albastru

Prima baie, la casute, cum spune Tere. Langa unicul caine de pe insula, cred. Latzos, imens si foarte latros, dar la fel de frumos si pe dinauntru. Rasete in delir haotic continua maini si picoare mici cu care copiii-ratuste incearca sa dovedeasca marea.

Zmeul se pregateste sa atace: Ileana, ai idee unde e laba mea?! Noi chichotim adult, iar Printesa puncteaza, rotunjind cuvintele: tu nu vezi ca esti tot cocotat pe ea?! Si ne amintim de o razvratire mai veche, cand Teri il certase sfatos: haide, mai, Matei, tu nu vezi ca te porti ca si cum locuiesti pe o insula pustie?! Replica lui a lovit cu logica: pai bine, mai, Tere, daca eu locuiesc acolo, cum explici ca e pustie?!

Plaja ne ia salbatic in brate. Marea se arata putin mai cremoasa, de la sare. De pe sub stanci apar tot felul de pesti colorati, ca in Nemo. Par ca vor sa te invete cum se-noata pe la ei. Neam de Alin, aricii dorm mai mereu, cu cate-o fosta scoica-n tepi, in loc de perna. Vantul vine, mangaie putin si apoi pleaca sa plimbe cate un val mic-micut.

Vaporase cochete trec elegant prin larg, dementa copiilor: uiteee, Piratii din Caraibe! Bratele sunt aruncate in aer sa faca semne, cu zvanc si ochi ingustati.

La taverne, grecii infloresc si mai mult in zambete, ofertand turistic food. Vin spre tine cu paharele inghetate, numai bune de umplut cu chestii pentru dezlegat limba. Care, oriunde ti-ai intoarce urechea, este atat de romana, incat, daca ar fi sa se desfiinteze ferry-boat-ul, am putea, relaxat, sa ocupam organizat intreaga insula.