de cod portocaliu

pătrunsă prin poarta deschisă în tine
din buze cu ochi, distrasă şi mică,
se râde dement o fărâmă din mine,
gen Dama de Treflă cu Asul de Pică.

tu spui, aberant, tot felul de lucruri
atât de frumoase-n paharul cu vin,
ascunzi în cuvinte mirare şi trucuri
şi râzi la paharnic: mai toarnă puţin!

pe-afară se zboară prin ploaie, cu stil:
armata de ţărci bate mia de grauri.
mă uit, peste fruntea ta de copil,
cum fură cireşe şi numără lauri.

regatul tău plin de emoţii vecine,
ţinute pe mare când plaja e goala, 
se poarta frumos cu fărâma din mine:
de patru ori cinci, pentru chinta royală.

FLOAREA ROSIE (Poveste cu talc, autor anonim)

Poveste pentru (educatorii de) copii.

A fost odata un baietel, care intr-o buna zi s-a dus la scoala. Baietelul era mic, iar scoala era mare. Dar, când baietelul a vazut ca intrarea în clasa lui se facea printr-o usa direct din curte, a fost foarte fericit… iar scoala nu i s-a mai parut atât de mare ca la început.

Într-o dimineata, când baietelul se afla în clasa, profesoara le-a spus copiilor: Astazi o sa facem un desen! Grozav, a spus baietelul, deoarece îi placea foarte mult sa deseneze. Stia sa deseneze o multime de lucruri: lei si tigri, pui si vaci, trenulete si vapoare. Si-a scos cutiuta cu creioane colorate si a început sa deseneze…

Dar profesoara a zis: Asteptati, nu începeti înca!. Si a asteptat pâna când doamnei profesoare i s-a parut ca toti copiii sunt pregatiti. Acum o sa desenam o floare, a zis profesoara. Grozav, s-a gândit baietelul, fiindca îi placea sa deseneze si flori. Si a început sa deseneze flori frumoase, le-a colorat în galben, portocaliu si albastru.





Dar profesoara le-a zis copiilor: Asteptati, va voi arata eu cum sa colorati! Si a desenat o floare rosie cu o tulpina verde. Acum puteti începe!, a zis profesoara. Baietelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la florile sale. Ale lui erau mai frumoase decât a profesoarei... dar n-a spus nimic. A întors doar pagina si a desenat o floare ca a profesoarei… Era o floare rosie, cu o tulpina verde.

Într-o alta zi, când baietelul intrase în clasa prin usa din curte, profesoara le-a spus copiilor: Astazi o sa facem ceva din lut! Grozav, a spus baietelul, deoarece îi placea sa lucreze cu lut. Stia sa faca tot felul de lucruri: serpi si oameni de zapada, elefanti si camioane. Dar a asteptat pâna ce toti copiii au fost gata. 


Acum o sa facem o farfurie, a zis profesoara. Grozav, s-a gândit baietelul, fiindca îi placea sa faca farfurii de toate formele si marimile. Si a început sa faca farfurii de toate formele si marimile. Dar profesoara le-a spus copiilor: Asteptati, va arat eu cum se face!. Si le-a aratat cum sa faca o farfurie adânca. Asa! Acum puteti începe!, a zis profesoara.

Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei si apoi la ale sale. Îi placeau mai mult farfuriile lui. Dar n-a spus niciun cuvânt. Si-a transformat farfuriile lui într-o bila mare de lut, din care a facut o farfurie adânca si mare, ca a profesoarei.

Baietelul a învatat sa astepte si sa priveasca… si sa faca lucruri ca acelea facute de profesoara si, foarte curând, n-a mai facut nimic de unul singur.

Dar a venit o zi cand baietelul si familia lui s-au mutat într-o alta casa, într-un alt oras.

Si baietelul a trebuit sa schimbe si scoala. Scoala cea noua era si mai mare si nu mai avea nicio usa prin care sa intre direct din curte în clasa lui. Trebuia sa urce niste trepte înalte si sa mearga de-a lungul unui coridor lung pâna ajungea în clasa lui.

