Fiecare cu printul ei (sau Cum incepi sa cam uiti cum ai inceput)

Nici nu stii de ce. Pentru ca varsta intrebarilor pare ca a trecut ca o boare, numai raspunsurile au ramas. Unele dintre ele. Nu prea multe, sa nu ne complicam inutil.

Dincolo de toate, se maretzeste asteptarea. Sentimentul acela sublim pe care nu ai cum sa il ai decat atunci cand se intampla, dar pe care iti permiti, cabotin, sa il astepti. Atunci cand varsta ta a depasit zbaterile din primele aripi, iar restul lumii te condamna sa incetezi a mai crede.

Totul pare conform in jurul tau si iti place sa te complaci, ca doar asta e. Nu ai cum sa vezi mai incolo. E prea complicat. E prea departe. E prea aiurea. In aproapele tau, e numai o gura pe care simti sa o saruti. Pentru ca ti s-a dezvaluit greu, pentru ca e interzisa, frumoasa si plina, pentru.

Esti acolo, inaintea ei. Te apropii incet, ezitant, ca in adolescenta. Pentu ca este atat de aproape si, sfidand bariera primilor pasi, nici nu se ascunde, nici nu se rasfrange imediat. Un altfel de nici. Vanatoarea perfecta. Aceea pe care o cunosti atunci cand devii om si pe care o pierzi, incet, cand devii doi.

Intre toate aceste tangouri, el inca pare ca spune nu, desi gura lui se rotunjeste, repetat si secret, a da.

...click'n'listen... The Blower's Daughter

Comments

Furtuni

În timp ce-și cerne valul aprig printre stânci, ca o mireasă părăsită fată mare, se dă în bărci Oceanul, fumegă strigare: eu te cuprind, Pământ, iar tu văd că te strângi. Cu plete albe, creț, se hohotește Cerul, ca o fereastră dinspre tot ce nu se vede: La mine doarme Soarele și cine crede că mă topesc? Prin mine zboară fierul. Prin cartier se vântură agale Vântul, îndrăgostit de cate-o fustă colorată: mă joc cu Focul, ca de fiecare data, în timp ce am puterea s-amuțesc cuvântul. Din drumul lui de lut, în Om se-avântă toate durerile ce i-au țesut menirea: în mine, Raiul și cu Iadul se înfruntă și tot în mine s-a născut Iubirea...

Lady Ga-Ta

- Els de roig en nombres parells es col·loquen a la dreta, els d'imparells a l'esquerra - es va escoltar una veu eixordadora en la quietud del parc. Els transeünts miren desconcertats al seu voltant i, al final, els seus ulls revelen a la xicoteta criatura de la qual costa creure que puga eixir una ordre tan extravagant. - Anem, anem, afanya't, compte que portes roig! El gat va girar la cua redona i sobirana, mirant-lo amb tant d'orgull que semblava més alt. Estava asseguda al respatler del banc de mosaic, com una estatueta esculpida en moviment. Ulls redons, fascinantment grans, girant caòticament, tractant de cobrir a tots els transeünts. Van començar a buscar-se els uns als altres i a dividir les dues files. El murmuri de sorpresa va cessar una mica i el parc Ribalta es va quedar gelat al sol del migdia. M'assec indefinidament en el banc del costat, convençut que no puc encaixar en el seu joc. Em compte breument abans: taronja, verd, blau… però quants colors em ...

La mà dreta de son.

En algun lloc de la meitat de arrodonit de la roba de pluja, l'home es va aturar. No sé si és vell o jove, aquesta nova, encorbat sota la tendència a el desgast a terra quan camina pel carrer, va deixar allà en un metre i sobre l'asfalt entre les mans plenes donar scroll als mòbils. El fet és que en realitat no hi ha pluja. Sent menys fix en aquest dilema, mentre que l'home torna lentament. Ulls vius sota despentinat dones de cabells arrissats són gairebé tan vents de nord portar aquí i una mica d'amor colorit exòtic passat. I bufat. Com de vegades bufar al nord en una dona. Com marea cansats juga el seu amor, que lluita en va per posar el banc de volants blancs. En realitat, és a partir de tabac. Una veu ronca em va sacsejar per sortir de les profunditats dels seus ulls. - Sovint entrar en raó? Al coll del riure en la memòria. Una vegada que un noi guapo poderós s'avorreix en una habitació, a l'espera de les esperes nois i faci cas d'un eriçó de pelu...

aiunmesaj

Search This Blog