. unul mare, unul mic si unul mijlociu. pestisorul cel mic o intreaba pe mami pestoaica: mami, noi inotam numai in apa? mama ii raspunde: da. puiul meu, dar de ce intrebi? sa stiu ce fac daca ma inghite un monstru. 

era odata o familie de elefanti (mic, mare si mijlociu - ordinea e mereu acceasi). elefantul cel mic o intreaba pe mama elefanta: mami, noi, elefantii, trebuie sa avem neaparat doi colti? da, mami, dar de ce intrebi? pentru ca mi-am pierdut unul intr-un copac.


a fost odata o familie de flori: floarea mica, floarea mare si floarea mijlocie. floarea cea mica a intrebat-o pe mama-floare: mami, noi mirosim frumos? da, mami, raspunse floarea, dar de ce intrebi? fiindca m-a mirosit Pantera Roz.


dupa cateva zile de povesti d'astea de muscat limba, proaspat auto-denumita Regina Haitei (deh, ne-a plantat pe mal, de unde eram pirati mai deunazi) s-a sesizat ca o ascultam ca niste iezi cuminti sau radem camuflat si ne-a pus la treaba: ne mai spune doar inceputul: a fost odata o familie de... si ne someaza - cu gene, dinti si gropite razboite - sa continuam povestea. 


asa ne jucam noi dimineata.

clip clap

prin ochiul meu ascuns
s-au scurs,
la marginea cararii,
trei sclipeli.
ai vrea sa te induri
sa furi
un val din vama marii, 
sa le speli.


incurci inca un pas,
ragaz,
sa schimb un ieri si-un azi 
in mai acum,
dar ochiul meu ascuns
s-a plans
ca-si pierde iarasi mainele, 
pe drum.