În prima zi de scoala, profesoara le-a zis copiilor: Astazi o sa facem un desen! Grozav, a zis baietelul si a asteptat cuminte sa-i spuna profesoara ce sa faca… 

Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasa. Când a ajuns lânga baietel i-a spus:
Tu nu vrei sa desenezi?

Ba da, ce desen facem? a intrebat baietelul.

Nu stiu pâna nu-l faci, a zis profesoara.

Cum sa-l fac? zise baietelul.

Cum îsi place tie! raspunse ea.

Sa-l colorez cum vreau eu? a mai întrebat baietelul.

Cum vrei tu! a fost raspunsul ei. Daca toti ati face acelasi desen si l-ati colora la fel, cum sa stiu eu cine l-a facut?

Nu stiu! zise baietelul.

                 




Si a început sa deseneze o floare rosie cu tulpina verde...

de mai

atat univers 

s-a bagat intre noi. ce prostie!

ma uit cum aleile noastre se joaca

de-a mingea de foc, tu strigi vara sa vie

cu marea sa caute melci, cand se-apleaca

vers pe revers.

ochi in pamant

se uita tacerea. cu valuri cu tot -

calcate-n picioare sub toc insolit,

ramasa la piept printr-un cosmic complot,

mi-ascund, intr-un vis care n-a mai fugit,

rasaritul din gand.

stupid si tacut,

timpul se scurge. clipirile stoarse, 

ca un descantec presat intr-o carte,

carate, ca soapta pe buzele arse,

risipite din ochi, sarutate departe,

au verb la trecut.

gol rostogol

pe mal te-nfasori. din ultima boare 

ai vrea sa-ti pastrezi o raza - rasfat

pe nisip - in parul cu boabe de sare,

sa-nvarti prin masina de vata pe bat

un suflet parjol.

s-a dat liber la JOACA,

fiindca, asta e, cu joaca ati inceput! pe descoperitelea, ca doar nu va anuntase nimeni, in burta, ca afara o sa aveti si treaba asta de facut. v-ati gasit, pe rand, degetele, marginea patutului, jucariile atarnate, de care tragi si atragi tot felul de sunete suspecte, suzeta... toate din  nevoia fireasca de a dezvolta arsenalul sarac compus din sanul si mainile mamei si de a obtine atentie folosind trucuri tot mai noi. 

fiindca cele mai amintite amintiri ale voastre sunt de la si cu joaca. ceea ce ma uimeste cel mai mult din ele e ca abunda acelea cu mult popor vociferator in jur. explicit: stiti cu exactitate elvetiana momente si replici petrecute in tot felul de grupuri stranse ad-hoc la cate o zi de nastere (implicit varste si directii amestecate) si nu dati acceasi importanta "arhivarii", de exemplu, dialogurilor dintr-o joaca de doi.

fiindca la joaca va descurcati voi cel mai bine, prin ea invatati lucruri fara sa purtati povara lui "trebuie" si asa va transformati in energie si ras micile voastre furii de razboinici cu lumea din jur (fiind cei mai la indemana, parintii stiu si poarta resemnarea tintelor perfecte). si apoi, tot prin joaca, va impartasiti frateste teoriile si izbanzile, cu mandrie si cu zbantz ce pulseaza nou si viu.

daca ai fi suficient de mare sa poti citi, ti-as spune: ia-ti parintii de mana si tai-o la joaca!

PS: n-o sa va vina sa credeti! va asteapta acolo o "profa" pitik pe care noi o stim. este un copil-adult care din si prin joaca se hraneste... sa n-o crutati cu una cu doua! faceti echipa, dezlegati si rasturnati sacul cu idei, vorbe, hohote, freamat, talent, tot felul de prosteli, chef, patima, drag si bucurie... sa nu lasati piticul flamand de joaca!

chill & blue

fetze cunoscute adunate intr-un loc mare si verde, inconjurat in cerc de camere mari si luminoase. aveam un pulover alb cu dungi bleu, desirat de timp intr-un fel care ma imbraca intr-un vintage cool. desi simteam cum ma tine in brate, cautam cu ochii un loc mai ferit unde sa il pot dezbraca si apoi sa pot evalua concret situatia. un grizon cu varsta incerta si ochi buni imi face semn sa aleg una dintre incaperi, iar felul in care privirea lui ma trimitea acolo promitea subtil ceva cel putin misterios. 

