Skip to main content

de la PISICOT cetire, rasete cu amintire...a fost candva o Raluca, dar in acceasi Marie

R. şi familia regală (28 feb 2008)


Pe R. am cunoscut-o acum vreo 16 ani. Corespondam pe vremea aceea. Eram fane Queen cu acte în regulă şi puneam ţara la cale la fiecare 3 zile, via Poşta Română.


În timp ne-a legat o prietenie frumoasă. Am renunţat la scrisori şi am început să ieşim împreună. În ciuda faptului că eram născute la câteva ore diferenţă, eram ca soarele şi luna. Ying şi yang. Eu aveam prieteni mişto, ea umbla cu bad boys. Eu strângeam banii ca furnicuţa să plec vara la mare, ea dormea la cort sau prin vecini. Eu aveam un loc al meu, ea se muta lunar cu tot calabalâcul. Ţoale, oale şi pisici.


R. a avut toată viaţa pisici. Pe rând le mărita, le moşea, le trimitea prin vacanţe, le permuta între prieteni. Prin 2000 R. stătea cu chirie undeva în Aviaţiei iar eu o vizitam aproape zilnic. Găteam, beam cafele, rememoram nebuniile tinereţii. Într-o zi ne întorceam de la magazin încărcate cu provizii ca pentru sfârşitul lumii. De obicei nu mâncam nici pe sfert dar fericeam şi bietele pisici, răsfăţate ca familia regală.


Deschidem uşa şi înăuntru ni se dezvăluie un peisaj apocaliptic. Mâţele, 4 la număr, sunt la butoane. Dara, mama birmaneză plină de fiţe scotoceşte tacticoasă prin frigiderul larg deschis. Ridică uşor capul, ne vede, apoi continuă să lingă smântână. Jimmy, fiul doamnei, fugăreşte un ghem ce pare-a fi o vagă rămăşiţă de portjartier. Pentax, motanul albatru, o zbugheşte după un dulap. Nici până astăzi nu ştiu ce făcea de fapt când l-am prins. Tot respectul!


Păşim în hol stupefiate şi R. mă întreabă. A ce-ţi miroase? Din tonul ei îmi dau seama că nu o arde vreo curiozitate, ci că ceva - la propriu - pute. Intru în sufragerie şi mă izbeşte. Ca într-un tablou de Monet, pasteluri crem şi maro sunt răvăşite pe covorul alb, pe canapelele de pluş, pe parchet, pe bibliotecă, chiar şi pe muşcată. Iar mirosul, MIROSUL... vine de la guguloiul portocaliu pufos care încearcă să scape de ruşine. Kutuşi, nenorocitule, ce-ai făcut?? Motanul ia privirea "eeeeeu, eu n-am nicio legătură cu asta" şi se smuceşte încercând să scape. R. însă îl înşfacă de beregată şi îl târăşte în baie. Zbanggg! Trânteşte uşa în urma ei şi aud duşul. Apoi mieunaturi disperate.


Îmi fac de lucru prin casă, organizez pisicile, curăţ cum pot ruşinea şi, miloasă din fire, mă ofer s-o ajut pe R. Când intru, lupta cu motanul încetase iar Kutuşi îndura jenat clăbucii parfumaţi. L-am spălat, l-am uscat, l-am pus în coş. Stătea ca împăiat. Uite-aşa ne facem curaj să facem copii, zice R. veselă. Cică dacă reuşeşti să te obişnuieşti cu mirosul ăsta, când le schimbi pampersul nu mai ai nicio treabă. Suntem pe calea cea bună!


Acum eu nu ştiu ce să zic. Între timp R. a făcut un bebe iar acum stă să-l nască şi pe-al doilea. Eu încă evaluez situaţia.

Comments

Popular posts from this blog

Furtuni

În timp ce-și cerne valul aprig printre stânci, ca o mireasă părăsită fată mare, se dă în bărci Oceanul, fumegă strigare: eu te cuprind, Pământ, iar tu văd că te strângi. Cu plete albe, creț, se hohotește Cerul, ca o fereastră dinspre tot ce nu se vede: La mine doarme Soarele și cine crede că mă topesc? Prin mine zboară fierul. Prin cartier se vântură agale Vântul, îndrăgostit de cate-o fustă colorată:  mă joc cu Focul, ca de fiecare data, în timp ce am puterea s-amuțesc cuvântul. Din drumul lui de lut, în Om se-avântă toate durerile ce i-au țesut menirea: în mine, Raiul și cu Iadul se înfruntă și tot în mine s-a născut Iubirea...

Lady Ga-Ta

- Els de roig en nombres parells es col·loquen a la dreta, els d'imparells a l'esquerra - es va escoltar una veu eixordadora en la quietud del parc. Els transeünts miren desconcertats al seu voltant i, al final, els seus ulls revelen a la xicoteta criatura de la qual costa creure que puga eixir una ordre tan extravagant. - Anem, anem, afanya't, compte que portes roig! El gat va girar la cua redona i sobirana, mirant-lo amb tant d'orgull que semblava més alt. Estava asseguda al respatler del banc de mosaic, com una estatueta esculpida en moviment. Ulls redons, fascinantment grans, girant caòticament, tractant de cobrir a tots els transeünts. Van començar a buscar-se els uns als altres  i a dividir les dues files. El murmuri de sorpresa va cessar una mica i el parc Ribalta es va quedar gelat al sol del migdia. M'assec indefinidament en el banc del costat, convençut que no puc encaixar en el seu joc. Em compte breument abans: taronja, verd, blau… però quants colors em ...

La mà dreta de son.

En algun lloc de la meitat de arrodonit de la roba de pluja, l'home es va aturar. No sé si és vell o jove, aquesta nova, encorbat sota la tendència a el desgast a terra quan camina pel carrer, va deixar allà en un metre i sobre l'asfalt entre les mans plenes donar scroll als mòbils. El fet és que en realitat no hi ha pluja. Sent menys fix en aquest dilema, mentre que l'home torna lentament. Ulls vius sota despentinat dones de cabells arrissats són gairebé tan vents de nord portar aquí i una mica d'amor colorit exòtic passat. I bufat. Com de vegades bufar al nord en una dona. Com marea cansats juga el seu amor, que lluita en va per posar el banc de volants blancs. En realitat, és a partir de tabac. Una veu ronca em va sacsejar per sortir de les profunditats dels seus ulls. - Sovint entrar en raó? Al coll del riure en la memòria. Una vegada que un noi guapo poderós s'avorreix en una habitació, a l'espera de les esperes nois i faci cas d'un eriçó de pelu...