cine nu e gata il iau cu lopata!

odata ce micutii au iesit din scutece, landou si hamuri, sau si-au trambitat destul juliturile de hai-sa-invatam-sa-mergem, cea mai mare grija de parinte se invarte in jurul fericirii juvenile. am depasit episoadele in care micile nefericiri se traduceau in solfegii intregi de urlete (reglabile cu lapte, suzete sau leganat) si observam la ei stari, expresii, gesturi care ascund altfel de nemultumiri. mult prea adulti uneori, gresim enervandu-ne. pe noi, pana la urma, ca nu reusim sa multumim puiul de om. 

citesc frecvent pe net articole despre tot felul de situatii-cheie nelipsite din vitrina interioara a vietii de parinte. sunt asortate, destul de rar, cu solutii salvatoare, care, insa, par scrise pentru oameni ce nu traiesc aceeasi viata cu noi. par ca nu au aceeasi viteza, nu se desfasoara in acelasi spatiu si cu aceleasi resurse, sunt incredibil de disponibili si au rezerve inimaginabile de tact, maleabiltate, imaginatie si, mai ales, rabdare.

pentru a vorbi concret, despre parinti concreti, reali si cu mici necazuri la fel de concrete create de micii lor copii-tirani (!), haide sa vedem ce poti culege dintr-un parc, cand s-a lasat un pic racoarea:

o mamica spune despre fetita ei ca nu isi face prieteni, nu comunica si toti ceilalti copii i se par plictisitori. acum ea isi face griji ca micuta a crescut numai printre adulti si de aici buba. pai haide atunci sa o invitam pe mica salbaticiune intr-o tabara de creatie - ati auzit despre incredibil de reala Poiana Fermecata?! - unde, departe de parinti si gask lor de amici, poate aduna primul buchet autentic de prieteni.

alta mama sufera ca baiatul ei e foarte violent cu copiii. acasa joaca mielu' bland, dar in parc ii bate mar pe toti, fara sa-i mai intrebe cum ii cheama (cunosc modelul, si Zmeul meu incearca, deseori, toate caile posibile si imposibile de afirmare, chiar daca e mult mai pasnic de fel). il invitam pe acest mini Chuck Norris de parc sa pofteasca in arena din hartie alba, cu talpicile inmuiate in culori alese si sa ne deseneze cea mai tare confruntare, cu sau fara monstri, cum alege el.


o fetita a scris urat la scoala si a luat nu stiu ce calificativ nasol, iar taticul sau o apostrofa apocaliptic, c-o teorie mare cat lacul din mijloc. oare s-o fi gandit vreodata ca ar putea invata sa scrie frumos, din si prin joaca, o compunere despre jucaria preferata, de exemplu?! intr-un altfel de loc decat cel supravegheat de doamna calificatoare.

acestea sunt doar cateva povesti, dintr-o dup-amiaza a parcului. sunt sigura ca si tolba ta da pe dinafara. te invit la o mare descarcare, ce se lasa cu rezolvare, la Scoala de Joaca! scrie ce ai vrea sa se (sau sa nu se mai) intample cu copilul tau si apoi vino cu el la treaba! treaba de joaca!