buna seara...de seara

Hehhe…ce-a trecut timpul. D-aia tot spun io k asta e o forma de a simti mult mai multe clipe decat atunci knd erai de unu’ singur. Ce simt? Bucurie, teama, nerabdare, duiosie, grija, fluturi in stomac. La propriu, dupa cateva luni (mai exact 4) de cand m-am obisnuit cu acesta altfel de “a fi in doi”. Guri rautacioase ma acuza de ipocrizie, cum ca nu as recunoaste cat de naspa e sa te umflii in burta, picioare si degete, sa te ia capul brusc si fara leac, sa iti vizualizezi meniul proaspat consumat doar pt k sub’soare mirosinde impart autobuzul cu tine si lista pare k nu se mai termina. Dar cum sa nu treci zambind prin toate astea, cand stii ca la capatul drumului te asteapta o minune pe care inca nu esti convinsa ca o meriti? Eu o astept acum pe a doua – partener de joaca si de nazbatii pentru prima – poate spune cineva ca minunile nu se joaca? E-adevarat ca si ei fac lucruri mai putin placute, cum ar fi fite, febra, muci (doamne cat de multi pot produce un nas atat de mic!) si diverse alte chestii puticoase, dar nimic nu se compara cu rasul lor sincer de galme cu picioare. Sau cu miinile lor pufoase si mici cu care incearca sa descopere lumea asta mare-mare, dupa ce si-au incercat forta pumnilor in peretii primei lor casute.

Comments

Furtuni

În timp ce-și cerne valul aprig printre stânci, ca o mireasă părăsită fată mare, se dă în bărci Oceanul, fumegă strigare: eu te cuprind, Pământ, iar tu văd că te strângi. Cu plete albe, creț, se hohotește Cerul, ca o fereastră dinspre tot ce nu se vede: La mine doarme Soarele și cine crede că mă topesc? Prin mine zboară fierul. Prin cartier se vântură agale Vântul, îndrăgostit de cate-o fustă colorată: mă joc cu Focul, ca de fiecare data, în timp ce am puterea s-amuțesc cuvântul. Din drumul lui de lut, în Om se-avântă toate durerile ce i-au țesut menirea: în mine, Raiul și cu Iadul se înfruntă și tot în mine s-a născut Iubirea...

Lady Ga-Ta

- Els de roig en nombres parells es col·loquen a la dreta, els d'imparells a l'esquerra - es va escoltar una veu eixordadora en la quietud del parc. Els transeünts miren desconcertats al seu voltant i, al final, els seus ulls revelen a la xicoteta criatura de la qual costa creure que puga eixir una ordre tan extravagant. - Anem, anem, afanya't, compte que portes roig! El gat va girar la cua redona i sobirana, mirant-lo amb tant d'orgull que semblava més alt. Estava asseguda al respatler del banc de mosaic, com una estatueta esculpida en moviment. Ulls redons, fascinantment grans, girant caòticament, tractant de cobrir a tots els transeünts. Van començar a buscar-se els uns als altres i a dividir les dues files. El murmuri de sorpresa va cessar una mica i el parc Ribalta es va quedar gelat al sol del migdia. M'assec indefinidament en el banc del costat, convençut que no puc encaixar en el seu joc. Em compte breument abans: taronja, verd, blau… però quants colors em ...

La mà dreta de son.

En algun lloc de la meitat de arrodonit de la roba de pluja, l'home es va aturar. No sé si és vell o jove, aquesta nova, encorbat sota la tendència a el desgast a terra quan camina pel carrer, va deixar allà en un metre i sobre l'asfalt entre les mans plenes donar scroll als mòbils. El fet és que en realitat no hi ha pluja. Sent menys fix en aquest dilema, mentre que l'home torna lentament. Ulls vius sota despentinat dones de cabells arrissats són gairebé tan vents de nord portar aquí i una mica d'amor colorit exòtic passat. I bufat. Com de vegades bufar al nord en una dona. Com marea cansats juga el seu amor, que lluita en va per posar el banc de volants blancs. En realitat, és a partir de tabac. Una veu ronca em va sacsejar per sortir de les profunditats dels seus ulls. - Sovint entrar en raó? Al coll del riure en la memòria. Una vegada que un noi guapo poderós s'avorreix en una habitació, a l'espera de les esperes nois i faci cas d'un eriçó de pelu...

aiunmesaj

Search This Blog