cine nu e gata il iau cu lopata!

odata ce micutii au iesit din scutece, landou si hamuri, sau si-au trambitat destul juliturile de hai-sa-invatam-sa-mergem, cea mai mare grija de parinte se invarte in jurul fericirii juvenile. am depasit episoadele in care micile nefericiri se traduceau in solfegii intregi de urlete (reglabile cu lapte, suzete sau leganat) si observam la ei stari, expresii, gesturi care ascund altfel de nemultumiri. mult prea adulti uneori, gresim enervandu-ne. pe noi, pana la urma, ca nu reusim sa multumim puiul de om. 

citesc frecvent pe net articole despre tot felul de situatii-cheie nelipsite din vitrina interioara a vietii de parinte. sunt asortate, destul de rar, cu solutii salvatoare, care, insa, par scrise pentru oameni ce nu traiesc aceeasi viata cu noi. par ca nu au aceeasi viteza, nu se desfasoara in acelasi spatiu si cu aceleasi resurse, sunt incredibil de disponibili si au rezerve inimaginabile de tact, maleabiltate, imaginatie si, mai ales, rabdare.

pentru a vorbi concret, despre parinti concreti, reali si cu mici necazuri la fel de concrete create de micii lor copii-tirani (!), haide sa vedem ce poti culege dintr-un parc, cand s-a lasat un pic racoarea:

o mamica spune despre fetita ei ca nu isi face prieteni, nu comunica si toti ceilalti copii i se par plictisitori. acum ea isi face griji ca micuta a crescut numai printre adulti si de aici buba. pai haide atunci sa o invitam pe mica salbaticiune intr-o tabara de creatie - ati auzit despre incredibil de reala Poiana Fermecata?! - unde, departe de parinti si gask lor de amici, poate aduna primul buchet autentic de prieteni.

alta mama sufera ca baiatul ei e foarte violent cu copiii. acasa joaca mielu' bland, dar in parc ii bate mar pe toti, fara sa-i mai intrebe cum ii cheama (cunosc modelul, si Zmeul meu incearca, deseori, toate caile posibile si imposibile de afirmare, chiar daca e mult mai pasnic de fel). il invitam pe acest mini Chuck Norris de parc sa pofteasca in arena din hartie alba, cu talpicile inmuiate in culori alese si sa ne deseneze cea mai tare confruntare, cu sau fara monstri, cum alege el.


o fetita a scris urat la scoala si a luat nu stiu ce calificativ nasol, iar taticul sau o apostrofa apocaliptic, c-o teorie mare cat lacul din mijloc. oare s-o fi gandit vreodata ca ar putea invata sa scrie frumos, din si prin joaca, o compunere despre jucaria preferata, de exemplu?! intr-un altfel de loc decat cel supravegheat de doamna calificatoare.

acestea sunt doar cateva povesti, dintr-o dup-amiaza a parcului. sunt sigura ca si tolba ta da pe dinafara. te invit la o mare descarcare, ce se lasa cu rezolvare, la Scoala de Joaca! scrie ce ai vrea sa se (sau sa nu se mai) intample cu copilul tau si apoi vino cu el la treaba! treaba de joaca!

joaca de-a povestile

povestile de muscat limba au inceput dintr-un banc, pe care Printesa nu stim cat de bine l-a inteles, dar i-a placut vizibil: au fost odata 3 serpisori, unul mic, unul mijlociu si unul mare. intr-o zi, serpisorul cel mic o intreaba pe mama serpoaica: mami, noi suntem veninosi? mama rapunde: nu, puiul mamii, dar de ce intrebi? fiindca mi-am muscat limba.

de aici povestile. doua pe zi, ne face Ileana portie. ne urcam in masina dimineata si ea incepe da depene, din nimic: a fost odata o familie de pestisori. unul mare, unul mic si unul mijlociu. pestisorul cel mic o intreaba pe mami pestoaica: mami, noi inotam numai in apa? mama ii raspunde: da. puiul meu, dar de ce intrebi? sa stiu ce fac daca ma inghite un monstru. 

era odata o familie de elefanti (mic, mare si mijlociu - ordinea e mereu acceasi). elefantul cel mic o intreaba pe mama elefanta: mami, noi, elefantii, trebuie sa avem neaparat doi colti? da, mami, dar de ce intrebi? pentru ca mi-am pierdut unul intr-un copac.


a fost odata o familie de flori: floarea mica, floarea mare si floarea mijlocie. floarea cea mica a intrebat-o pe mama-floare: mami, noi mirosim frumos? da, mami, raspunse floarea, dar de ce intrebi? fiindca m-a mirosit Pantera Roz.


dupa cateva zile de povesti d'astea de muscat limba, proaspat auto-denumita Regina Haitei (deh, ne-a plantat pe mal, de unde eram pirati mai deunazi) s-a sesizat ca o ascultam ca niste iezi cuminti sau radem camuflat si ne-a pus la treaba: ne mai spune doar inceputul: a fost odata o familie de... si ne someaza - cu gene, dinti si gropite razboite - sa continuam povestea. 


asa ne jucam noi dimineata.

FLOAREA ROSIE (Poveste cu talc, autor anonim)

Poveste pentru (educatorii de) copii.

A fost odata un baietel, care intr-o buna zi s-a dus la scoala. Baietelul era mic, iar scoala era mare. Dar, când baietelul a vazut ca intrarea în clasa lui se facea printr-o usa direct din curte, a fost foarte fericit… iar scoala nu i s-a mai parut atât de mare ca la început.

