Kalimera!

Matei la granita, sfatos, la 5 dimineata, topindu-l pe granicerul deja plictisit: stii, noi mergem la Greciaaa! Apoi Bulgaria, ramasa in anii 80, de unde incercata si pe contrasens. La ultima curba dinainte de granita, ascunsa prin dealuri sinuoase ce nu se mai terminau, intrebam nerabdatori unicul sofer zarit pe stanga. Rade plin la noi, arata in spate si spune cu placere. 

Kalimera, kalimera… cum ar veni, calda-i marea, eu dau berea!

Grecii s-au nascut sa te primeasca acasa. Cred ca si bebelusii lor isi formeaza, pe sub suzete, un zambet rotund, elastic cat toata fata, sub ochiul drept incretit a smechereala: Jiasu... Jiasu, bine-ai venit la mine, sunt bucuros, fericit chiar, ca ai trecut pe strada mea. Ai concediu o saptamana? Te fac eu sa stai 3 si sa uiti ca ai vreun sef p-acasa.

Si au si de ce sa fie asa. Soarele mangaie a primavara, marea sta la sfat cu stranca, coborata pana in mal sa cuibareasca sub poale familii intregi de arici. Zici c-au iesit, ca fetele in colt, la spart seminte sarat-sarate, sa vorbeasca si ele despre oaspeti astia noi si albi. Degeaba ma innebuniti cu totii ca aici e altceva fiindca e atat de curat-albastra si pitoreasca prin dedesubturi. Nu d-aia e aici altfel. Clima si oamenii. Uscat si primitor. Ca in reclama de la scutece. Lipsa naduselii, a mirosurilor, a broboanelor de peste tot, a fetzelor sictirite deja de oboseala gradelor: da, dom’le, bine, eu stau aici sa ma coc si ma uit la tine cum pipai rosiile alea de-o sa ajunga sos pana te hotaresti tu… nuuu. Aici, zambetele, ce-mai-faci-uri vii, rasul sanatos, chiar, fac piata odata cu tine.

Cucii lasati la Otopeni de Sanziene prin nuci si tei batrani, comenteaza cuminti prin leandrii si maslini. Si par sa reziste, pe sub sfada ragusita si razvratita a pescarusilor. Floarea portocalie m-a asteptat boboc, sa-mi infloreasca sub nas de dimineata. Deasupra usii, trei cuiburi de randunici cresc piuituri cu cas la cioc. Oare vor zbura pana plecam?