camera era o baie victoriana, cu alamuri vechi si urme de timp pe muchii. placile de marmura de pe pereti erau imbinate asimetric, emanand o neasteptata caldura de cuib. in cada cu forma ciudata si robinete imense, ghemotocit ca un burete ud, un pelican abia nascut parea ca dardaie. mai de mirare decat orice era culoarea sa nefireasca- un bleu ceva mai deschis decat dungile de pe pulover. cu miscari blande si un pic nesigure, de mama noua, il lingea ritmic si duios o pisica gri, incredibil de pufoasa, cu ochi mari si verzi. stranie asemanare intre privirea lor si cea a ghidului meu, ce ramasese in cantul usii, privind lung cat o poveste, pe sub fruntea ramasa ghidusa. 

dupa cateva minute bune, mama-pisica ne-a ochit infipt si ascutit ca o dojana si a zbughit-o afara, lasand cateva urme cu labutzele ude pe marmura sparta de pe jos. ca intelesi, am urmarit-o amandoi cum fugea spre imensa curte interioara, curiosi si grabiti, ca pentru a nu pierde o scena istorica. desi mirat si el, grizonul serios parea ca stie ce va urma sau, pur si simplu, este genul de om pe care nu il mai uimeste niciun fel de necunoscut. sub salcii, ca intr-un ritual tribal, sase feline se roteau fascinant de precis, plutind cu labutele pufoase prin iarba perfect tunsa. ritmic, cate una sarea perfect vertical, dupa fiecare cerc inchis. 

totul se intampla coregrafic, ca dupa niste reguli foarte precise si, mai ales, acceptate demult. pe masura ce ne apropiam, am perceput un murmur mic desprins dintre mustatile lor terbil de concentrate. fugara ma fixa cu o privire taioasa si verde, scrasnind usor: da-mi porunca! naucita, m-am scuturat cum te scuturi in vis, asteptand sa te trezesti in lumea ta, in care pisicile nu vorbesc. dar nu s-a intamplat nimic, cercul se misca matematic iar pisica repeta metalic formula. 

am cautat salvarea in ochii blanzi ai grizonului, care mi-a zambit ingaduitor, ca si cum ar face parte si el din ritual. nu stiu cum si cand am rostit: porunca nu pot fara pedeapsa. pisica m-a privit scurt si sfarsit si a parasit cercul, tarandu-si umil coada. ochii observatorului grizonat s-au micsorat a stupoare spre dezamagire - prima transformare ce parea ca il surpinde si pe el, iar felinele si-au continuat rotirea moale. 

tarziu, am vazut cum in mijlocul lor incepe sa creasca un ghem pufos din bleu si alb. 

cred ca de frig m-am trezit. 

cusuți pe dos

El, frumos și sălbatic, ca un mers desculț prin nisip îndoielnic și mângâios, cu vânt în păr, fluturi în cap și flori în ochi. Știe să adune primăvara, îmbrăcată-n albastru marin cu dungi de soare și răsturnată pe malul încă rece, într-o poveste înfășurată cu amețeli, raze de somn, răsfăț moale și vis încâlcit.

Cu ochi adânci și zambet larg, iși construiește lumea din basm cu piese de lego-curcubeu, pentru a o împărți, frățește, lumilor terne ale altora, cu bucuria aia pe care o simți când iți piepteni părul pentru nimeni.

Ea, pierdută și mută, ca o floare cazută pe jos din ochiul lui stâng. Se-adună rar și greu, pentru a-și coace fructele elastice, rostogolite alene din livada copilăriei pe asfaltul întins pentru oameni, roți si scârț, când viața dă buzna așa, în dragostea ta de zi cu zi.

Aplecată să iși respire sufletul, ascultă cum se vaită gândurile ca un cor stângaci adunat din toate colțurile minții într-o primă audiție, cu demnitatea celor ce știu să primească bacșiș având aerul că ei l-au dat.

