aiunmesaj

Messul e o imapartie. Desi “desteptii” zic: bine k foloseti netul doar pentru a sta pe mess, imi asum fara nicio urma de rusine – imi place sa comunic, frateee! Imi place sa scotocesc in spatele a tot felul de statusuri sa aflu in ce stare se afla omu’ ala de le-a scris. Imi place sa schimb impresii despre “uite ce faza tare am gasit pe youtube” (alt tara m mirific). Imi place k e free intr-o economie de piata. Plus k ma scuteste de amorteala tinutului telefonului la ur eche sau de precipitarile celui/celei care a sunat knd “stii, tre’ sa inchid, nu e pe banii lor”. Ma tine in contact cu lumea voastra, lasandu-ma sa cutreeier in continuare si in lumea mea. Ma surprinde cu cate un contact pitit care ma buzzuie asa, din neant parca, promitand ceva misterios pe genu’: “ce-o fi si cu asta undercover?”. Am invatat “metoda oarba” intr-un timp record (e-adevarat, fara diacritice). Singurul lucru naspa e k nu pot scrie din pat sau din baie…in rest, messul e divin!!! (si nu am zis ink nimic des...

Hehhe…ce-a trecut timpul. D-aia tot spun io k asta e o forma de a simti mult mai multe clipe decat atunci knd erai de unu’ singur. Ce simt? Bucurie, teama, nerabdare, duiosie, grija, fluturi in stomac. La propriu, dupa cateva luni (mai exact 4) de cand m-am obisnuit cu acesta altfel de “a fi in doi”. Guri rautacioase ma acuza de ipocrizie, cum ca nu as recunoaste cat de naspa e sa te umflii in burta, picioare si degete, sa te ia capul brusc si fara leac, sa iti vizualizezi meniul proaspat consumat doar pt k sub’soare mirosinde impart autobuzul cu tine si lista pare k nu se mai termina. Dar cum sa nu treci zambind prin toate astea, cand stii ca la capatul drumului te asteapta o minune pe care inca nu esti convinsa ca o meriti? Eu o astept acum pe a doua – partener de joaca si de nazbatii pentru prima – poate spune cineva ca minunile nu se joaca? E-adevarat ca si ei fac lucruri mai putin placute, cum ar fi fite, febra, muci (doamne cat de multi pot produce un nas atat de mic!) si di...

esti mic si te faci mare, sub ochii nostri ink uimiti. ma uit cum incerci in fiecare zi sa iti descoperi poteci de independenta si nu stiu dak sa ma bucur sau sa incep deja sa ma sperii. oricum simt ceea ce imi vine sa simt si asta e de nedescris. nu-mi vine sa cred k e deja a doua aniversare a numelui tau - si de fapt prima de knd te-ai transformat din franzela in omulet. ne certi vehement cu degetul indereptat undeva spre ochii nostri si e hilar cata dreptate pari k ai. cu sclipiri ghiduse in margelele alea de ochi, faci o fatza vadit serioasa in timp ce intinzi mana sa dai noroc k barbatii, asa cum te-a invatat auras. am crezut k nu aud bine knd ai spus "matei" in timp ce treceai - rege in varful carutului tau 4x4 - pe langa un grup de domnisoare gurese de pe bulevard. pentru a ma lamuri k e chiar adevarat, ti-ai repetat numele si spre mine. adik... vezi k il stiu?! . definitiv smecher, lu' tati nu vrei ink sa ii destainui secretul tau, dar l-ai privit deja k si ...

Intamplarile s-au rostogolit care incotro fara a mai tine seama de timp. Chestia aia cu ne notam constiinciosi in jurnalul mintii fiecare moment pe kre il consideram important e doar un vis, taica, viiis. (viata e doar un ac iar suntem ata din el…zicea o vama) Odata depasita, cronologia isi pierde si farmecul si trena. Dar faptele raman, mai ales dak au fost…ametitoare. Cum ar fi ziua lu’ Alin (pentru cei ce nu stiu sau doar se fac, pe 1 iulie), cu chef de chef la Otopeni, ciorba de popota a la herr Miron, Brasovul in formatie completa si chiar mama – mare minune, mare! – asa k ne pare rau de cei ce n-au fost, dar le dorim la fel. Pe 17 iulie au fost rolingsii. Vara trecuta am “mers pe burta” (!!!) lejer la Sting, Idol, Depesii Mozii si diverse metale greeele. Acum, fostul locatar al dansei e prea mic pentru a fi lasat inauntru. Hahhha, atunci era si mai mic. Oricum, a fost prea kld pentru a-l camufla intr-o gluga sau sub pletele lui tati, iar fara el nu avea niciun farmec. (obser...