Într-o dimineata, când baietelul se afla în clasa, profesoara le-a spus copiilor: Astazi o sa facem un desen! Grozav, a spus baietelul, deoarece îi placea foarte mult sa deseneze. Stia sa deseneze o multime de lucruri: lei si tigri, pui si vaci, trenulete si vapoare. Si-a scos cutiuta cu creioane colorate si a început sa deseneze…

Dar profesoara a zis: Asteptati, nu începeti înca!. Si a asteptat pâna când doamnei profesoare i s-a parut ca toti copiii sunt pregatiti. Acum o sa desenam o floare, a zis profesoara. Grozav, s-a gândit baietelul, fiindca îi placea sa deseneze si flori. Si a început sa deseneze flori frumoase, le-a colorat în galben, portocaliu si albastru.





Dar profesoara le-a zis copiilor: Asteptati, va voi arata eu cum sa colorati! Si a desenat o floare rosie cu o tulpina verde. Acum puteti începe!, a zis profesoara. Baietelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la florile sale. Ale lui erau mai frumoase decât a profesoarei... dar n-a spus nimic. A întors doar pagina si a desenat o floare ca a profesoarei… Era o floare rosie, cu o tulpina verde.

Într-o alta zi, când baietelul intrase în clasa prin usa din curte, profesoara le-a spus copiilor: Astazi o sa facem ceva din lut! Grozav, a spus baietelul, deoarece îi placea sa lucreze cu lut. Stia sa faca tot felul de lucruri: serpi si oameni de zapada, elefanti si camioane. Dar a asteptat pâna ce toti copiii au fost gata. 


Acum o sa facem o farfurie, a zis profesoara. Grozav, s-a gândit baietelul, fiindca îi placea sa faca farfurii de toate formele si marimile. Si a început sa faca farfurii de toate formele si marimile. Dar profesoara le-a spus copiilor: Asteptati, va arat eu cum se face!. Si le-a aratat cum sa faca o farfurie adânca. Asa! Acum puteti începe!, a zis profesoara.

Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei si apoi la ale sale. Îi placeau mai mult farfuriile lui. Dar n-a spus niciun cuvânt. Si-a transformat farfuriile lui într-o bila mare de lut, din care a facut o farfurie adânca si mare, ca a profesoarei.

Baietelul a învatat sa astepte si sa priveasca… si sa faca lucruri ca acelea facute de profesoara si, foarte curând, n-a mai facut nimic de unul singur.

Dar a venit o zi cand baietelul si familia lui s-au mutat într-o alta casa, într-un alt oras.

Si baietelul a trebuit sa schimbe si scoala. Scoala cea noua era si mai mare si nu mai avea nicio usa prin care sa intre direct din curte în clasa lui. Trebuia sa urce niste trepte înalte si sa mearga de-a lungul unui coridor lung pâna ajungea în clasa lui.

În prima zi de scoala, profesoara le-a zis copiilor: Astazi o sa facem un desen! Grozav, a zis baietelul si a asteptat cuminte sa-i spuna profesoara ce sa faca… 

Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasa. Când a ajuns lânga baietel i-a spus:
Tu nu vrei sa desenezi?

Ba da, ce desen facem? a intrebat baietelul.

Nu stiu pâna nu-l faci, a zis profesoara.

Cum sa-l fac? zise baietelul.

Cum îsi place tie! raspunse ea.

Sa-l colorez cum vreau eu? a mai întrebat baietelul.

Cum vrei tu! a fost raspunsul ei. Daca toti ati face acelasi desen si l-ati colora la fel, cum sa stiu eu cine l-a facut?

Nu stiu! zise baietelul.

                 




Si a început sa deseneze o floare rosie cu tulpina verde...

s-a dat liber la JOACA,

fiindca, asta e, cu joaca ati inceput! pe descoperitelea, ca doar nu va anuntase nimeni, in burta, ca afara o sa aveti si treaba asta de facut. v-ati gasit, pe rand, degetele, marginea patutului, jucariile atarnate, de care tragi si atragi tot felul de sunete suspecte, suzeta... toate din  nevoia fireasca de a dezvolta arsenalul sarac compus din sanul si mainile mamei si de a obtine atentie folosind trucuri tot mai noi. 

fiindca cele mai amintite amintiri ale voastre sunt de la si cu joaca. ceea ce ma uimeste cel mai mult din ele e ca abunda acelea cu mult popor vociferator in jur. explicit: stiti cu exactitate elvetiana momente si replici petrecute in tot felul de grupuri stranse ad-hoc la cate o zi de nastere (implicit varste si directii amestecate) si nu dati acceasi importanta "arhivarii", de exemplu, dialogurilor dintr-o joaca de doi.

fiindca la joaca va descurcati voi cel mai bine, prin ea invatati lucruri fara sa purtati povara lui "trebuie" si asa va transformati in energie si ras micile voastre furii de razboinici cu lumea din jur (fiind cei mai la indemana, parintii stiu si poarta resemnarea tintelor perfecte). si apoi, tot prin joaca, va impartasiti frateste teoriile si izbanzile, cu mandrie si cu zbantz ce pulseaza nou si viu.

daca ai fi suficient de mare sa poti citi, ti-as spune: ia-ti parintii de mana si tai-o la joaca!

PS: n-o sa va vina sa credeti! va asteapta acolo o "profa" pitik pe care noi o stim. este un copil-adult care din si prin joaca se hraneste... sa n-o crutati cu una cu doua! faceti echipa, dezlegati si rasturnati sacul cu idei, vorbe, hohote, freamat, talent, tot felul de prosteli, chef, patima, drag si bucurie... sa nu lasati piticul flamand de joaca!