Omul și Frica de Vis

Răpus, ca omu’, de dureri,

visezi o șansă nouă, mică,

langă o zbatere de frică

și te trezești… că speri.

Blocat, în idei de la ei,

visezi imbolduri de aripă,

spre izbavirea de o clipă

și te trezești… că vrei.

Ars, de refuz cu porunci,

visezi că ai  găsit povară

să-ți râdă fruntea, de ușoară

și te trezești… că plângi.

Obosit, de atâtea orori,

visezi aiurea-o lume bună,

ascunsă într-un colț de lună

și te trezești… că mori.