vazuse semnul Mortii, rece
simti ca prea devreme-l cheama
stia ca trebuie sa plece
si-i era teama
ca o metafora enorma,
inchisa-n ochiul lui ingust,
parea o moarte fara forma
si fara gust
si viata ii facuse semne,
mai mult sau mai putin abstracte,
dar multe-l impingeau, nedemne,
prin cataracte
se ratacise-n calea sa
demult – si il chema pamantul
acum – de parca astepta
sa-i treaca randul
simti cum ii rodesc usor
aripile interioare
si, pregatindu-se de zbor,
uita ca moare
in urma, toamna ruginie
ca o regina diafana
ii inchina o Rapsodie
Boemiana
(din "Omul si frica de Om" - 2000, inca nepublicat:)
(din "Omul si frica de Om" - 2000, inca nepublicat:)
No comments:
Post a Comment