Ei, dâre de nori despicați pe un cer limpede, vămuiți într-o goană de cocori prea flămânzi.

Pai mai exista viata dupa Vama?!

Totul a pornit de la vecinu’. 

Dimineata blanda si mangaioasa, cu lenea cafelei pe terasa. Ileana plantand rasaduri cu tati, Zmeul plecat hai-hui, plin de smechereli pe noua lui bicicleta. Vecinu’ saluta vesel si comenteaza: viata, dom’le, ia uite si tu - tata cu fata de serviciu la straturi, mami se crede la mare. Primul harsht! 

Apoi sms-uri si telefoane cu povesti deja de-acolo si intrebari firesti, pe genu’: cat mai aveti, unde sunteti, da un semn cand ajungeti etc... Prea multe harshturi, zic. Cer frumos voie si bani de la omu’ meu si intreb alene copiii: ce ziceti, mai, mergeti si voi cu mami pana in Vama, ei?! Chiote, zmunceli pe dupa gat, pupaturi, rasete cu dinti multi si goana prin dulapuri si valize: eu imi iau neaparat 3 rochite, proclama Printesa, iar Mateiu isi cauta frenetic ochelarii de apa. Incerc sa domolesc aspectul: mai, s-ar putea sa fie rece apa, poate nu ne scufundam, hai sa luam si un hanorac, un blug, ceva, o sa stam la cort... aia e! Impingem telefon la Pitik, pe care o gasim protzapita prin Moghioros: vezi ca ai maxim o ora sa te impachetezi!

Autocar, apa, bandane, butoane pentru aer, lumina, difuzoare muzicale, chestii. Vreo doua repetitii: cum stam, mai avem muuult?! Si am ajuns!

Tudorita ne asteapta ca o mama, cum e ea cand vin copiii – acum deja domnisorei, remarca. Asistenta, cui! Printesa il ofera cu mandrie, Zmeul il trimite adanc in pamant, opintindu-si toata forta in ciocan. Ridicam casuta din fas, cu grija si rabdare de mesteri priceputi, ce marcheaza cu varful limbii in coltul gurii satisfactia trebii cea temeinic facuta.

Firesc, pornim din iarba spre nisip. Marea ne asteapta cald, linistit, cu rumoare placuta, prieteni vechi si noi stransi la o bere rece si o muzica chill. In tot si toate, sentimentul acela de acasa, pe care il am aici de cand eram mica si-l vad cum creste incet-incet si in micutii de acum. Franturi: cand ati venit... cat stati... v-ati luat cazare?... Noi suntem de ieri... pe cutare l-ai vazut... cutare vine... hai, te pup, sa-mi dai un like pe feisbuc, la Bucuresti... vorbe d-ale vremii, bucati de povesti adunate din adultii-copii, ca intr-un goblen vintage plin de culori vii si cu desen abstract. 

Natural, Zmeul se descurca si la bar: Şipcă, te rog, doua sucuri, pentru mine si Ileana, dar vezi tu sa nu fie reci, ca facem galci! nici nu-i complicat, avem si oameni mari cu griji dinastea. 

Printesa zambeste larg peste tot jur-imprejurul plajei si face cuceriri, clipocind talpici pe mal si desenand inimioare, in ciuda valurilor ce vin in ritmul lor sa le stearga. Si, pe langa barul cel cu ochi, o murmura p-aia cu Molotov ...vad stelute mov.

Cum ma uit alaturi, Munteanu are cafea si hamsii, Hana bere, iar Pitik chiote-n micuti. Bine, draga mea! Pai nu evadez eu in mare un pic?! Ca vine noaptea cu lampioane pe cer, foc pe plaja si rotiri nebune in jur, pe ritmul bun facut cu ochiu’ la Sile.

Frame dupa frame... cu issues de la rasarit, ne adunam filmul. Pai nu iti fac io tie o cafea?!

Mirare, ras, culori si soare, visare lunga, blanda, grea... era sa-nviu, nu ma lasa!