Wednesday, September 19, 2012

Poveste de dimineata


Mami, daca acum sunt la scoala, ma mai scarpini pe spate cand ma trezesc, dimineata? Pauza consternata, condusa de ras spre fruntea lui bronzata de vara si alungita de intrebare, deasupra ochilor inca somnorosi, pe care depun firescul sarut. Fiindca mi-am asumat demult ca sunt mama cumparata de la magazinul de mame care scarpina, ii mangai lin spinarea indoita ca a motanilor de casa, in mormaiturile binecunoscute: hai, baleteaza, mami, baleteaza cu manutza...

Odata cu septembrie, diminetile lui de mic elev intr-o clasa ce pastreaza inca boemia gradinitei rasar din ce in ce mai responsabile si au si paj. Dintre perne, prin razboiul de bucle cu suras si gropita, Printesa se asigura ca desaga Zmeului e umpluta cu tot ce-i trebuie: I-ai pus caietul si cutia cu papa? Culorile? Are voie jucarie? Elevul murmura plin de suficienta: mda, o sa-mi iau spinnin-ul. Mi-am facut deja doi prieteni: Andrei si Stefan. Si o sa facem si echipe de bay-blade. Dar nu joaca toti. Cred ca o sa inscriem si fete.

Auzi, in-scri-em. Ma uit la ei cum sunt mici si inca plini de somn pufos, cu ciripituri sau soapte de poveste spusa pe roluri, cu ochi ageriti de minunea unei magii ce reuseste, inca, sa-i pacaleasca sau de cate-o posibila pozna cu care sa mai adune putina atentie. Si ma bucur ca timpul e inca mic, ca pasii lor ce trec in joaca prin el. 



Saturday, September 08, 2012

de pe malul Dansei


Dansa nu incepe si nu se termina niciodata. E facuta sa revii, fara de start si end, pierdut intre liniile-i delicate. Poate tu nu, dar eu da. Rasfirata ca nisipul, adunata cu valul. Pe banca malului, mult prea devreme sau nicicum prea tarziu, ba cucerita, ba abandonata - doar pana cand o vei cuceri iar, pentru a i te abandona. 

Rasaritul vine mereu in pasi de dans lin, cu talpi scancind epuizat, extenuat dupa o noapte fierbinte (de foc intre nisip si cer, de lampioane indraznete, de trupuri arzand prin ritm nebun, de suflete si vorbe inlantuite firesc). Acelasi. Ii cunosc fiecare crestere de lumina din fiecare val spart bland si luat in brate, atat cat sa nu-i deranjez linistea. Si totusi, cu totii il asteptam, dimineata de dimineata, ca si cum ni s-ar trimite unul nou. Altfel.

Septembrie se lasa-ncet peste dansa numai in calendarul ne-concediului si, mai posac, in racoarea vantului. La malul ei prieten, pot zbura rasucit, desprinsa din vartejul unui leagan banal in valtoarea unui vis mic trimis la apus.

Sufletul dansei ramane cald, desi palpita mai cuminte decat la inceputuri de mai, cand abia pornise pe drum de august. Respira domolit de povara clipelor soptite printre nisip, pe sub umbrele si prin corturi, cu decibeli plimbati relaxat din urechi in suflet si cu rasaruturi. Au venit peste mine, ca din poveste, mirari sau chiar nauciri de copil ascuns cu zgomot in orasul captiv, unde razele au alta dogoare. Si-apoi s-au intors, cu zbantz de blitzuri nebune, in noptile cele cu oameni frumosi, atat de bine traiti pe scaune din lemn colorat.

Dansa nu incepe si nu se termina niciodata. Important e sa nu te lasi furat de tot si sa ii pierzi, pe strada sau la joc, menirea din care au scapat - poate prea mult - si in mine, atunci cand a fost sa fiu zamislita.


Wednesday, September 05, 2012

la multi ani, nemuritorule!


fiindca e 5 septembrie, iar ziua e devreme.

fiindca, asa cum bine zicea Motanu', oamenii ce nu mai sunt se pretuiesc in ziua nasterii lor, nu in cea a ridicarii.

fiindca ar fi fost un nenea de 66 de ani si poate e mai bine ca nu vom afla niciodata daca la fel de frumos.

fiindca degetele lui scriau versuri si cand piciorul destinat pedalelor pianului era in ghips.

fiindca la cele ce urmeaza ar fi raspuns razand, ironic si fermecator, in stilul lui.



