DE SUFLET... la multi ani, Tereza draga

poveste de printesa

Printesele stiu cel mai bine cum e cu povestile de dragoste. Desi ele nu fac mai nimic: sunt pur si simplu frumoase, clipesc firesc din gene si merg ca prin vata, cu gratie de felina  domesticita natural si isi rotunjesc suav gura si obrajii pentru a emite cate o pretentie – de printesa, normal – usoara ca o mieunatura, dar ferma si, indiscutabil, executabila instantaneu. Pentru ca e inutil sa faci o printesa sa astepte. In toate povestile, printesa detine un ceas ascuns bine, dar care merge perfect : anunta, dupa caz, miezul noptii, somnul de o suta de ani sau momentul in care copilitza imposbil de frumoasa si mica se casatoreste brusc cu printul ce o salveaza fara comentarii. (acuma, pe bune, ati auzit voi vreo poveste in care printul sa intrebe, macar de conversatie, daca printesa stie sa gateasca, iubeste copiii si promite sa faca cel putin doi, ar convietui ok cu mama-soacra sau ii place sa stearga praful minim saptamanal?!?).

 

Povestile de dragoste incep de la printese mici. Pe bebe-urs il iubesti matern, ca e mic, pufos si are mutritza aia de cere sa-i intorci pufosenia chiar si in somn. Din joaca, ai inventat iubirea care face bine – pisicul stie cel mai bine cand si cum sa o ceara si, ocazional, noi toti suntem pacientii pe care ii salvezi cu stetoscopul sau scotand cu grija carligele de rufe de pe degetele-pacienti. Asta fiindca, in plutirea lor duioasa si suficienta, printesele stiu sa fie teribil de practice in situatii-limita. Dar si razvratite. De aici, porniri de amazoana  in lupte mici si darze, dar cu victorii mari, purtate cu singurul concurent la tron cu care trebuie sa imparti teritoriul, caruia, de altfel, ii pazesti bland somnul – asa sunt printii astia, cam puturosi – si ii executi ordinele pentru a primi, in final, rasfatzul comun. (Printesele sunt meschere, ai vazut tu asta in Pisicile Atristocate). Si pentru ca, la palat, bunele maniere se invata primele, ne servesti explicatia firestilor mixturi isterice de pozna cu plans cu povesti biblice: “eu nu stiam ca, atunci cand m-a facut Doamne Doamne mica-mica, imi va face si parinti care se supara”. 

 

Si, pentru ca orice printesa are cel putin un secret, al tau este o altfel de dragoste. Pentru un necunoscut de-al nostru, cu care, periodic, te casatoresti, in povestile pe care ni le mai spui si noua. Este, clar, motivul pentru care cutia cu moatze e mereu prea mica, rochitele si fustitele prea putine, pantalonii trimisi sa planga in adancul dulapului, iar culorile hainutelor insuficient de roz si visiniu. Expertul in ascuns dar si aflat lucruri sustine ca e vorba de un robot, dar, pana la urma, ce farmec ar avea printesele fara secretele lor de poveste?!  

... din mare

iubirea noastra-i ca o barca
fara carmaci sa o vegheze
si fiecare-n van incearca
pe malul sau s-o ancoreze.

inlantuiti, vaslim prin valuri,
vanand cu ochii lacomi zarea,
dar de ne-apropiem de maluri
se-ntuneca napraznic marea.

deasupra, norii se incarca,
pocnind electric, lung, nebunii
si tipa, rascolind prin barca...

in urma lor si a furtunii,
parca se-ntoarece-n gol si parca
se rotunjeste coltul lunii...

cateva dovezi

ce n-a vazut Parisul....fugim la Moulin Rouge...

...voiam sa fac o baie...

...soare la sosea...

...liberi in fata tribunalului...

...fantomele din Notre Dame...

poveste despre rac

o cafea la nisip? mda... ochi mijiti dupa somnul din cort, cu amestec de mare si cer impartit generos la doi. o zburataceala de fetita in corp de copil cu suflet de femeie. blandete de mama cu razvratiri de pisica si visari utopice de expat poposit din greseala intr-o lume atat de aiurea, pe care incearca riguros s-o puna la punct doar knd chiar nu se mai poate altfel. o plutire senina, des transparenta, dar atat de uman proptita in asfaltul de zi cu zi, in care vointa ei planteaza, natural, flori, pe principiul "Nimic nu se construieşte pe piatră; totul se construieşte pe nisip, dar trebuie să construim ca şi când nisipul ar fi piatră"* . pentru ca, da, ea este desprinsa, cu sau fara stirea ei, din:

Nu eşti ceilalţi*

Scăpare n-ai în ce-au lăsat în scris
Acei pe care spaima ta-i imploră.
Nu eşti ceilalţi. Te vezi în astă oră
În centrul gol de labirint închis
De paşii tăi. Nici fi-vei izbăvit
De chinul lui Socrate, de Iisus
Ori de Siddhartha ce-a murit răpus
Într-o grădină, către asfinţit.
Tot pulbere e şi cuvîntul scris
De mâna ta, şi vorba îngânată
De gura ta. E crudă-a ta ursită.
Iar noaptea Domnului e nesfârşită.
Tu plămădit ai fost din timp. Eşti vis.
Eşti fiecare clipă-nsingurată.

si pentru ca "Nu ne pot răni decât oamenii la care ţinem"* si "din moment ce nu există lucruri simple în Univers, totul este complex"*, iar "oamenii pot fagadui, fiindca in fagaduinta exista ceva nemuritor"*, iubeste-ne in continuare, fiindca "nu poţi pierde decât ceea ce nu ai avut"*.    

La multi buni, Ruxandra, alaturi de Vlad - pentru care acum 30 de ani ai fost sadita, fiindca "e greu să-i dăruieşti ceva unui bărbat căruia ai vrea să-i dai Universul"* - Petru si Olga, alaturi de care, mereu, "când adormi, uiţi de tine însuţi. Şi când te trezeşti, îţi aduci aminte"* si Tudor, caruia i-ai mancat mereu bomboanele doar pentru ca te-ai nascut inainte...

*Jorge Luis Borges

bucatarie noua ...de pitik

la multi aaannnniiii, piticuleeee!!!!! gasca ta, kre te iubeste mult si STIE CE ITI E UTIL :)))) ti-a tras-o si de data asta!!!!!! te iubiiiim, s-o stapanesti sanatoasa! (subscriu: maria, alin, bogdan, viorik, motanu si bobo, ana si boros, auras si laura, franci si dan, aditza cu teutzu, nely, anda, zivarik, roxana, codrutza, stoian... sper k n-am uitat pe nimeni, ordinea n-are sens, toti te iubim si toti ne-am stricat de ras in timp ce tu te dadeai cu capul de pereti k nu ne strangem sa mergem la mare... doar stiam ce ti-am comis acasa!!!