GAND

(pentru farama de Mercury din fiecare,
mai mult sau mai putin resemnata)


se plimba gandul sus, in tampla,
ramas in urma c-o idee
si parca obsedant se-ntampla
sa-ti pierd si ultima alee .

de sunt nebun, nu-s ostenit
nici de poeme, nici de lume.
metaforele-au zbenguit
pe scene, clape, dinti si strune .

de-s ostenit, nu plang, nebun,
dupa vreo muza efemera,
sa-mi arda gandul pan' la scrum.
furati, va rog, o scrumiera...

am grija sa ma cant usor,
sa nu-ti trezesc regrete vechi.
prin tampla fuge gand de dor,
iar pe alee...trec perechi.

Saturday, September 01, 2012

Red Hot Chili Peppers. Epic.


Cum sa aduni in cuvinte milioane de simtiri? E ca atunci cand faci, fizic, ceva banal, gen mersu’ pe jos si, dupa ce ai trecut prin vreo trei cartiere, iti asezi epuizarea in pat, o-nvelesti grijuliu si apoi te trezesti ca te dor muschi pe care nici nu stiai ca-i ai. Cam asa iti dai seama ca lipsesc parti importante din “cum imi pot netezi viata cand simt ca se increteste ca un stereotip”.

Numai ca nu te claxoneaza nimeni (varianta moderna a trasului de maneca) atunci cand chiar ti se intampla. Pur si simplu apare ceva fabulos, care te trimite instant sa evaluezi situatia, tu cu tine. Poate fi un om nou si minunat, poate fi una dintre cartile fericit alese sau un film groaznic de frumos, o excursie implinita sau doar o evadare, poate fi un copil nou-nascut (desi asta te pregateste din timp, chiar daca urmeaza sa te uimeasca o viata-ntreaga).

Ieri a fost un concert. Rar ca eveniment, in viata mea de mama, dar mult-asteptat, dorit, umplut cu speranta retrairii unor amintiri “din vechi”. Aproape ca un fel de “ce minunat ar fi sa ma pot intoarce in timp, sa vad orice Queen live”. Cand alergi mai mult decat iti pot membrele, te opresti, cand depasesti masura la mancat, ti-e rau, cand bei mai mult decat poti duce, ti-e foarte rau, cand respiri un aer mult prea curat, te sufoci, cand apa te-nconjoara pana nu o mai poti domina, te-neci, iar cand visezi, dar lui i se flutura de fluturii tai, renunti. Acestea sunt cateva aspecte foarte simplu de explicat in cuvinte.

Dar cum sa spui, lizibil, ce se-ntampla cu tine dupa ce ai depasit toate treptele coplesirii, dupa ce te-ai dus incarcat deja de emotie, structural, pe masura ce stiai ca se apropie si te-ai trezit ca accepti, cu entuziasm, sa ti se implanteze, suplimentar, doze intregi de adrenalina, peste o limita pe care credeai ca ti-o poti controla?! Cum sa-ti numeri firul adolescent-tineretii fara sa simti cum se schimba orele?! 

A fost un amestec fabulos de sunet nou si de demult, la fel de cunoscut, dar incredibil de maret amplificat pana-n cord, cu lumini hranitoare pentru ochi exact atat cat trebuie, intr-o rezonanta perfecta cu miile de fapturi adunate in arena. Firesc, Flea si Chad s-au dat in stamba cat i-a tinut scena, "Bucuresti" a fost doar putin stalcit, dar a ramas in Romania, n-au stat la barfa cu publicul, dar nici nu s-a simtit nevoia, chimia a inceput odata cu chemarile la rampa, absolut superbe.

Reactii-sincron pe piese, val de euforie, empatie bezmetica scena-public si invers, explozii de bucurie (acelea autentice, specifice copiilor), cuvintele de la revedere confortabile, ca-ntro vorba la o bere c-un prieten vechi, haos de frumos!

Despre ce nu le-a convenit diversilor carcotasi, sa scrie ei. Mie pana si cel mai cald “multumesc” mi se pare mai sec decat o samanta sparta-n dinti dupa seceta.

Featured Post

Lady Ga-Ta

- Els de roig en nombres parells es col·loquen a la dreta, els d'imparells a l'esquerra - es va escoltar una veu eixordadora en la q...